21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord continuă programul nuclear şi ocoleşte sancţiunile ONU

Coreea de Nord continuă programul nuclear şi ocoleşte sancţiunile ONU

Potrivit acestui raport întocmit de experţi, trimis Consiliului de Securitate, Coreea de Nord „nu şi-a oprit programele nuclear şi balistic şi a continuat să sfideze rezoluţiile Consiliului de Securitate printr-o creştere masivă a unor transferuri ilicite de produse petroliere pe mare în 2018”, notează News.ro.

Grupul de experţi ONU a indicat de asemenea încălcări ale unei interdicţii de export de cărbune, fier şi alte mărfuri nord-coreene, care au adus mai multe milioane de dolari regimului lui Kim Jong Un.

Aceste încălcări au făcut ultima serie de sancţiuni adoptate anul trecut „fără efect”, încălcând restricţii impuse de ONU, se arată în text.

De asemenea, Phenianul a „încercat să furnizeze armament mic şi armament uşor, dar şi alte echipamente militare” Libiei, Yemenului şi Sudanului.

Raportul identifică un traficant de armament sirian, Hussein Al-Ali, care a furnizat „o gamă de arme convenţionale, iar în unele cazuri rachete balistice, unor grupări armate în Yemen şi Libia”.

Armamentul era fabricat în Coreea de Nord, se arată în raport.

Prin medierea lui Hussein Al-Ali, un „protocol de cooperare” între rebeli huthi şi Coreea de Nord a fost negociat în 2016, la Damasc, care a permis furnizarea „unei mari vartietăţi de echipamente militare”.

 

Venituri din exporturi ilicite

 

Coreea de Nord a continuat să obţină venituri din exporturile sale ilicite, mai ales de fier şi oţel, către China, india şi alte ţări, care i-au adus 14 milioane de dolari din octombrie în martie.

„Sancţiunile financiare rămân între cele mai slab aplicate şi cele mai activ ocolite de regim”, se mai arată în raport.

Diplomaţii nord-coreeni au jucat un rol esenţial în acest proces, deschizând numeroase conturi bancare în străinătate.

În pofida unei interdicţii a coîntreprinderilor cu Coreea de Nord, raportul dezvăluie existenţa a peste 200 de asemenea unităţi – multe dintre ele cu Rusia.

Grupul de experţi este însărcinat să urmărească aplicarea sancţiunilor adoptate după al şaselea test nuclear şi balistic al Phenianului.

Statele Unite au cerut luna trecută oprirea completă a furnizării deproduse petroliere către Coreea de Nord. Însă, potrivit raportului, Phenianul și-a procurat peste 500.000 de barili în cursul primelor cinci luni ale anului.

Cele mai citite

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă