0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialLoteria a pierdut definitiv 1,5 milioane de dolari

Loteria a pierdut definitiv 1,5 milioane de dolari

OFICIAL

» Masura finala: recuperarea

Ministerul Finantelor arata cum au fost pierduti banii si de unde trebuie sa fie adusi in seiful Loteriei Nationale: "Recuperarea sumei de 32.959.080.414 de la Romcom International, reprezentand penalitati de intarziere calculate pentru nerespectarea termenului de finalizare a constructiei. Recuperarea sumei de 81.506.677, inclusiv TVA, de la Alpha, reprezentand diferenta de recalculare profit din situatiile centralizatoare de decontari lucrari pe faze, si a sumei de 3.562.214.001, inclusiv TVA, reprezentand plati catre constructor stabilite prin recalcularea valorii devizului general", se arata in raportul de control al MF.

» Ridicarea noului sediu al Loteriei Romane
"S-a facut prin incalcarea legislatiei privind achizitiile publice" si a contractelor dintre parti.

» Doua firme, dintre care una il are ca actionar pe Dinu Patriciu, trebuie sa achite datorii provenite din perioada 1996-2001.

» Loteria nu-si poate recupera banii pentru ca a intervenit prescriptia stabilita de un decret din 1958.

Un inspector de la ministe-rul Finantelor (MF) a rasfoit timp de 23 de luni fiecare document din afacerea ridicarii noului sediu al Loteriei Romane si a gasit un prejudiciu de peste 1,5 milioane de dolari. Suma reprezinta penalitati si recalcularea unor plati in perioada 1995-2003, pe durata derularii contractului dintre fosta regie Loteria Romana, firma Alpha Constructii – la care actionar principal este Dinu Patriciu – si Romcom International. Recuperarea acestor sume este insa sortita esecului din cauza unui decret din 1958 care stabileste perioada de prescriptie, iar aceasta a fost deja depasita. Banii ar fi putut intra in contul CNLR pe vremea cand compania de stat era condusa de Nicolae Cristea. Ar fi trebuit insa ca aceasta "gaura" sa fie descoperita de nenumaratele controale care au avut loc in perioada 1996-2001. Atunci puteau fi somati constructorii sa-si achite datoriile sau sa fie actionati in instanta.

Un raport tardiv
Incepand din februarie 2006 si pana in decembrie 2007, inspectorul Bogdan-Catalin Tudor de la Ministerul Finantelor a controlat tot ce tine de inaltarea "cladirii inteligente" a Companiei Nationale Loteria Romana (CNLR). Constructia a fost supranumita "inteligenta" pentru ca proiectul initial a evoluat foarte mult, iar dotarile anuntate pe hartie amenintau sa transforme imobilul intr-o fortareata ticsita cu aparatura de ultima ora. La finalul acestei inspectii, specialistul MF a tras linie si a descoperit o serie de nereguli si un prejudiciu adus de constructori in valoare de 1.495.231 de dolari. Loteria a fost instiintata de MF sa recupereze datoriile in termen de 30 de zile de la firma lui Dinu Patriciu (Alpha SA) si Romcom International SA. Ultima societate a fost abonata la contractele cu Loteria Nationala imediat dupa revolutie, iar cea mai mare lovitura a fost data prin constructia blocului 6/49 pentru 146 de miliarde de lei. Parteneriatul cu aceasta societate s-a dovedit ciudat pentru ca Loteria a platit terenul si cladirea, dar proprietar a ramas mai departe Romcom.

Avalansa de nereguli si controale de forma
Controlul financiar a avut ca obiectiv "modul de realizare a investitiei aferente sediului social al CNLR, cu verificarea oportunitatii si eficientei, a cadrului legal-contractual, respectarea clauzelor si punerea in functiune". Raportul subliniaza ca afacerea parafata in 1994 a fost intarziata din cauza celor noua contracte aditionale. Noile intelegeri au urcat pretul lucrarilor de la 288.000 de lei noi la 20.600.761 de lei, iar timpul de realizare a cladirii s-a prelungit de la 18 luni la cativa ani. "Investitia nu a fost fundamentata. Procedura de contractare a lucrarilor s-a facut fara aplicarea legislatiei privind achizitiile publice, ca si contractul de cumparare a terenului de la Alpha International Construct. Plata a doua avansuri a fost facuta prin incalcarea contractului, pentru ca SC Alpha SA nu a putut justifica toate cheltuielile", a fost punctat in raport.

Biroul de presa al Companiei Nationale Loteria Romana a confirmat descoperirea prejudiciului si a precizat ca este pentru prima oara cand organele de inspectie financiara pomenesc de nereguli si pierderi in cazul constructiei "cladirii inteligente". "Verificarile facute de Ministerul Finantelor, Curtea de Conturi si Corpul de Control al primului ministru nu au constatat aspectele semnalate in acest ultim raport. Avand in vedere ca incheierea procesului-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor a fost facuta in luna mai 2003, termenul de prescriptie fiind de trei ani (Decretul 167/1958), rezulta in mod evident ca, la data incheierii procesului-verbal de control financiar din decembrie 2007, suma era deja prescrisa", a justificat CNLR de ce nu-si mai poate recupera paguba.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Ultimele imagini cu avionul prăbușit în Kazahstan. Ce parte din acesta a fost avariată

Pe imaginile filmate de unul dintre supravieţuitori se poate observa că aripa avionului este ruptă, iar aeronava este în cădere, oamenii în jur par...

Rusia a declarat stare de urgență

Rusia a declarat stare de urgență la nivel federal după un grav dezastru ecologic provocat de scurgerile de petrol din Marea Neagră, în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă