16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalLiderul dreptei franceze vorbeşte despre asasinarea unei jurnaliste în România

Liderul dreptei franceze vorbeşte despre asasinarea unei jurnaliste în România

Liderul partidului francez de dreapta Republicanii, Laurent Wauquiez, şi-a manifestat surprinderea faţă de tăcerea autorităţilor franceze cu privire la ceea ce el a numit asasinarea unei jurnaliste în România, fapt care în realitate nu s-a întâmplat, politicianul francez confundând aparent România cu Bulgaria sau Slovacia în declaraţia sa ce s-a dorit a fi în primul rând un atac la adresa preşedintelui Emmanuel Macron, scrie joi presa franceză, citată de Agerpres.

Invitat miercuri la postul France Inter, liderul dreptei franceze s-a enervat după ce i-a fost adresată o întrebare despre premierul ungar Viktor Orban. ”Există astăzi în Europa un anumit număr de ţări care pun o problemă asupra funcţionării democraţiei. Şi sunt uimit să văd uneori indignarea selectivă de care, de altfel, dăm dovadă în această dimineaţă, punându-ne toate tunurile pe Ungaria (…) Dar de România nu mă întrebaţi. Una dintre colegele voastre (jurnaliste n.red) a fost ucisă în România, ţară condusă de socialişti”, a afirmat Laurent Wauquiez. Iar ”în România aveţi un guvern care este susţinut de Emmanuel Macron”, mai crede liderul partidului Republicanii, citat de 20minutes.fr.

El afirmase săptămâna trecută acelaşi lucru într-un interviu acordat postului BFMTV, de asemenea într-o declaraţie critică la adresa lui Macron şi în care îl atenţiona pe reporter să nu facă din Viktor Orban ”ţapul ispăşitor” în ce priveşte democraţia şi libertatea presei. ”Aveţi în România un guvern care este susţinut de Emmanuel Macron şi unde a fost asasinată o jurnalistă, ceea ce pune o mare problemă pentru libertatea presei”, a pretins atunci Laurent Wauquiez.

O informaţie de fapt falsă, după cum constată şi presa franceză, care se întreabă dacă nu cumva el a făcut o confuzie cu Bulgaria, unde jurnalista de investigaţii Victoria Marinova a fost asasinată luna trecută, sau eventual cu Slovacia, deşi acolo un jurnalist a fost cel ucis, Jan Kuciak, asasinat în februarie împreună cu iubita sa după ce investigase legături dintre mafia italiană şi politicieni locali.

Cele mai citite

Lucrări de infrastructură pe tronsonul Gurasada – Simeria

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în perioada 8 - 14 mai 2024, pe tronsonul GURASADA - SIMERIA se vor executa...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Crește numărul cazurilor de tuse convulsivă. Sugarii, cei mai expuși

În cursul anului 2023 și până în aprilie 2024, țările UE/SEE au raportat aproape 60.000 de cazuri de tuse convulsivă, o creștere de 10...
Ultima oră
Pe aceeași temă