Sase luni pe an, William Blacker este scriitor englez si jurnalist freelancer, care semneaza articole in publicatii de prestigiu, precum Times, Daily Telegraph si The Ecologist. In tot acest timp, locuieste in Marea Britanie. Celelalte sase luni, acelasi William Blacker este un simplu taran care-si munceste pamantul intr-o comunitate de tigani aciuata intr-un sat de langa Sighisoara. Aici britanicul isi creste si baietelul, rezultat in urma unei relatii cu o tigancusa de care s-a indragostit lulea.
Blacker povesteste pentru Romania libera cum l-au botezat puradeii "nea Uilliam" si cum, in ciuda scandalurilor iscate de povestea sa de amor, adesea considerata excentrica, a prins radacini adanci in Transilvania, zona in care a si renovat peste 200 de case vechi, parasite de sasi la inceputul anilor ’90. Aventura romaneasca a lui William Blacker a aparut si intr-o carte in care acesta povesteste cu lux de amanunte de ce si cum te poti indragosti de o tara cu atatea defecte. O tara in care, de altfel, a ajuns din pura intamplare. In decembrie 1989, se dusese la Berlin, pentru a vedea cu ochii lui Zidul daramat o data cu regimul comunist. Apoi a plecat spre Romania pentru ca a auzit de Revolutie si de manastirile pictate din tara noastra. si a ramas aici.
Intr-un sat transilvanean de langa Sighisoara, lumea se strange in fiecare seara la o vorba, in centru, la doi pasi de "Privat", singura crasma a locului. Romani, cativa sasi si mai multi tigani stau lenes pe pietre, pe lazi goale de bere sau pe scandurile firave ale podetului care traverseaza albia secata a vechiului parau. Dinspre "Privat" se aude, in surdina, o melodie tiganeasca, iar cateva tigancuse rad si se alearga in fata barului. Altele danseaza, pocnind din degete pe ritmul muzicii. Pe ulita, batranii fumeaza la strada, in fata vechilor case sasesti, iar tigancile vorbesc tare si gesticuleaza cu nerv. In fiecare seara, toti se strang aici si asteapta venirea vitelor de la pascut.
Brusc, cei mici se opresc din joaca si alearga spre un barbat care se apropie pe bicicleta: "Nea Uiliameeee, nea Uiliameeee!!!". Omul, imbracat lejer, dar prezentabil, cu o sapca alba de panza si cu ochelari cu lentile rotunde, e inconjurat cat ai clipi de liota de copii. Le zambeste, ii ia in brate, ii mangaie pe cap. Dinspre satenii ce stau pe la porti se aude o vorba, mai mult soptita: "A venit englezu’ sa-si vada piranda". Numele nou-venitului este William Blacker. S-a nascut, in urma cu 46 de ani, undeva in sudul Angliei. Cam sase luni pe an, acest sat ridicat de sasi cu sute de ani in urma, acum populat in majoritate de tigani, inseamna pentru el "acasa". Aici traieste de noua ani si are un copil de 3 ani si jumatate, fructul unei povesti de dragoste dintre el si o tanara tigancusa din sat.
"Nea Uiliam"
William Blacker, scriitor si jurnalist freelancer, cu articole semnate in publicatii prestigioase precum "Times", "Daily Telegraph" si "Ecologist", accepta sa stea de vorba despre lantul intamplarilor prin care a ajuns sa locuiasca intr-un sat ascuns intre dealurile Transilvaniei, cu o singura conditie: numele locului, al copilului sau si al mamei acestuia sa nu fie publicate. In curand, ii va aparea in Anglia o carte despre anii traiti in Romania, in ale carei capitole a schimbat numele satului in Halma, pe al fiului sau in Constantin si pe al fostei sale iubite in Marishka. "Va rog sa le folositi pe acestea. Altfel, incercarea mea de a nu le fi invadata intimitatea ar ramane fara rost. Nu vreau sa le bata la usa orice turist sau ghid care a citit povestea noastra."
"Nea Uiliam", "Viliam" sau "Englezu’", cum ii spun satenii, e demult de-al locului. Vorbeste romaneste aproape fara greseala si rupe din cand in cand chiar pe tiganeste. O zi din viata la tara a lui William Blacker nu seamana deloc cu cea a prietenilor sai din Anglia. Lucreaza la camp alaturi de tigani, coseste iarba sau mai carpeste tencuiala vechilor case sasesti, aflate in paragina dupa ce fostii proprietari au migrat spre Germania fara sa priveasca inapoi. Seara, britanicul joaca sah cu batranii satului sau iese la o bere in carciuma cu tiganii mai tineri. Uneori, Blacker isi viziteaza fosta iubita, Marishka, tigancusa pentru care s-a mutat la un moment dat in comunitatea de langa Sighisoara. Cei doi au ramas in relatii bune, dar nu mai sunt impreuna inca de dinainte ca fiul lor sa se fi nascut. Tocmai de aceea, cand are ocazia, femeia, care traieste cu altcineva, inca ii mai gateste si ii mai spala rufele fostului ei iubit englez.
"Dupa o calatorie in Anglia, m-am intors, iar ea era insarcinata. Recunosc, la inceput n-am crezut ca e al meu, dar, dupa cum vedeti, semanam leit", spune William si il ia de dupa umeri pe Constantin, care, intr-adevar, ii mosteneste si zambetul, si ochii albastri. Cel mic locuieste impreuna cu mama sa in casa parinteasca a familiei de tigani lautari, iar William – la doar cateva minute distanta, intr-o casa situata mai la deal. Se vad in fiecare zi, mananca impreuna, iar la fiecare cateva luni pleaca toti trei in vizita la familia lui William din Anglia.
De la Berlin la Satu Mare
Marishka are 31 de ani, cinci clase, ochi caprui, zambet indraznet si nu poarta fuste colorate, spre dezamagirea englezului. "Ii spun William sau «Englezule». Ce sa zic de el, este si a fost cam pampalau", sustine Marishka, si rade cu pofta. S-au cunoscut cu multi ani in urma, nici unul nu-si mai aduce aminte exact cati. "Traieste de atata timp aici, cine sa mai stie cand a venit?", continua fata, in timp ce ia ibricul cu cafeaua aburinda de pe foc. Cafeaua i-o aduce lui William in fata curtii, sub dudul de langa poarta casei in care au trait prima data impreuna, la un loc cu familia numeroasa a fetei. Se sta direct pe iarba, cestile, asezate pe farfurioare albe, sunt puse cu grija pe un damb de pamant.
"Am ras de el cand l-am vazut prima data aici in sat. Statea la niste sasi si lua apa de la fantana din sat. Parea putin speriat, cu ochelarii lui mari si cu un bat in mana. Se vedea de la o posta ca-i strain." Aceasta prima intalnire cu "strainul" se intampla in 1990, la un an dupa prima vizita a lui William Blacker in Romania. "Am calcat pentru prima data pe pamant romanesc la doar cateva zile dupa Revolutia voastra din decembrie 1989. Plecasem din Anglia cu gandul sa vizitez Berlinul, pe 30 decembrie 1989, pentru ca cineva imi spusese ca este o ocazie deosebita, tocmai ce cazuse Zidul", povesteste englezul. William vazuse la televizor stiri despre Revolutia romana si abia citise cateva articole despre manastirile pictate din tara noastra. Cele doua motive au fost suficiente ca sa-l impinga mai departe in Europa, spre est. Itinerariul a fost insa unul sinuos: a trecut prin Cehoslovacia, a incercat sa intre in Ucraina, dar nu i s-a permis la granita.
A intrat apoi in Ungaria si, de aici, in Romania. "De la primele vorbe schimbate cu romanii de la granita mi-a placut tara asta. Am ras cu ei, mi-au spus de ce sa ma feresc." A ajuns in toiul noptii in Satu Mare si a dormit intr-un hotel fara curent electric, cu o lumanare la receptie. A doua zi dimineata, cand a deschis obloanele, a ramas mut la vederea privelistii din fata lui: "Erau cai si carute in piata centrala a orasului. Mi s-a parut minunat. M-am gandit ca asa trebuie sa arate lumea, nu plina de camioane oribile. Nu mai vazusem asa ceva in Europa". Ca ziarist si scriitor, britanicul calatorise mult inainte sa ajunga in Romania. Pe harta sa personala a bifat India si tari din America de Sud, dar Romania l-a fascinat ca nici un alt loc.
"Citisem romanele lui Thomas Hardy si ale lui Tolstoi si cand am ajuns in Romania mi-am zis: «Oau, pot vedea toate acestea cu ochii mei, pot sa miros, pot sa ascult muzica, pot vedea oamenii traind asa». Mi s-a parut ceva extraordinar. Initial, am tot revenit pentru scurte perioade in fiecare an, plimbandu-ma prin satele din Maramures si din Transilvania." Dar din 1996 William Blacker s-a mutat, cu rucsac cu tot, aici.
"Am plans si am ras cu maramuresenii"
A gasit gazduire la o familie de tarani din Maramures, in satul Breb. Mai exact, in casa lui Mihai, fiu al lui Gheorghe, fiul lui stefan. "Mihai era un om fermecator, un batran foarte intelept. A murit anul trecut, la peste 90 de ani. El m-a ajutat sa inteleg viata taranilor romani. Era un gentleman, ca majoritatea batranilor pe care i-am cunoscut in satele romanesti", isi aminteste William. Englezul vroia nu numai sa cunoasca viata taranilor, dar sa devina el insusi unul dintre ei. "Asta, cat mai aveam timp, pana ca Vestul sa ajunga si aici. Romanii m-au intampinat cu caldura, n-am vazut nicaieri in lumea asta oameni mai ospitalieri decat cei din Maramures, gata sa-ti dea de mancare si sa te gazduiasca in casa lor."
A ramas cu multe amintiri din cei patru ani traiti in mijlocul taranilor. Unele triste, precum moartea unor sateni care si-au gasit sfarsitul inecati intr-un lac de langa un oras apropiat, dar si unele hazlii, ca vizita facuta la o cladire de birouri din centrul Bucurestiului, imbracat in port traditional maramuresean. Gardianul s-a uitat la el lung, l-a masurat de sus pana jos si, initial, i-a interzis sa intre. "Trebuia sa iau niste bani pe care mi-i lasase un prieten. Eram imbracat ca un maramuresean, cu suba, cusma si opinci, vorbeam romana, dar dialectul din Maramures – singurul pe care-l stiam –, cu un accent ciudat, si aveam ochelari. Trebuie sa recunosc, eram o aparitie cel putin bizara, dar erau singurele mele haine de iarna." Cand i-a vazut actele, bodyguardul a ramas perplex.
"«Esti englez?! », m-a intrebat, cu ochii mari. I-am spus ca da, dar traiesc in Maramures. I s-a parut foarte amuzanta toata treaba si, dintr-un individ usor agresiv, a devenit prietenos. De cate ori mai treceam pe acolo, striga dupa mine, razand: «Buna ziua, ciobanule!»."
A stat in Maramures patru ani. E mandru ca a invatat sa coseasca, sa sape pamantul, sa pliveasca. Englezul, sau "Willy", cum il alintau satenii din Breb, a fost martor la sarbatorile maramuresenilor, la curtarea fetelor, la nunti, la inmormantari, la taierea porcilor. "Am suferit, am plans, am ras alaturi de ei. Intotdeauna am considerat ca taranii din Maramures si din alte zone din Romania traiesc cu adevarat."
"Fiul meu e jumatate tigan, jumatate englez"
William Blacker a ramas fascinat de modul de viata traditional al maramuresenilor, dar a fost intotdeauna atras, fara scapare, de viata tiganilor din Transilvania, mai tumultuoasa si mai exotica. In cartea sa, "Along the Enchanted Way: A Romanian Story" (n. red. –"Pe drumul fermecat: O poveste din Romania"), ii descrie pe tigani ca pe un popor captivant, stapanit de principiul "dolce far niente", oameni care stiu sa cante si sa danseze dumnezeieste si care considera ca viata e prea scurta pentru a trudi intruna. Nu ii scapa insa din vedere nici aspectele violente ale vietii tiganilor, fiind martor la multe batai si injunghieri intre membrii comunitatii, cele mai multe in crasma satului.
"Se spargeau sticle de bere in cap, sangele curgea pe fete, cutite se infigeau iute in maruntaie. Injunghierile erau atat de rapide incat adeseori puteai observa ce s-a intamplat abia dupa ce faptul se consumase", scrie autorul. Cu toate acestea, William Blacker marturiseste ca nu a putut sta niciodata departe de ei. O buna perioada, englezul a facut numeroase drumuri intre Maramures si satul transilvanean in care locuieste astazi si in care, atunci, traia o tanara tiganca de care se indragostise. Viata lui in satul Halma, cum il numeste in carte, are nuantele unei telenovele. S-a indragostit de Natalia, o tiganca frumoasa, "cu parul castaniu, aproape blond la varfuri, si ochi de culoarea alunei".
"Era extenuant. Zi de zi, noapte de noapte, mergeam la petreceri. Natalia era pe atunci o fire destul de impulsiva, salbatica, as zice. Barbatii roiau in jurul ei, ceea ce o incanta." In scurt timp, obosit de scandalurile iscate de Natalia, care nu ii era tocmai fidela, William s-a intors in Maramures. A ajuns insa din nou in Halma un an mai tarziu, cu un alt motiv. "Am fost intotdeauna indragostit de arhitectura din Halma, de casele vechi de sute de ani ale sasilor, parasite in anii ’90 si acum locuite de tigani", spune acesta. A scris un pamflet despre situatia dramatica a caselor aflate in paragina in Halma si in satele din imprejurimi si a obtinut donatii pentru renovarea lor. In acea perioada conducea Fundatia "Mihai Eminescu", finantata de Printul Charles. "Nu stiu cati bani am strans prin fundatie din Anglia si Statele Unite atunci, dar au fost destui pentru renovarea a circa 200 de case, 40 chiar in Halma", spune William.
"Am fost acuzat ca-i instig pe tigani la rascoala"
Ziua muncea la renovarea caselor impreuna cu tiganii din sat, iar seara mergea sa bea o bere in barul satului. Aici fusese martor, in urma cu un an, la o scena care i-a ramas tatuata in memorie. "Natalia avea un prieten destul de fioros, Lad il chema. Ca in fiecare seara, iesisem la bere. Stateam de vorba cu Marishka, sora Nataliei, intr-un colt, iar Natalia dansa intr-un mod provocator in mijlocul crasmei. Voia sa ma faca gelos. Deodata, a intrat Lad, despre care stiam ca era in inchisoare. A scos un cutit si s-a repezit la Natalia. Marishka a tasnit insa de langa mine si s-a pus intre ei. Cutitul i-a spintecat incheietura si dansatorii au fost stropiti cu sange. S-a creat un haos general."
Din acel moment, englezul a inceput sa se gandeasca altfel la Marishka. Odata revenit in sat, si-a adus aminte de acea scena. A inceput sa petreaca din ce in ce mai mult timp cu Marishka. Asa a ajuns englezul sa traiasca din nou printre tigani, de care multi ii spusesera sa se fereasca. "Unii romani din sat erau agresivi. Nu le placea ca locuiam cu tiganii, ca traiam cu Marishka. Li se parea strigator la cer ca alesesem sa stau cu tiganii. Dar, pur si simplu, nu-mi venea sa cred ca tiganii erau atat de rai pe cat imi spuneau toti." S-a mutat cu Marishka intr-o casa cumparata de el de la un sas, pe care a renovat-o si a vopsit-o in albastru. "Cand casa noastra cea albastra a fost gata, eu si Marishka am inceput o viata fara griji", incepe William Blacker un capitol din carte, dedicat primilor ani alaturi de "piranda" lui.
Tineau gospodaria impreuna, mergeau la picnicuri sau calareau pe dealurile din apropiere, dormeau cateodata la ciobanul care le tinea oile. N-a contat ca Marishka avea cinci clase si el absolvise o universitate de prestigiu din Anglia. A convins-o, nu fara sa intampine rezistenta, sa citeasca. "I-am dat o copie in romana din «Mandrie si prejudecata». Dupa cateva zile, facea deja comentarii despre personaje: «Darcy asta e atat de arogant!», imi spunea, si punea cartea jos, cu indignare. Dar in timp ce citea, volumul se subtia in fiecare zi. Folosea paginile citite pentru a aprinde focul. Parcurgea cartile ca si cum ar fi fost o calatorie, pentru ea erau momente trecatoare de placere, ca si dansul", povesteste cu amuzament englezul.
William si Marishka nu s-au casatorit niciodata. "Suntem tigani de casa, n-avem reguli ca tiganii corturari. Eu n-am vrut sa ma casatoresc, la noi nu prea se casatoreste lumea. Putem fi cu cine vrem, nu ne impune familia", explica Marishka situatia lor conjugala. Chiar daca nu erau casatoriti, s-au lovit de rautatea unora dintre locuitorii romani ai satului, care au incercat sa-l indeparteze de cei pe care-i considerau pleava societatii. Amenintarile, procesele, vizitele politistilor chemati de sateni rau-voitori, toate au ramas insa fara efect.
"Gaseau diverse motive de conflict. De exemplu, ca animalele mele ar fi intrat pe hotarul lor. Toate acestea pentru ca nu suportau sa ma vada traind cu tiganii. Li se parea jignitor. Era chemata politia, care intotdeauna era de partea romanilor. Unul dintre politisti chiar m-a amenintat o data ca voi avea probleme daca mai stau cu tiganii. M-a acuzat chiar ca instig tiganii la rascoala", isi aminteste "tiganul" William Blacker.
"Sa stiti ca e un om de minune"
Acum, dupa multi ani, acele timpuri par sa fie date uitarii. Lucrurile s-au linistit in Halma. Romani, tigani sau sasi, toti vorbesc de bine despre englez. Strainul aterizat din sudul Angliei a ajutat satul cu bani, a reparat casele si s-a purtat bine cu toata lumea. "Sa stiti ca e un om de minune. L-am primit intre noi cu drag, toti tiganii din sat. L-am luat la petrecerile noastre, unde se dansa toata noaptea, si l-am invatat si pe el, ii place muzica tiganeasca. Nu s-a ferit niciodata de tigani, desi multi i-au impuiat capul cu vorbe rele despre noi. Acum se intelege bine si cu tiganii, si cu romanii", spune Marishka. William si Marishka nu stiu inca daca fiul lor va ramane in Halma sau va locui un timp in Anglia, pentru o mai buna educatie. Cert este ca englezul e multumit de viata pe care o duce fiul sau in mijlocul comunitatii de tigani din sat.
In timp ce isi deapana peripetiile ultimilor 20 de ani, englezul se opreste din cand in cand si arata spre baiatul sau, care alearga prin valea secata a paraului, impreuna cu o liota de tiganusi: "Sincer, cateodata nu exista placere mai mare decat sa stau aici, in fata casei Marishkai, si sa ma uit la el cum se joaca impreuna cu ceilalti copii tigani. Fiul meu e jumatate tigan, jumatate englez. Cateodata ma intreb cum va fi viata lui aici, traind intre tigani. Cu siguranta, sunt fericit ca traieste aici, la tara, oricat de excentric ar parea", marturiseste englezul.
"Am vrut sa traiesc din nou intr-un loc frumos"
Intr-adevar, alegerea sa de a trai intr-un sat uitat de lume, intr-o tara postcomunista, li s-a parut apropiatilor lui William Blacker destul de excentrica. "Parintii mei nu au sarit in sus de bucurie, trebuie sa recunosc. Aveam 30 de ani si vroiau sa am o slujba cumsecade, nu sa traiesc intr-un sat indepartat, intr-o tara despre care nu stiau nimic. Dar dupa ce au venit aici, s-au linistit." Familia sa a fost incantata de Maramures si de satul sasesc si s-a inteles foarte bine cu Marishka. "Tuturor le place, li se pare exotic, dar nimeni nu ramane.
Dar eu am ramas", spune englezul, cu multumire in glas. William Blacker nu crede ca decizia sa de a trai in Romania este una excentrica, ci poate "putin romantica". De multe ori insa, a trebuit sa explice motivele din spatele alegerii acestei vieti. "Poate parea romantic, dar, pur si simplu, ma simt foarte bine aici. Este locul potrivit pentru mine." Copilaria sa din sudul Angliei, la tara, unde tatal sau a avut in tinerete o ferma cu vaci, oi si cai, vandute mai tarziu din cauza unor dificultati materiale, ar putea fi o explicatie, crede el. "Cred ca am vrut sa traiesc din nou intr-un loc frumos."
Click aici pentru a vizualiza fotoreportajul "Englezul din mijlocul tiganilor"
