11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalPakistanul ar putea pierde ajutoare americane în valoare de 300 de milioane...

Pakistanul ar putea pierde ajutoare americane în valoare de 300 de milioane de dolari

„Din cauza absenţei unor acţiuni decisive ale Pakistanului în sprijinul Strategiei pentru Asia de Sud (…), 300 de milioane de dolari (în realitate 323,6 milioane, incluzând fonduri nepakistaneze) au fost reprogramate (de Departamentul Apărării) în iunie/iulie 2018 pentru alte priorităţi urgente”, a declarat locotenent-colonelul Kone Faulkner într-un e-mail.

Kone Faulkner a adăugat că este aşteptat răspunsul „Congresului dacă această cerere va fi aprobată sau refuzată”.

Responsabilii americani acuză autorităţile pakistaneze că ignoră sau chiar colaborează cu grupări islamiste radicale, printre care talibani afgani.

Pentagonul face presiuni pentru ca Islamabadul să lovească aceste grupări care lansează atacuri în Afganistan din zonele în afara legii din Pakistan, de-a lungul frontierei dintre cele două ţări.

La începutul anului, americanii au anunţat deja suspendarea a sute de milioane de dolari asistenţă pentru securitate acordate Pakistanului, Washingtonul declarându-se pregătit să blocheze până la 2 miliarde de dolari ajutoare.

Decizia respectivă a fost luată la câteva zile după ameninţările formulate de Donald Trump pe Twitter, la 1 ianaurie 2018. „Statele Unite au dat prosteşte 33 de miliarde de dolari ajutoare Pakistanului în ultimii 15 ani şi ei nu ne-au dat nimic în schimb, în afară de minciună şi duplicitate, luându-i pe liderii noştri drept idioţi”, a scris preşedintele american.

„Ei adăpostesc teroriştii pe care îi vânăm în Afganistan, fără mare ajutor. S-a terminat!”, a adăugat Donald Trump.

Pakistanul a desfăşurat intense campanii împotriva anumitor grupuri de luptători islamişti care îi ameninţă securitatea naţională, însă Statele Unite consideră insuficiente aceste acţiuni.

În martie, un responsabil american a afirmat, sub acoperirea anonimatului că pakistanezii fac „minimul strict pentru a apărea reactivi la cererile noastre”, „nu am văzut din partea lor demersul pro-activ pe care îl aşteptăm şi de care ştim că sunt capabili”.

Cele mai citite

Inundațiile din Brazilia au făcut 143 de morți. Guvernul anunță cheltuieli de urgență

Bilanțul victimelor ploilor abundente din statul brazilian Rio Grande do Sul a crescut la 143 de morți, a anunțat duminică organul guvernamental local de...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă