Potrivit expertizei lui Cătălin Grigoraş, expert tehnic judiciar şi expert criminalist autorizat în domeniile voce şi vorbire, imagini (fotografii şi înregistrări video), mijloace de telecomunicaţii, aplicaţii şi date informatice, expertul parte propus de primarul din Baia Mare, teza DNA conform căreia la crearea celor 36 de fişiere audio a fost utilizat un singur telefon mobil Apple după care au fost copiate pe un stick şi predate DNA, fiind ulterior inscripţionate pe suportul optic, ce se află la dosar ”nu are suport ştiinţific şi nu se confirmă”.
”Obiectivele expertizei au constat în stabilirea autenticităţii a 36 de înregistrări audio în litigiu, din care 35 au structurile compatibile cu fişiere create cu telefoane mobile Apple iPhone, iar unul are structura incompatibilă cu un fişier original creat cu un telefon mobil Apple iPhone. În timp ce 35 de fişiere conţin ca informaţie internă data codării înregistrării, un fişier nu conţine data codării înregistrării, aceasta fiind o caracteristică clasică a fişierelor Apple iPhone editate prin ştergeri de cuvinte, propoziţii sau fraze. Analiza semnalelor audio din cele 36 de fişiere în litigiu a evidenţiat urme de editări prin ştergere, de recompresii digitale distructive şi ireversibile. Conform datelor interne ale celor 36 de fişiere au fost utilizate cel puţin 2 telefoane mobile iPhone, astfel tezele conform cărora la crearea celor 36 de fişiere în litigiu a fost utilizat un singur telefon mobil Apple iPhone şi <<înregistrările audio au fost efectuate cu Iphone-ul menţionat mai sus, apoi transferate pe un laptop, după care, având în vedere că acest dispozitiv nu dispune de unitate de inscripţionat, fişierele au fost copiate pe un stick şi predate organelor judiciare din cadrul DNA, acestea din urmă inscripţionând fişierele audio pe suportul optic ce se află la dosar>> nu au suport ştiinţific şi nu se confirmă”, se arată în documentul citat.
Cătălin Grigoraş a precizat că una din înregistrările audio conţine două componente ENF (Electric Network Frequency – lb. engl.) care reprezintă o dovadă că înregistrarea a suferit ”transferări analogice de la un echipament digital la altul cum ar fi transferarea unei înregistrări dintr-un reportofon digital Olympus sau Sony într-un computer, editarea frauduloasă a semnalului audio pe computer, urmată de redarea/playback-ul înregistrării editate de pe computer într-un telefon mobil Apple iPhone”.
Cătălin Grigoraş a precizat că, având în vedere aspectele prezentate, propune a se da eficienţă prevederilor Directivei 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale şi a se solicita organelor judiciare să ofere explicaţii referitoare la urmele de editare şi de recompresie digitală distructivă şi ireversibilă aplicate asupra înregistrărilor în litigiu, să pună la dispoziţie înregistrările digitale originale sau clone/duplicate ale acestora.
Primarul Cătălin Cherecheş a declarat pentru Mediafax că a depus la dosar expertiza din care rezultă ”concluzii foarte grave”.
”Ştiam că sunt în faţa unui spectacol juridico-judiciar de cea mai joasă speţă, ştiam că sunt nereguli majore în acest dosar, este o manieră mârşavă de a executa pe cineva. Este revoltător că se constată astfel de lucruri. Aceste înregistrări audio sunt singurele probe ale DNA puse la dosar, denunţul nu este probă, şi nu a existat niciun flagrant”, a spus Cătălin Cherecheş.
Edilul din Baia Mare a susţinut că a cerut în timpul anchetei penale procurorului de caz să facă testul poligraf şi să aibă loc o confruntare cu denunţătorul, dar acesta a refuzat. Cătălin Cherecheş a fost arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată de Tribunalul Cluj pe 27 aprilie 2016 pe o perioadă de 30 de zile, iar Curtea de Apel Cluj a menţinut această hotărâre. Tribunalul Maramureş a prelungit, în 24 mai 2016, arestul preventiv al acestuia. Cătălin Cherecheş s-a aflat în perioada august – decembrie 2016 în arest la domiciliu, după care a fost plasat sub control judiciar.
Cătălin Cherecheş a fost reales, în urma alegerilor locale din iunie 2016, în funcţia de primar al municipiului Baia Mare cu peste 70% din voturi, a depus jurământul dar a fost suspendat din funcţie prin ordin al prefectului judeţului Maramureş. Ulterior, instanţa i-a înlăturat interdicţia de a ocupa funcţia de primar, reluându-şi mandatul.