În urmă trei luni, scriam în această pagină despre valul de candidaturi depuse de primari aflaţi în cercetare penală sau chiar condamnaţi pentru fapte de corupţie: „Alegerile din 5 iunie vor constitui un test prin care alegătorii vor putea proba dacă lupta împotriva corupţiei este şi altceva decât o lozincă bună de afişat în spaţiul public“. Ei bine, acum ştim: au fost aleşi primari care au la activ condamnări definitive (Mircia Gutău la Râmnicu Vâlcea – 42%, Adrian Mladin la Jilava – 32%, Mircia Muntean la Deva – 36%), au fost condamnaţi în primă instanţă (Mihai Sabaiduc la Dumeşti, Iaşi – 55%) sau fac obiectul unor dosare penale (Olguţa Vasilescu la Craiova – 61%, Cătălin Cherecheş la Baia Mare – 70%, Robert Negoiţă la Primăria Sectorului 3 – 60%, George Scripcaru la Braşov – 51%, Cătălin Flutur la Botoşani – 46%, Antal Arpad la Sfântu Gheorghe – 73% şi alţii). Ce-i drept, au fost şi câteva eşecuri ale candidaţilor „penali“: Marian Vanghelie s-a situat abia al treilea la Primăria Sectorului 5 (a obţinut 21%, dar e convins că „a fost lucrat la voturi“), iar candidatul liberal susţinut de Popescu-Piedone a pierdut la Primăria Sectorului 4.
Peste tot, cei care i-au votat sunt convinşi că acuzaţiile sunt nedrepte, înscenări comandate politic, iar edilii au meritul de a fi făcut lucruri bune pentru urbea lor. Cu alte cuvinte, „o mai fi şi greşit, dar măcar a făcut ceva pentru oraş (comună)“.
Circumspecţia faţă de acuzaţiile procurorilor anticorupţie este în contradicţie cu gradul înalt de încredere exprimat în sondajele de opinie faţă de DNA şi şefa acesteia, Laura Codruţa Kövesi. Acest paradox trebuie explicat printr-o examinare atentă a celor două componente ale sale.
Pe de o parte, atitudinea electo-ratului faţă de corupţie nu e chiar atât de tranşant negativă pe cât pare. Să nu uităm că în perioada comunistă a fura de la stat era un act mai degrabă legitim, atât timp cât statul era un aparat opresiv, care spolia individul.
Măsura în care lucrurile s-ar fi schimbat, iar cel care păgubeşte statul păgubeşte pe fiecare dintre noi, este încă abstractă.
Apoi, distincţia între corupţie şi „neregulă“ e încă neclară. Legile sunt al naibii de încâlcite şi, adesea, pare mai raţional să le încalci, să găseşti „scurtături“ în hăţişul birocratic.
Radierea unui automobil, înscrierea unui copil la şcoală, obţinerea aprobării pentru un tratament medical sunt acţiuni care, pentru omul de rând, sunt atât de greu de dus la bun sfârşit încât ori se lasă păgubaş, ori încearcă să le rezolve prin apelul la o „cunoştinţă“ sau prin câştigarea bunăvoinţei unui funcţionar. În limbaj juridic, asta se cheamă tra-fic de influenţă, oferire de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu.
Dar, pentru cei mai mulţi dintre noi, sunt doar mijloace de „a te descurca“. Cu alte cuvinte, ne cam bălăcim toţi, cu mai multă sau mai puţină voluptate, în mlaştina micii corupţii. De aici, un anumit grad de înţelegere pentru primarul care şi-a favorizat un prieten, a scurtat calea unei licitaţii, şi-a folosit influenţa în mod nelegitim, determinând nişte oameni de afaceri să facă lucruri folositoare urbei. Confuzia e cu atât mai uşor de întreţinut cu cât mij-loacele (adesea, şi abilităţile) de comunicare ale oamenilor legii sunt net inferioare celor de care dispun edilii. Comunicatele DNA vorbesc în termeni abstracţi, pa-lizi în comparaţie cu faţadele blocurilor proaspăt zugrăvite. E greu să devină antipatic un primar care şi-a folosit influenţa politică pentru a determina un om de afaceri să plătească un concert oferit gratuit oraşului.
Pe de altă parte, entuziasmul exprimat faţă de acţiunile DNA, de cătuşele puse unor demnitari, nu trebuie neapărat echivalat cu intransigenţa faţă de corupţie. Pentru mulţi, e pură satisfacţie de a-i vedea îngenuncheaţi pe cei puternici, pe cei care fac parte din atât de hulita tagmă a politicienilor. Frustrările omului care nu se-ajunge cu banii de la o lună la alta, dar vede cum cei aflaţi în ie-rarhia statului sunt tot mai bogaţi şi mai nepăsători sunt defulate prin consumul imaginii politicianului plimbat cu cătuşe la mâini prin faţa aparatelor de filmat (reţeta de succes „şi bogaţii plâng“). Este aplaudată pedeapsa, fără a fi evidentă vina. Anticorupţia a rămas la stadiul de lozincă. Aşteptăm alegeri parţiale anticipate.
