Dintr-un recent sondaj IRES („Partidele politice din România – percepţii şi reprezentări“, februarie 2016) am aflat că 17% din românii adulţi se consideră a fi, din punct de vedere politic, de stânga, 24% de dreapta, 27% de centru, în timp ce 33% nu ştiu sau preferă să nu răspundă. -Rezultatele sunt cvasi-identice cu cele înregistrate în 2012 de către MetroMedia Transilvania, în cadrul studiului World Values Survey: 18% stânga, 24% dreapta, 30% centru, 28% non-răspunsuri. Ponderea mare a non-răspunsurilor e un prim indiciu că noţiunile de „stânga“ şi „dreapta“ au o relevanţă redusă pentru o mare parte a electoratului.
Lucrurile devin mai interesante dacă, aşa cum a sugerat Sorin Cucerai, încercăm să aflăm prin ce se caracterizează atitudinile celor care se consideră de stânga, respectiv de dreapta. În acelaşi sondaj a fost cerut acordul (sau dezacordul) faţă de şase propoziţii, care caracterizează destul de clar viziunile de stânga sau de dreapta. De exemplu, faţă de propoziţia (1) „Statul trebuie să asigure locuri de muncă şi locuinţe“, propoziţie care aparţine clar ideologiilor de stânga, o majoritate substanţială (90%) a celor chestionaţi şi-au declarat acordul. Nu ne-a surprins faptul că 92% din cei care s-au autodefinit de stânga (vom prescurta: S=92%) sunt de acord cu ea; în schimb, constatarea că propoziţia respectivă este agreată şi de marea majoritate (83%) a celor care se consideră a fi oameni de dreapta (prescurtat: D=83%) este deconcertantă.
Rezultate similare s-au înregistrat faţă de alte două afirmaţii, la fel de „stângiste“, şi anume: „Statul trebuie să încurajeze protecţia socială a persoanelor în nevoie“ (S=97%, D=93%) şi „Statul trebuie să îi impoziteze mai mult pe cei bogaţi pentru a-i ajuta pe săraci“: (S=82%, D=72%). Cu alte cuvinte, marea majoritate a oamenilor care se autodefinesc „de dreapta“ împărtăşesc (şi) valori de stânga. O posibilă explicaţie ar fi aceea că în România postcomunistă există un stigmat asupra ideologiilor de stânga, care face ca mulţi să refuze includerea în această categorie, chiar dacă în realitate adoptă valorile unei stângi diferite de cea practicată de regimul comunist.
Dacă ne uităm la afirmaţiile care reflectă valorile „dreptei“, găsim şi aici un acord dominant: 94% pentru „Economia privată trebuie încurajată prin taxe mai mici“ (S=97%, D=92%); 78% pentru „Competiţia economică între indivizi trebuie încurajată“ (S=86%, D=78%); 76% pentru „Responsabilitatea pentru bunăstarea individuală aparţine individului, nu statului“ (S=78%, D=80%). De data asta, constatăm că oamenii care se declară „de stânga“ sunt de acord cu afirmaţiile caracteristice ideologiilor de dreapta. Mai mult, vedem că oamenii autoplasaţi la stânga sunt de acord cu aceste afirmaţii (cu excepţia ultimei) în măsură mai mare decât cei care zic că sunt „de dreapta“.
Practic, constatăm că respondenţii declaraţi „de stânga“ agreează, în măsură mai mare decât cei care se declară „de dreapta“, toate propoziţiile propuse (exceptând-o pe ultima). Elementul comun al acestor afirmaţii este că în toate este vorba de cineva (statul) care trebuie să facă ceva: să asigure locuri de muncă şi locuinţe, să încurajeze protecţia socială, -să-i ajute pe săraci, să încurajeze economia privată sau competiţia. Numai ultima propoziţie, cea care întruneşte şi cele mai puţine acorduri, are ca subiect individul (căruia îi este atribuită responsabilitatea pentru bunăstare) – şi asta e singura cu care oamenii care se consideră „de stânga“ sunt de acord în măsură ceva mai mică (statistic, diferenţa nu e semnificativă, dar sigur nu are sensul înregistrat în celelalte cinci cazuri).
Ipoteza care ar putea pune împreună toate aceste observaţii este că, în realitate, oamenii, chiar dacă se raportează (unii nu o fac deloc) la conceptele de „stânga“ şi „dreapta“, această raportare nu are în vedere coordonatele clasice ale dihotomiei: colectiv vs individual, solidaritate vs competiţie, proprietate publică vs privată etc. Asta, probabil, pentru că nici partidele, atunci când prezintă programe, nu fac prea mult caz de poziţionarea pe axa respectivă. În campaniile electorale, politicienii promit de-a valma cam aceleaşi lucruri, indiferent că spun că-s de stânga sau de dreapta: locuri de muncă, reducerea taxelor, încurajarea întreprinderilor etc.
Până acum am văzut mai ales ce nu-i deosebeşte pe oamenii care-şi zic „de stânga“ de cei care-şi zic „de dreapta“. Săptămâna viitoare voi încerca să aflu ce-i diferenţiază.
