Uciderea mititelului de la Bistrita de catre cea in grija careia fusese dat spre buna crestere, sub ochii altor copii, merita o meditatie mai calma si mai putin inflamata. Anomalia ca un baietel moare pentru ca sistemul l-a incredintat unei persoane care nu iubeste copiii, care are convingeri rasiste si, chiar mai mult, actioneaza in sensul acestor convingeri cu furia unui ucigas, ca vinovatul este o femeie, ca nici un control nu a functionat, nu a sesizat ce se petrece, ca nu a prevenit decesul – chiar daca, sa zicem, nu ar fi prevenit bataia si chinurile copilului –, ca un asemenea copil ajunge pe seama altcuiva decat a parintilor sai naturali prezinta o inlantuire de cauze si efecte care nu pledeaza pentru teza ca ar fi vorba despre un accident izolat in marginile unei vieti sociale normale. Avem de-a face cu niste cauze adanci, durabile, greu de inlaturat pe termen scurt si mediu. De ce ne-am mai ascunde, cu ipocrizie, dupa deget? Putin ne pasa de copiii de alaturi, tot asa cum putin ne pasa de omul din apartamentul invecinat. Ultimii ani au inregistrat o crestere a stirilor despre cadavre descoperite in propria casa dupa saptamani si chiar luni de la moarte. In Romania, mumificarea la bloc pare la ea acasa. Asta spune ceva despre un mod de a fi si o civilizatie. Ale noastre ambele.
Nu cred ca suntem cinici, nesimtiti, incapabili de acte generoase si de sacrificii. Dar multi dintre noi au crescut intr-un peisaj uman unde sacrificarea individului a fost o constanta, ceva la ordinea zilei, aproape o banalitate, fie ea si una atroce. Cat timp consumul de gunoaie menajere al dezmostenitilor vietii concureaza cantitativ raportarea de gunoaie colectate, solicitata intre anumiti parametri de UE, dupa cum se poate afla dintr-o stire televizata, Romania ramane o tara cu segmente suficient de ample de populatie atinse de o saracie crunta, lucie, endemica. Daca unii dintre acesti scotocitori si reciclatori naturali, cu riscul propriei sanatati, vor sa faca saltul social, socotind ca pot trai bine exploatand copiii – prin cersit si prostitutie – ilegal sau pretextand ca ii cresc si ii educa, in mod legal si cu complicitatea statului, nu te poti astepta la omenie. Cea care primeaza este lupta atroce pentru supravietuire. Cu sacrificarea fara complexe a celuilalt.
Educatia la sat – adica in circa jumatate din teritoriul tarii – se face cu profesori improvizati, intermitenti, prost platiti si mai cu seama slab pregatiti. Cine ar dori o naveta incomoda sau traiul printre noroaie si caini fara stapan in satele de deal si de munte unde nici curentul electric nu prea urca? Poate niste religiosi care fac din vocatia lor salvatoare de suflete ceva mai pretios decat salariul – modest – si confortul personal. Dar seminariile teologice nu scot, deocamdata, asemenea instructori de tip nou, reproducand, cel mai adesea, o viziune functionareasca asupra misiunii ecleziastice.
Intre timp, un bilant de ultima ora constata: "Un copil de 2 ani a cazut de la etajul unei vile din Costinesti, din neglijenta asistentei maternale. Micutul s-a lovit grav la cap si a avut nevoie de interventia medicilor de la urgenta. Un copil de 2 ani din municipiul Barlad a ajuns la spital dupa ce ar fi fost maltratat de asistentul maternal. Copilul prezenta echimoze, iar persoana care il ingrijea a declarat ca s-a lovit cazand pe scari si de pe bicicleta. La Vaslui, doi copii cu varste intre 8 si 10 ani, aflati in ingrijirea unei familii, erau pusi sa lucreze la camp, ei avand mainile pline de rani si bataturi. Un baietel de 9 ani a devenit subiectul unei plangeri penale realizate de reprezentantii Protectiei Copilului Botosani pe motiv ca acesta ar fi fost batut de asistentul maternal".
Nu ca nu se face nimic, dar lumea nici nu vrea – sau nu poate – sa stie ce se intampla cu adevarat, care este drama, ba chiar tragedia copilariei in Romania de astazi. Manualele si unele povestiri istorice – nu neaparat si istoricii – mai fac caz de vremea cand turcii veneau in Valahia si Moldova dupa copii tocmai buni de transformat in ieniceri. Nu se inghesuie insa sa spuna ca, tot in vremea aceea, romanii insisi aveau robi, tigani sau/si tatari, iar faptul ca la 1848 acestia au fost eliberati nu a rezolvat nici pana astazi problema mentalitatii majoritare, multa vreme discriminata ca minoritate in mai multe imperii, dar repetand modelul discriminatoriu la ea, adica la noi acasa.
Se discuta enorm de problema adoptiilor in strainatate, socotindu-se, pe buna dreptate, ca unii dintre parintii adoptivi nu sunt mai buni decat asistenta maternala din Bistrita. Problema este: o vor duce mai bine copiii respectivi ramanand "acasa", in Romania? Ii asteapta stabilimente unde sa fie batjocoriti si chiar violati, exploatare prin munca in vacanta – asa se facea, la nivel de partid si de stat, cu copiii din intreaga Romanie in vremea lui Ceausescu –, marginalitatea si promiscuitatea sociala.
Nu comunismul este vinovat pentru acest mod de a gandi, care nu a lipsit nici inainte. Iei o pagina, aproape la intamplare, din clasici ca Agarbiceanu, si citesti: "Cand venea copilul acasa, femeia-l imbrancea, ii lua traista si, cand nu se-mpaca de sporul ce-i facuse baiatul, ii da cu pumnul in cap, indesat si mult, pana ce desiratul cadea moale, ca si cand n-ar fi avut oase in trup" (Miluc). Asta e. astia suntem?
