Ioan Brenciu din Orastie a fost admis, la 25 de ani, in echipa alpinistilor care a plecat pe Hymalaia. Visul sau, acela de a urca pe Everest, s-a naruit din cauza unui accident pe care l-a suferit in Muntii Retezat. A salvat insa de la moarte mai multi oameni in toate experientele sale de catarator.
Viata l-a adus in cateva situatii limita. In 1985, alpinistul avea 25 de ani si se pregatea sa-si indeplineasca visul de a ajunge pe „Acoperisul Lumii”, cum este supranumit Everestul. Insa cu o saptamana inainte de a pleca cu echipa cu care se antrena a avut un accident in Retezat. Atunci i-a salvat viata colegului sau, dar s-a ales cu degeraturi la picioare, in urma carora a pierdut trei degete si astfel a ratat cucerirea celui mai inalt varf din lume. Au cazut intr-o prapastie adanca de aproximativ 30 de metri si a reusit sa-si salveze colegul, care nu se putea deplasa din cauza fracturilor suferite in urma cazaturii.
„A plecat in locul meu si a murit”
Pentru ca Ioan nu a mai putut pleca in expeditie, echipa alpinistilor romani a fost completata cu un echipaj din Bucuresti. „In locul meu a plecat altcineva. Atunci am spus ca nu va rezista. Si asa a fost. Echipa s-a oprit pe la 7.200 de metri, iar el si-a pierdut viata. Organismul sau nu a rezistat la conditiile atmosferice deosebit de dure. Nu cred ca Everestul este atat de greu de cucerit, consider ca este mai dificil sa escaladezi unele trasee din Muntii Bucegi. Aceasta este, practic, piatra de incercare a oricarui alpinist profesionist”, povesteste Brenciu.
Cea mai cumplita intamplare din viata sa a fost insa aceea in care a fost pus in situatia de a-i salva viata colegului sau Mitica Suruparu. Se intampla in 1980, in Cheile Buzaului. „Mitica picase in franghie si atarna in hamul superior. Cu fiecare secunda risca sa se sufoce. Cand am pornit sa-l salvez, am stiut ca sansele ca eu sa traiesc in aceasta nebuna incercare sunt de unu la suta. Dar trebuia s-o fac. M-am dezlegat si cu asigurarile in dinti am pornit pe coarda in jos pana in locul unde se afla Mitica. Limba ii atarna afara din gura si ochii ii erau asemenea unui spanzurat. Un firicel de sange atarna in coltul gurii. Dupa cateva ore de chin, in care ma ridicam centimetru cu centimetru, am vazut capul unui coleg care facuse traseul alaturat si care si-a dat seama ca suntem in pericol de moarte. Dorin a incercat sa traga de coarda, iar balansul aproape ca ne-a aruncat in gol. Intr-un final am reusit. Eram epuizat si Mitica parca innebunise. Vroia mereu sa sara in gol, se zbatea, lovea cu pumnii. Nu eram foarte sigur ca va supravietui din cauza efectului numit circulatie ireversibila. La ora 1 noaptea eram viu si scapat parca din Iad, iar Mitica mergea pe cararea ce duce la cabana ca un om beat. Dupa aceasta intamplare, am dormit patru zile neintors si mi-au trebuit sapte ani sa revin pe acel traseu”, spune Brenciu.
Astazi, Mitica locuieste in America, iar Ioan Brenciu este profesor, are 48 de ani si o mare dezamagire: ca nu a reusit sa cucereasca Everestul.
In lumea alpinistilor i se spunea Brenciu Romania. La 20 de ani era printre cel mai bine cotati alpinisti romani. In 1982 cucerea piscul numit „Himalaya Mica”. Un varf situat in Pamir, care are o inaltime de 7.495 de metri. Si-a mai adaugat in palmares varful Le Dru (5.790 m) din Alpii Francezi si alte multe altele din intreaga Europa. A ratat insa ascensiunea pe Everest. In schimb, a salvat viata coechipierului sau.
