15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalTurcia: Liderul opoziţiei, amendat pentru insultarea lui Erdogan

Turcia: Liderul opoziţiei, amendat pentru insultarea lui Erdogan

Liderul principalei formaţiuni de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP), a fost condamnat să plătească o amendă de 95.000 de lire turceşti (19.500 dolari) reprezentând daune pentru insultarea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează vineri dpa.

Un tribunal din capitala Ankara a ordonat vineri ca Kemal Kilicdaroglu să plătească amenda pentru un “atac asupra drepturilor personale” ale lui Erdogan, în trei procese separate intentate de preşedinte, a relatat agenţia de presă oficială turcă Anadolu.

Două dintre procese au fost deschise după ce, în decembrie, Kilicdaroglu a acuzat rude apropiate ale lui Erdogan că deţin milioane de dolari ascunse în conturi offshore.

Al treilea are legătură cu remarcile de “dictator” făcute de Kemal Kilicdaroglu despre Erdogan în timp ce s-a adresat unui grup CHP în parlament în februarie.

În iunie, Kilicdaroglu a pierdut două procese legate de Erdogan şi a fost obligat să plătească preşedintelui şi rudelor sale 339.000 de lire turceşti (68.000 dolari) reprezentând daune.

Patru studenţi de la o universitate din Ankara au fost arestaţi miercuri pentru că l-ar fi insultat pe Erdogan cu un banner purtat în timpul unei ceremonii de absolvire săptămâna trecută, a anunţat anterior Anadolu.

Bannerul reprezenta un desen animat din 2006 de pe coperta revistei satirice populare Penguen arătându-l pe Erdogan ca mai multe diferite animale.

Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

Cine sunt cei mai doriți angajatori din România

Un studiu elaborat de Catalyst Solutions prezintă un clasament al celor mai doriți angajatori din România, în anul 2024, arată un articol postat pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă