3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRăzboiul comercial global. Când doi se bat, al treilea câștigă

Războiul comercial global. Când doi se bat, al treilea câștigă

Potrivit acestora, noi oportunităţi pentru a vinde grâu, porumb şi soia boabe în China şi chiar şi în Uniunea Europeană ar urma să apară pentru principalii exportatori de cereale din bazinul Mării Negre (Rusia, Ucraina şi Kazahstan), care au început deja să conteste dominaţia deplină a SUA pe pieţe precum Nigeria sau Mexic.

Vineri, SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie.

Potrivit estimărilor Consiliului Internaţional al Cerealelor (IGC), ponderea ocupată de statele din regiunea Mării Negre pe piaţa internaţională a grâului a urcat până la 37% în 2017/18, depăşind confortabil SUA şi Canada împreună.

China este cel mai mare producător mondial de grâu dar cu toate acestea gigantul asiatic importă anual aproximativ aproximativ patru milioane de tone de grâu. Conform datelor oficiale, în sezonul iunie 2017/mai 2018, SUA au exportat 902.400 de tone de grâu spre China, mai puţin decât cele 1,56 milioane tone exportate în sezonul anterior.

Rusia şi Ucraina, care în mod tradiţional exportau grâu spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu, şi-au majorat în sezonul 2017/18 livrările spre Vietnam, Indonezia, Filipine, Spania, Tunisia, Tanzania, Sudan, Oman, Mexic şi Kenya. O destinaţie în care grâul din Rusia a reuşit să scoată de pe piaţă grâul din american este Nigeria, ţară care la fel ca şi Brazilia preferă în mod tradiţional grâul cu un conţinut bogat în proteine.

Un semn îngrijorător pentru grâul american este că în luna iulie Brazilia a cumpărat grâu din Rusia pentru prima dată în ultimii opt ani.

„În această nouă eră a războaielor comerciale, preţurile au o voce mai puternică decât cuvintele”, spune Swithun Still, directorul firmei Solaris, specializată în tranzacţionarea produselor agricole ruseşti. „China este posibil să cumpere mai multe cereale şi oleaginoase din zona Mării Negre şi mai multă fasole din America de Sud. Mexicul a început să cumpere cantităţi mari de grâu rusesc iar acest lucru va continua atâta timp cât preţurile sunt atractive comparativ cu grâul american”, a adăugat Swithun Still.

O dispută comercială dintre SUA şi China ar putea stimula şi exporturile de grâu şi soia boabe din zona Mării Negre. Recent, autorităţile ruseşti au raportat exporturi record de 850.000 de tone de soia boabe spre China în sezonul 2017/2018, mai mult decât dublu faţă de cele 340.000 de tone în sezonul anterior.

„Ţările din Marea Neagră, în special Rusia, ar putea să îşi intensifice livrările de soia boabe spre China în situaţia în care vor exista întreruperi în livrările din SUA”, susţine analistul Svetlana Malysh. Aceasta a adăugat că războiul comercial reprezintă o şansă pentru Ucraina să îşi majoreze livrările de porumb spre UE, care în luna iunie a introdus o taxă vamală de 25% pentru porumbul american.

De asemenea, China se poate îndrepta spre porumbul din Ucraina şi Rusia în cazul în care îşi va reduce achiziţiile din SUA, potrivit lui Matt Ammermann, analist la INTL FCStone.

Cele mai citite

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...
Ultima oră
Pe aceeași temă