O bună parte dintre cei care îşi doresc să marcheze Ziua Internaţională a Ciocolatei citează nu doar data de 7 iulie, ci şi anul 1550, când ciocolata ar fi fost introdusă în Europa.
Asociaţia Naţională a Cofetarilor din Statele Unite ale Americii, în schimb, a preferat, în ultimii ani, să declare ca Zi Internaţională a Ciocolatei data de 13 septembrie.
Cert este că ciocolata nu avea cum să fie cunoscută europenilor mai devreme de secolul al XVI-lea, pentru că boabele de cacao erau folosite doar de azteci şi de populaţia maya. Primii au impus chiar taxe pe care să le primească de pe teritoriile cucerite în boabe de cacao. Chiar şi numele vine din limba vorbită de azteci, unde exista cuvântul xocolātl.
Potrivit arheologilor, locuitorii din cele două Americi cultivau cacao încă din anul 1250 înaintea erei noastre. Şi bătura pe care o preparau din boabe de cacao se numea tot xocolātl şi nu semăna prea tare cu ceea ce obişnuim să numim ciocolată în zilele noastre. Era amară (acesta este şi sensul cuvântului “xococ” din limba vorbită de azteci), uneori era obţinută prin fermentare, aztecii o consumau în scop ritual, la nunţi şi la alte ceremonii, considerând boabele de cacao un dar al lui Quetzalcoatl, zeul suprem cunoscut şi sub numele de Şarpele cu Pene.
În 1828, un olandez a inventat un proces automatizat de extragere a untului de cacao care a dus la scăderea preţului pentru boabe şi la o creştere a calităţii. Abia la jumătatea secolului al XIX-lea, cofetarii britanici au combinat untul de cacao cu zahăr şi lichior de cocolată, realizând varianta solidă a produsului. Prima tabletă de ciocolată este înregistrată în dreptul companiei Cadbury în 1849, iar elveţianul Daniel Peter este creditat cu inventarea ciocolatei cu lapte, în 1875.
În prezent, două treimi din producţia mondială de cacao vine din vestul Africii, cel mai mare producător fiind Coasta de Fildeş, recoltarea ei rămânând în multe locuri legată de probleme moştenite din vremea colonialismului.
