Guvernul a lansat spre dezbatere publică “Legea privitor la Casa Regală a României”, ca instituţie de interes public. Încă din titlu, norma juridică porneşte cu un fault grosolan la gramatică. Orice şcolar ştie că în limba română adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. “Legea privitoare…” putea fi un titlu corect.
Nu ar fi prima oară când juriştii Guvernului fac greşeli gramaticale. Dezbaterea publică, în esenţa ei un procedeu democratic, prevede posibilitatea modificării prevederilor, în funcţie de Constituţie şi de alte legi.
Majoritatea juriştilor şi-au desăvârşit cariera având Constituţia republicană drept carte de căpătâi. Antonie Iorgovan, părintele constituţionalismului românesc postdecembrist, a reuşit să blocheze revizuirea sa şi a formei de guvernământ.
Încă din 1990 marii constituţionalişti români cereau revenirea la Constituţia din 1923, cea mai democratică normă fundamentală din Europa acelor vremi. Legiuitorii au decis că forma de guvernământ republicană nu poate fi revizuită.
Orice instituţie fundamentală a statului român este prevăzută în Constituţie. Doar preşedintele, prim-ministrul şi Avocatul Poporului se pot adresa celor două foruri reunite ale Parlamentului.
Guvernul, administraţia centrală şi locală îşi pot subordona instituţii. Guvernul poate acorda statut de utilitate publică unei organizații neguvernamentale după o activitate de cel puţin trei ani. “Instituţia care solicită caracterul de utilitate publică prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situațiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii trei ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică”, declară un avocat consultat pe teme legate de societatea civilă.
În expunerea de motive a proiectului de lege aflat în dezbatere publică se recunoaşte că, „în prezent, Casa Regală nu are personalitate juridică de sine stătătoare, fapt care produce multe inconveniente”. Păi, dacă nu are personalitate juridică, atunci nu se poate încadra în prevederile Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi la posibilitatea acordării titulaturii de utilitate publică. O lege specială poate însă fi mai puternică decât o ordonanţă.
Mai mult, juriştii Guvernului propun o lege anticonstituţională. Nu pot fi validaţi de către Parlament decât reprezentanţii instituţiilor stabilite în Constituţie.
În varianta Guvernului, legea prevede instituirea unor demnităţi publice, aceea de şef al Casei Regale, care nu apare în Legea 188/1999, actualizată în 2016, privind Statutul funcţionarilor publici.
În expunerea de motive a legii propuse de Guvern se precizează: “Casa Regală a României este păstrătoare a tradiţiilor statale ale Coroanei Române, care simbolizează suveranitatea şi independenţa României”.
Coroana Română nu este un drept patrimonial al Casei Regale. Ea aparţine poporului român. A fost făcută din oţel, fiind turnată din ţeava unui tun otoman, capturat în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878 în bătălia de la Griviţa din 30 august 1877. Carol I a ales oţelul, şi nu aurul, pentru a simboliza vitejia ostaşilor români. Coroana de oţel, făurită de către elevii şi soldaţii meseriaşi ai Arsenalului Armatei din Bucureşti, a fost sfinţită la Mitropolia din Bucureşti în ziua de 10 mai 1881 şi a stat pe capul a trei regi.
Carol l a instituit ordinul Coroanei, fără a o trece în patrimoniul Casei Regale. “Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”, avea să spună Regele Mihai l în celebrul discurs din Parlament cu ocazia celei de-a 90-a aniversări.
Coroana nu reprezintă un simbol de tranzacţionare politică. Nu face parte din patrimoniul material al Dinastiei Române, deci nici al actualei Case Regale, ci reprezintă un bun naţional, aparţinând patrimoniului imaterial al poporului român, netranzacţionabil.
Instituţionalizarea Casei Regale reprezintă o acţiune catastrofală de legitimare a republicii. O recunoaştere tacită a abdicării forţate a Regelui.
Mulţi monarhişti consideră că reîntoarcerea la Constituţia din 1923 este soluţia optimă pentru reinstaurarea Monarhiei. Declaraţiile publice ale unor apropiaţi ai Casei Regale, potrivit cărora instituţionalizarea reprezintă un pas spre restauraţie, sunt fabulaţii. Nici ei nu cred ceea ce spun. Norma fundamentală din 1923 prevedea la art. 79 că “la caz de vacantare a tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într-o singură adunare, chiar fără convocare, cel mai târziu în opt zile aleg un Rege dintr-o dinastie suverană din Europa”.
Mulţi vrem reinstaurarea Monarhiei, dar nu pe uşa din dos şi prin aranjamente legislative în favoarea uzurpatorilor Regelui.
Reprezentanţii de azi ai Casei Regale doresc o tranzacţie oneroasă cu statul român, prin aranjamente politice de culise. Am mai spus, Custodele vrea să vândă republicii Casa Regală. Aşa cum florile-de-colţ şi baladele populare reprezintă bunuri din patrimoniul imaterial, cu atât mai mult Coroana de oţel nu se poate vinde, fie de Custode, fie de vreun prinţ consort.
Legea propusă de Guvern este un fruct otrăvit, menit să amărască şi mai mult suferinţa bătrânului şi iubitului nostru Rege. Chiar dacă se află în nevoi materiale, Custodele nu are mandat pentru înstrăinare, ci doar pentru conservarea a ceea ce administrează. De aia e Custode, altfel i s-ar fi spus agent de vânzări.
Nu cred că Regele i-a dat un asemenea mandat. Dacă Regele ar fi vrut, ar fi negociat de pe poziții mult mai bune cu Teodor Meleşcanu sau cu Radu Câmpeanu, dacă ar fi admis că Monarhia poate „coabita” cu republica.
Pentru administrarea bunurilor regale există încă de pe vremea domniei lui Carol I Domeniul Coroanei, prin Legea de la 9 iunie 1884, promulgată prin Decret Regal. Nu este nevoie de nicio legiuire strâmbă a agenţilor republicii instaurate de Stalin, Visinski, Groza şi tancurile sovietice.
Casa Regală are legitimitate. Republica instaurată prin forţa ocupantului sovietic şi prin fals în acte publice are legi (strâmbe şi corupte), deci este ilegitimă.
Această lege poate fi o capcană de legitimare a republicii instaurate de sovietici după raptul teritorial, ocuparea şi înrobirea ţării.
Speranţa nu moare niciodată, doar iluziile de îmbogăţire republicană ale unora dispar odată cu vârsta.
În Monarhie, suveranul este deasupra partidelor. Cum să vină Custodele în faţa Parlamentului şi să fie validat de o adunare electivă, formată din politruci, la capăt de mandat? E un nonsens.
