26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInternaționalUn oficial nord-coreean la Casa Albă

Un oficial nord-coreean la Casa Albă

Un oficial nord-coreean de rang înalt a fost primit vineri la Casa Albă de preşedintele Donald Trump, căruia i-a înmânat o scrisoare de la Kim Jong Un, relatează Reuters.

Realizarea întâlnirii dintre Trump şi Kim – planificată iniţial pe 12 iunie, în Singapore – ar putea depinde de conţinutul scrisorii, apreciază agenţiile de presă internaţionale.

Emisarul de la Phenian, generalul Kim Yong Chol, este considerat unul din cei mai apropiaţi asistenţi ai lui Kim Jong Un, se afla pe lista neagră a Statelor Unite, înainte de negocierile privind un summit americano-nord-coreean; vineri, el a fost primit de preşedintele Trump chiar în Biroul Oval. El este oficialul cu rangul cel ai înalt din Coreea de Nord care poartă discuţii la Casa Albă după anul 2000, când un eveniment similar a avut loc în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.

Joi, trimisul special al lui Kim Jong Un s-a întâlnit, la New York, cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, care a afirmat că dialogul său cu echipa nord-coreeană a fost substanţial. “Am vorbit despre priorităţile noastre pentru eventualul summit între liderii noştri”, a menţionat Pompeo într-o postare pe Twitter, în finalul întâlnirii.

Kim Yong Chol s-a ridicat de la nivelul de bodyguard al lui Kim Jong Il – fostul lider de la Phenian, tatăl lui Kim Jong Un – pâna la una din cele mai influente poziţii în structurile militare nord-coreene. Funcţia sa a fost dealtfel şi motivul includerii sale pe lista neagră de la Washington, arată Reuters.

Cele mai citite

One United Properties, inclusă de Nicușor Dan în ”mafia imobiliară”, hărțuiește în instanță jurnaliști și ONG-uri

Compania One United Properties, fondată de foștii bancheri Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, se remarcă în ultima vreme prin acționarea în judecată a...

Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa, în finala turneului de la Strasbourg

Perechea româno-spaniolă Monica Niculescu/Cristina Bucşa s-a calificat în finala probei de dublu a turneului WTA 500 de la Strasbourg, după ce a trecut în...

Lotul lui Iordănescu pentru ultimele partide înainte de EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.Noutăţile lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă