N-am pic de expertiză în domeniul construcţiei de autostrăzi, cu atât mai puţin în cel al proiectării reţelelor de infrastructură. Cu toate astea, mă simt şi eu dator să-mi dau cu părerea, ca mai toată lumea, asupra proiectului “România 100”, prezentat săptămâna trecută în Parlament de către premier.
Dacă te uiţi la harta priorităţilor anului 2022, vezi o reţea feerică de autostrăzi în care primele 16 cele mai mari oraşe ale ţării ar fi incluse în viitoarele trasee de autostradă, mai densă decât cea a Italiei. Sunt eu excesiv de sceptic pentru că, după ce în 23 de ani nu s-au terminat nici 400 km, nu-mi vine să cred că în următorii 8 se vor construi de vreo zece ori pe atât? Cred că mai degrabă sunt cinici cei care ne spun că o vor face, pentru că, de fapt, ne mint cu bună ştiinţă.
Prima noastră urgenţă, în materie de autostrăzi, este legarea Bucureştiului de reţeaua din Europa de Vest, adică din Ungaria.
Cu un pic de efort şi mai puţină risipă, ar fi putut fi îndeplinită până acum. Dar nu, nouă nu ne-a fost de ajuns una, ne-au trebuit două autostrăzi: una prin Sibiu spre Nădlac, alta prin Braşov spre Borş. Evident că n-au fost suficienţi bani (şi, probabil, nici constructori şi funcţionari cinstiţi) pentru amândouă. Aşa se face că n-avem nici una.
Mai grav e că nici n-o să avem această legătură în următorii zece ani. Pentru motivul simplu că în ambele variante trebuie traversaţi Carpaţii Meridionali, fie prin zona Văii Oltului, fie prin cea a Văii Prahovei. Or, nu a început proiectarea nici unuia dintre tronsoanele Braşov-Comarnic şi Sibiu-Râmnicu Vâlcea. Fără astea, chiar dacă vom avea terminate impecabil autostrăzile Borş-Braşov şi Nădlac-Sibiu, va fi inutil. Vă amintiţi cum se circula pe Bucureşti-Constanţa când autostrada se termina la Cernavodă? Se venea pe două benzi, cu pedala de acceleraţie la podea, până la câţiva kilometri înainte de terminarea autostrăzii, unde se forma un dop imens din maşinile care trebuiau să se înghesuie pe o singură bandă, dop în care se pierdeau toate minutele câştigate prin viteza cu care se circulase până acolo.
Oricare dintre cele două tronsoane la care mă refer va costa enorm. Datorită reliefului, ele vor consta într-o succesiune de tuneluri şi viaducte. Pe cei 500 de kilometri de autostradă finalizaţi până acum nu există nici un tunel şi totuşi costurile pe kilometru au fost imense. Imaginaţi-vă apoi cât vor costa exproprierile, mai ales cele din zona Văii Prahovei, unde terenurile sunt foarte scumpe.
Aşadar, axa principală a strategiei Guvernului pentru construcţia de autostrăzi va lipsi în următorii zece ani. Părând că nu ştie acest lucru elementar, domnul Victor Ponta desenează cu creioane colorate tot felul de linii pe harta ţării şi ne spune că a făcut o strategie. Poate, un plan de transferat banii contribuabilului către tot felul de şmecheri care să facă studii de fezabilitate inutile, să câştige licitaţii, să încaseze avansuri şi apoi să nu facă nimic.
Partea cea mai comică a desenelor pe care ni le-a arătat prim-ministrul este autostrada Bucureşti-Alexandria, care cică ar urma să fie finanţată din fondurile de coeziune şi CEF (Connection Europe Facility). Chiar să fie funcţionarii europeni atât de fraieri încât să finanţeze o autostradă al cărui scop este doar să faciliteze accesul spre Capitală celor 45.000 de locuitori ai municipiului de reşedinţă a domnului Dragnea? Poate să fie vorba de un plan secret de dezvoltare a turismului în Teleorman – nu mă bag, am zis de la bun început că nu mă pricep. Din hartă rezultă că, la un moment dat, autostrada respectivă va ajunge şi la Craiova (asta, după finalizarea tronsonului Piteşti-Craiova). Aşadar, pentru a merge la Craiova, vom avea de ales între două variante de autostradă. Aferim loisir!
Joaca pe guvernanţilor pe harta ţării va aduce, probabil, ceva beneficii electorale (cu alt elan vor vota focşănenii cu gândul la autostrada ce le va trece prin fundul viei) şi ceva prosperitate celor care vor scrie studii de fezabilitate, vor tăia facturi pentru consultanţă şi, eventual, vor executa câte o bucăţică de autostradă, inaugurată apoi cu fast de un prim-ministru. Vor fi însă costuri greu de anticipat ce vor merge la conservarea lucrărilor începute şi nefinalizate, la penalităţile plătite constructorilor cărora nu le va fi fost pus la dispoziţie la termen frontul de lucru, la exproprierile unor terenuri a căror valoare va creşte spectaculos. Din ce bani vor fi suportate aceste costuri? Din ai dumneavoastră, stimaţi cititori, la anul şi la mulţi ani!
Mircea Kivu este sociolog.
