23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalBiden a promulgat o lege ce va permite investigarea originilor pandemiei de...

Biden a promulgat o lege ce va permite investigarea originilor pandemiei de COVID-19

Preşedintele american Joe Biden a anunţat luni într-un comunicat că a promulgat o lege care permite declasificarea unor documente referitoare la originile pandemiei de COVID-19, apărută în China, relatează AFP.

“Trebuie să mergem până la capătul lucrurilor în ce priveşte originile pandemiei de COVID-19 pentru a ne asigura că putem preveni mai bine viitoarele pandemii”, a declarat Joe Biden.

“Administraţia mea va declasifica şi va publica cât mai multe informaţii posibile”, respectând, însă, “securitatea naţională”, a promis preşedintele Statelor Unite, conform agerpres.ro.

Prezentat iniţial de opoziţia republicană, acest text a făcut în cele din urmă obiectul unui consens masiv cu democraţii, pentru că fost votat în unanimitate de Camera Reprezentanţilor – cu majoritate conservatoare.

Biden va promulga o lege ce permite să se afle originile COVID-19 după clivajul înregistrat între sceptici și cei care n-au contestat măsurile guvernului

Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a creat diviziuni partizane deosebit de profunde în Statele Unite, fie, de exemplu, în privinţa vaccinării, fie a măsurilor preventive.

Directorul FBI, Christopher Wray, a estimat recent că un accident produs într-un laborator din Wuhan, în China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei de COVID-19, la scurt timp după ce o ipoteză similară a fost avansată de Departamentul american pentru Energie.

Asta a determinat în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii să le ceară americanilor să comunice informaţiile pe care le deţin despre originile COVID-19.

Comunitatea ştiinţifică rămâne împărţită între susţinătorii ipotezei transmiterii prin animal intermediar şi cei care susţin teza unei scurgeri dintr-un laborator din Wuhan.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă