2.00 AM. Penitenciarul Rahova. Cu puşca după umăr, gardianul din cel mai avansat post de pază veghează fâşia de caldarâm dintre cele două rânduri de garduri exterioare, din beton, cu spini de sârmă ghimpată. Undeva jos, la baza zidului, un tânăr ce ţine în mână un pachet cât o pungă de zahăr, se uită din întuneric când la ceas când la gardianul cu ochi neputincioşi. Deşi ghereta lui e cocoţată la înălţime, din cauza luminii orbitoare a reflectoarelor orientate spre curte, pentru militar lumea liberă, cea de dincolo de gard, e cufundată într-o beznă neagră.
Ora 2.30 AM. Băiatul execută câteva mişcări de încălzire, se depărtează câţiva metri de gard, trupul său ia poziţia discobolului şi „zvârrr”, pachetul îşi ia zborul trecând peste primul gard, plonjează peste curtea exterioară la numai douăzeci de metri de postul de pază, evită la mustaţă ghimpii celui de-al doilea gard şi se buşeşte cu un sunet înfundat de peretele puşcăriei, care-l aruncă un metru înapoi. Fix deasupra lui, la etajul unu se deschide o fereastră, printre gratii se iveşte un nas şi doi ochi jucăuşi, o mână şi încă o mână care ţine un cârlig precum cele de umeraş. Capătul cârligului e legat de un cearşaf. Cearşaful făcut sul lunecă rapid pe zid în jos, cârligul se apropie de pachetul din celofan şi vrea să-l înhaţe. Nu-i iese. Încă o dată. De după gratii pescarul suduie printre dinţi. Reuşeşte. Desface celofanul: cinci telefoane, cu încărcătoarele aferente şi SIM-uri de diverse reţele. Arareori gardienii surprind câte un „pachet” în zbor, însă le interceptează după aterizare, în curtea interioară, zilnic fiind culese de pe jos în jur de 10-12 telefoane mobile, ne descrie fenomenul „traficului cu telefoane” din Rahova subcomisarul Mihai Mitrănescu.
Puşcăriaşii care-ţi pot face rost de orice
A doua zi, în timp ce stă la coadă la magazinul cu circuit închis din curtea Rahovei, puşcăriaşul dă de veste altui deţinut că i-a procurat comanda. Una bucată telefon mobil îl costă 500 euro. Cum se stabileşte cotaţia telefoanelor ne dumireşte Mihai Mitrănescu: „Funcţionează ca o economie de piaţă. În momentul în care încep percheziţiile şi nu se mai găsesc telefoane preţul acestora creşte, putând să ajungă şi la 500 şi la 1000 euro. Sunt scumpe deoarece cu un mobil poţi să conduci din penitenciar o grupare organizată. Cele mai multe sunt de-astea ieftine, dar rezistente. Scumpe găsim puţine. Le au şmecherii. Sunt cu tot felul de brizbrizuri, din astea de ţigani, să fie ele cu luminiţe colorate, dar sunt şi negre, elegante, Nokia N95. Doar 5% sunt cu ecran mai mare, ca să folosească internetul mai uşor şi au 3G să-i vadă familia”.
În penitenciar întâi se face plata, apoi se livrează marfa: „Se caută unii pe alţii afară. Anturajul cumpărătorului dă banii la familia celui care vinde. Sună acasă: «Ţi i-a dat?» «Da» şi-i dă telefonul”. La asemenea profituri nu-i de mirare că şi unii angajaţi de la Rahova sunt ispitiţi să devină la rându-le dealeri GSM: „Eu nu bag mâna-n foc că n-ar băga şi cadre telefoane mobile. Aici trebuie să suspectezi orice, că nu poţi să ştii. Şi la noi s-au prins acum vreo doi ani un cadru, era achizitor, care băga telefoane. Ştiţi ce se întâmplă vis a vis de cadrele (n.r. gardieni) astea? În momentul când ai intrat în joc trebuie să joci. Nu mai e cale de ieşire, fiindcă puşcăriaşul îşi ia o măsură ca să-l aibă pe angajat la mână. I-o coace. Cineva din gaşca lor o filmează pe nevastă-sa când ia banii de la interlopi şi din momentul ăla e şantajabil: «Băi, nu mai pot să-ţi aduc, că s-au înăsprit controalele şi mă dă afară». «Ce faci mă? Ia du-te şi întâlneşte-te cu ăla şi vezi că are un film cu tine». Sfârşitul e acelaşi: refuză- îl dă pe mâna conducerii, continuă- va fi prins”. Femeia e cel mai frumos vector de introducere a celularelor în penitenciarul Rahova: „Cam 5% din cei care vin să viziteze puşcăriaşii încearcă să introducă telefoane. Femeile reprezintă marea majoritate, îndeosebi tinerele. Se consideră că nu le poţi percheziţiona atât de bine ca pe bărbaţi şi atunci le bagă în diverse locuri. Sau lasă telefonul în geantă prefăcându-se că l-au uitat ca să treacă cu el, dar le prindem la scanner. Femeia cere drept la vizită să-l vadă pe cutărescu. În caz că gardienii o prind, singurul lucru pe care pot să-l facă e să îi pună interdicţie pe şase luni de a mai intra în penitenciar. De aia nu sunt femei din familie, ci de obicei sunt persoane care n-au legătură de rudenie. De ce să-şi rişte el familia şi să n-o mai vadă? Când nu merge din prima şi femeia e prinsă, familia puşcăriaşului trimite alta: «Ia 50 de lei şi du-mi pachetul ăsta înăuntru»”.
Telefon ascuns în anus
În fiecare dimineaţă gardienilor de la Rahova li se face o informare cu cele mai năstruşnice ascunzători pentru obiectele interzise, descoperite în urma controalelor: „În ultima perioadă s-au descoperit telefoane mobile băgate în prezervativ şi fixate pe ţeava de scurgere a dejecţiilor de la WC, în lămpile de iluminat de pe tavan, în televizor, sub plita filtrului de cafea, în pernă, în tocurile de lemn de la uşa băii, în părţile intime, unuia la percheziţie i-au găsit telefonul în fund, în conserve, în pâine, în portocale, în ness, în cutii de margarină cu fund dublu, în tălpi de adidaşi, în picioarele de la rafturi, într-o săpătură în perete din spatele oglinzii, în lenjerie intimă purtată, într-o Biblie cu primele pagini intacte şi cele din mijloc scobite”. Chiar dacă-s prinşi, pedepsele pentru deţinătorii de telefoane mobile sunt modeste: „Li se dă o pedeapsă de până la maxim 10 zile la izolator şi retragerea dreptului la pachet sau vizită pentru trei luni”. Marcellino (31 ani), deţinut al penitenciarului Rahova, care anterior a ispăşit o pedeapsă de doi ani la Messina, în Sicilia, povesteşte cum acolo deţinuţilor găsiţi cu celular asupra lor li se extinde durata pedeapsei: „ În Sicilia au o lege aparte faţă de celelate regiuni din Italia, din cauza Mafiei, pentru că zice că dacă eşti mafiot, cu un telefon poţi face multe”.
Telefonul public folosit pentru diversiune
Fiecare puşcăriaş de la Rahova are dreptul să poarte la telefonul public săptămânal trei convorbiri a câte 10 minute fiecare. Puşcăriaşii de rând stau la coadă ca să pună mâna pe receptor, unde, în peste jumătate din cazuri, află că mai devreme sau mai târziu soţia sau prietena i-a părăsit, că cineva drag le-a murit sau că (dacă-s mai proaspeţi de 9 luni) un copilaş li s-a născut. Chiar şi deţinuţii care posedă celulare au nostalgia telefonului public, explică ofiţerul Mihai Mitrănescu de la Rahova: „Vorbesc şi pe telefonul fix, dar la mişto, ca să-şi exercite dreptul la comunicare. Fiecare face asta pentru că în momentul în care unul nu vorbeşte, înseamnă că are telefon mobil”. Dacă gardienii nu trebuie cu nici un chip să afle cine are mobil, pentru ceilalţi puşcăriaşi e musai: „Cine are telefon şi droguri deţine puterea şi-i pune pe ceilalţi la respect. În puşcărie telefonul mobil reprezintă statutul”.
Deţinuţii români pot suna de la „telefonul public de penitenciar” în orice colţ al Terrei
În ultimii ani Rahova, ca 65% din puşcăriile din ţară, a renunţat sau e în curs de înlocuire a serviciilor de telefonie publică oferite de Romtelecom în favoarea unei firme care oferă telefonie de penitenciar prin intermediul unor terminale RETEL care înregistrează video figura puşcăriaşului şi mimica buzelor în timp ce vorbeşte la telefon. Ofiţerul Mihai Mitrănescu de la Penitenciarul Jilava explică că acest terminal de tip „Big Brother” nu e un mod de violare a spaţiului intim al puşcăriaşului: „Fiecare deţinut are o cartelă RETEL cu poza lui imprimată pe ea, pentru ca gardianul de la camera telefoanelor să verifice dacă deţinutul care vrea să vorbească e acelaşi cu persoana din poză, că ei încearcă să-şi mai paseze cartelele unii altora. Mai nou, implementăm un sistem în care camera video să permită operatorului să vadă pe monitor dacă faţa celui care introduce cartela în telefon e aceeaşi cu cea din baza de date. SRI n-are nici o treabă cu asta sau cu înregistrarea convorbirilor. Dacă ar vrea să urmărească un cap de reţea interlopă, poate foarte uşor să monteze difuzoare ambientale şi camere în celulă”.
Fiecare deţinut care utilizează telefonul public de penitenciar trebuie să îşi definească o listă cu 10 numere favorite (rude, prieteni, avocaţi) la care vrea să sune. Dacă cumva formează un alt număr, convorbirea i se întrerupe automat: „Restricţia cu numai 10 numere s-a pus ca să se rezume la familie, prieteni, avocat, nu se apuce de plictiseală să sune pe la instituţii şi să anunţe că e o bombă şi pentru a nu deranja intituţiile cu solicitările lor. Dacă spre exemplu cineva vrea să vorbească cu preşedintele trebuie să facă o adresă”. Partea bună e că deţinuţii care folosesc telefonul public pot comunica nestingheriţi cu amicii şi partenerii lor de „afaceri” aruncaţi de viaţă prin absolut toate colţurile planetei (indiferent de semnal), din Indonezia, până în Siria, din Afganistan până în Columbia, şi dacă vor, chiar pe Everest sau la Poli. Pe Marcellino (31 ani), deţinut cu state vechi (11 ani în ţară şi 2 în Italia) „cazat” la Rahova, l-am întâlnit la cabina telefonică. E de-a dreptul încântat de „democraţia telefonică” de care se bucură puşcăriaşii în România spre deosebire de cei din penitenciarele italiene, unde apelurile către telefoane mobile sau satelitare e interzisă, fiindcă există riscul ca apelatul să nu poată fi identificat: „Acolo aveai dreptul numai la două telefoane pe lună, dar puteai să le dai numai pe telefonul fix. Eu n-aveam telefon fix acasă şi iniţial am vrut să sun la un vecin. Ca să-mi dea voie să dau telefon acasă a trebuit ca soţia să instaleze mai întâi linie telefonică şi să-mi aducă la vizită factura de la fixul din casă, să o depună la dosar”. Mai mult, Marcellino ne-a mărturisit că în peninsulă toate convorbirile puşcăriaşilor sunt monitorizate: „În Italia nu că îţi ascultă convorbirea sau te văd pe cameră, ci ţi-o opresc ei când vor. Dacă nu le convine lor că spui un lucru greşit, ţi-au închis telefonul şi nu ţi se mai dă voie la telefon. Aşa am păţit eu. Primele telefoane le-am dat surorii mele şi am vorbit în italiană. În luna următoare mi-am sunat soţia şi cum ea nu vorbeşte prea bine italiana, am purtat dialogul în română. Fiindcă am comunicat în altă limbă mi-au întrerupt convorbirea şi nu m-au mai lăsat niciodată să vorbesc la telefon în cei doi ani de pedeapsă”.
INFO PLUS: Tarifele la care poate vorbi la telefoanele „RETEL” un deţinut român
Intrajudeţean Romtelecom 0.190 lei/minut
Intrajudeţean alte reţele fixe 0.190 lei/minut
Interjudeţean Romtelecom 0.380 lei/minut
Către reţele mobile 0.950 lei/minut
UE (inclusiv Vatican) 1.010 lei/minut
SUA (inclusiv Hawaii şi Insulele Virgine) 1.800 lei/minut
Columbia, Siria, Kazakhstan, Iran, Somalia 2.650 lei/minut
Antilele Olandeze (inclusiv Aruba) 3.600 lei/minut
Afganistan, Irak, Indonezia 3.980 lei/minut
Tarife către reţele satelitare către cele mai izolate şi inospitaliere zone ale planetei
IMARSAT A 15.790 lei/minut
IRIDIUM 10.730 lei/minut
THURAYA 4.340 lei/minut
