11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăLifestyleRegizorul neozeelandez Geoff Murphy a murit la vârsta de 80 de ani

Regizorul neozeelandez Geoff Murphy a murit la vârsta de 80 de ani

Decesul lui Murphy, anunţat luni, a fost confirmat de Comisia pentru Film din Noua Zeelandă. Organizaţia l-a numit “una dintre figurile majore ale renaşterii cinematografiei neozeelandeze la sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980”.  

Scenarist, regizor şi producător, Murphy a regizat trei filme în acea perioadă – “Goodbye Pork Pie”, “Utu” şi “The Quiet Earth”, considerate în prezent clasice. 

Murphy a fost membru fondator al trupei muzicale şi de teatru Blerta. Primul său film, “Wild Man” a fost realizat cu membrii Blerta. Road movie-ul său “Never Say Die” i-a oferit lui Temuera Morrison (“Once Were Warriors”, “Aquaman”) primul său rol principal. 

“La sfârşitul anilor 1980, Geoff a lucrat în special în Statele Unite, regizând filme precum “Young Guns II” şi “Under Siege 2”, având o contribuţie importantă ca regizor secund al filmelor “Dante’s Peak” şi “Lord of the Rings”, de Peter Jackson”, potrivit NZFC.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

Eșec pentru Gloria Bistrița în finala EHF European League. Dunărea Brăila a terminat pe locul patru

Gloria Bistriţa a pierdut finala EHF European League la handbal feminin, fiind învinsă de formația norvegiană Storhamar cu scorul de 29-27, duminică seară, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă