4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialLa Herculane o facultate-fantoma produce juristi pe banda rulanta

La Herculane o facultate-fantoma produce juristi pe banda rulanta

In 1994 Augustin Pegulescu a pus bazele Fundatiei Romane pentru Tineret „Decebal” Herculane, cu scopul de instruire si invatamant superior si postliceal in domeniile drept, management turistic si hotelier etc. Timp de cinci ani unitatea de invatamant a functionat fara probleme, fondatorul Pegulescu reusind sa obtina in acest sens avizele necesare din partea Ministerului Educatiei si Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA). Ulterior, universitatea a fost tarata intr-un scandal de pomina, noii membri cooptati neinspirat de Pegulescu in Consiliul de Administratie reusind prin inginerii si falsuri – dupa cum a afirmat fondatorul – sa puna mana pe intregul patrimoniu al fundatiei.

Falsuri cu complicitatea unor notari

Pe data de 1 aprilie 1999, prin actul aditional nr. 1.135, Augustin Pegulescu a luat decizia sa aduca forte proaspete la conducerea institutiei. Astfel, in Consiliul de Administratie au fost primiti fratii Ilie si Nicolae Iocsa, precum si Mihai Barci. „Doua luni mai tarziu incep falsurile in scopul furtului facultatii”, a declarat avocatul fondatorului, Valentin Popescu.
Astfel, a fost intocmit actul aditional 1.888/18.06.1999, prin care a fost modificat actul aditional original, asa incat Ilie Iocsa a trecut, dintr-un condei, in functia de presedinte, iar Augustin Pegulescu a devenit, fara stirea sau acordul sau – dupa cum a declarat -, vicepresedinte. Mai mult, a fost modificat inclusiv modul de schimbare a conducatorilor institutiei, rotatia la carma unitatii fiind prelungita de la sase luni la sase ani. Ulterior, actul – despre care Pegulescu sustine ca este un fals de la cap la coada – a fost validat suspect de repede, prin hotarare judecatoreasca (sentinta civila 545/24.06.1999), de insusi presedintele Tribunalului Caras-Severin, Ion Briac. „Hotararea a fost luata in mod unilateral, abuziv si ilegal de catre doctorul veterinar si nicidecum doctor in drept, asa cum ii place sa se recomande, Iocsa Ilie, care i-a semnat in fals in fata notarului public pe toti membrii Consiliului de Administratie. Adica fara consimtamantul si stirea acestora”, mai sustine Valentin Popescu.

„Fabrica” de acte aditionale

Este doar inceputul unui sir incredibil de falsuri, a spus fonda-torul, escrocherii prin intermediul carora „Iocsa Ilie a reusit sa puna mana pe intregul patrimoniu al fundatiei”. Ulterior, acesta a devenit autorul unei performante pana acum unice in Romania: institutia de invatamant a emis, intr-o perioada relativ scurta, o sumedenie de diplome de absolvire pe numele unor VIP-uri banatene din cele mai diverse categorii sociale, de la politisti pana la pseudorapsozi de mahala. Nici absolventii si nici profesorii nu si-au batut capul cu un detaliu „minor”: facultatea functiona ilegal, CNEAA retragandu-i autorizatia in 2002. Pe 13 iulie 1999 a fost emis un alt act aditional „otravit” (nr. 2.152), prin care este schimbat inclusiv sediul Fundatiei „Decebal” de la Hotel Minerva intr-o cladire situata pe strada Trandafirilor nr. 94 din Baile Herculane.
„Si acest act este fals, atat Barci, cat si Pegulescu fiind semnati fara stirea lor in fata notarului, acelasi Simescu Gheorghe”, a mai afirmat Popescu. El sustine ca „in procesul de furt al fundatiei” apare din acest moment numele altui notar celebru din zona, Lidia Andronache, sotia unui judecator din Caransebes. „Aceasta a validat in fals actul aditional nr. 1.151 din 26.07.1999, prin care a fost inlaturat unicul membru fondator al FRT "Decebal" Herculane, Augustin Pegulescu”, a adaugat acelasi Valentin Popescu. Acesta a concluzionat ca „toate cele trei acte aditionale (nr. 1.888 si 2.152, eliberate de notarul Simescu, respectiv 1.151 emis de Andronache) sunt total false”. Si mai interesant este faptul ca in momentul in care a decis inlaturarea definitiva de la conducerea fundatiei a unicului membru fondator al fundatiei judecatorul Briac a omis sa-l citeze la proces si pe acesta. Astfel eliminarea din „joc” a lui Pegulescu a fost „legalizata” cu acte (mai mult sau mai putin) in regula prin sentinta 682/4.08.1999. Cu alte cuvinte, in numai doua luni „furtul” a fost desavarsit, iar procesele, respectiv sentintele, care au „validat” falsurile s-au derulat cu o rapiditate incredibila pentru un sistem juridic in care a devenit un obicei ca judecata sa dureze ani buni de zile.

Expertiza criminalistica

Povestea falsurilor a explodat. A fost sesizata Politia Caras-Severin, care a declansat cercetari finalizate in coada de peste. In cauza s-a solicitat de catre oamenii legii efectuarea unei expertize criminalistice care sa stabileasca daca intr-adevar semnaturile de pe actele aditionale amintite anterior erau contrafacute.
Potrivit expertului Bogdan Florescu, din cadrul Laboratorului Interjudetean Timisoara al Institutului National de Expertize Criminalistice, falsuri exista, ele fiind certificate pe unul singur din actele incriminate, Augustin Pegulescu si Mihai Barci nefiind cei care au semnat actul aditional 2.152/13.07.1999. Totusi acelasi expert a mentionat in raportul prezentat instantei sub nr. 96 din 30 iunie 2003 ca cei doi au semnat actul aditional 1.888 din 18 iunie 1999, numai ca in cazul acestei hartii a aparut o alta problema: redactarea s-a realizat cu trei mijloace de tehnoredactare diferite (imprimanta matriciala, masina de scris, imprimanta cu jet de cerneala).
In aceste conditii nu se poate spune cu precizie cat de diferit era actul pe care cei doi au semnat initial fata de cel ajuns in final la notar la autentificare. Cat despre cel de-al treilea act incriminat, 1.151/26.06.1999, acesta nu a ajuns la expert in forma originala, lucru care a facut imposibila stabilirea cu precizie a autorului semnaturilor.
Singurul lucru cert este faptul ca nici Pegulescu si nici Barci nu au fost prezenti in fata notarilor atunci cand au fost parafate cele trei acte aditionale, sustin cei doi.

Afacere de familie

Din 1999 fundatia a devenit un monopol de familie. Astfel, dupa ce a reusit sa puna mana pe intregul patrimoniu al institutului, printr-un alt act aditional, nr. 1.850/05.10.1999, Iocsa Ilie a numit ca membri fondatori ai fundatiei intreaga sa familie. Astfel sotia, Elvira, si fiica, Ana Calina, s-au alaturat fratelui Nicolae, cooptat anterior tot ca membru fondator. Si inca un amanunt interesant: extinderea listei membrilor fondatori a fost autentificata de acelasi notar, Lidia Andronache.

Premiera judiciara absoluta

Din primavara anului 2000 au intrat in vigoare alte acte aditionale. Sub numarul 724 si 725 din 4 martie 2000, in baza unui protocol de fuziune prin absorbtie si predare-primire a patrimoniului Fundatiei „Decebal” in favoarea Scolii profesionale „Dacia”, intocmit pe 14 februarie 2000, lui Iocsa i s-au incuviintat „furtul” FRT „Decebal” si transformarea acesteia in Scoala profesionala „Dacia”.
Avocatul Popescu considera ca si acest protocol este in intregime fals pentru ca in legislatia romaneasca nu exista nici o prevedere care sa permita fuziunea prin absorbtie intre doua fundatii. Oricum, Ilie Iocsa nu pare sa fi fost deranjat de acest „amanunt”; protocolul a fost intocmit si avizat de aceeasi persoana atat pentru fundatia absorbita, cat si pentru fundatia absorbanta.
Actele aditionale au fost autentificate de acelasi notar Andronache si consfintite in instanta de catre acelasi presedinte al Tribunalului Caras-Severin, judecatorul Briac Ion, cu aceeasi rapiditate stupefianta. Sentinta civila 310 a fost emisa pe 22 martie 2000, adica la 18 zile distanta de la semnarea actelor aditionale ale unui protocol semnat cu doua zile dupa emiterea actelor aditionale. Sentinta in cauza dispunea radierea din Registrul special al persoanelor juridice al tribunalului a petentei FRT „Decebal”, constata preluarea acesteia de catre FRT „Dacia” ca „fundatie absorbanta” si a consfintit preluarea integrala a patrimoniului unei fundatii de catre cealalta. Pe Augustin Pegulescu, unicul membru fondator al fundatiei absorbite, instanta a „uitat” din nou sa-l citeze. Totodata, sentinta in cauza constituie o premiera absoluta: fuziunea prin absorbtie este posibila numai in cazul societatilor comerciale si nicidecum al fundatiilor care au alt statut juridic. De aceeasi parere a fost si Corpul de control al primului ministru, care in 2003 a anchetat la Baile Herculane preluarea centralei termice a orasului de catre Ilie Iocsa, intrata in proprietatea acestuia pe o suma ridicola (540 milioane de lei), impreuna cu 12.000 metri patrati de teren ultracentral, o casa de oaspeti si mai multe sere de flori apartinand cunoscutei statiuni turistice banatene.

VIP-uri la catedra

„Lumea buna” a Banatului se regaseste din plin pe lista persoanelor care au beneficiat de inalta instruire asigurata de Scoala profesionala „Dacia”. Multi dintre absolventii care au intrat in posesia unor diplome de drept de la institutia patronata de Ilie Iocsa sunt politisti, care au avut ca profesori remunerati distinsi procurori, judecatori si avocati din Timis, Caras, Mehedinti si Dolj. Printre cei care au predat aici se numara insusi procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, Petru Dungan, fapt recunoscut in declaratia de avere a acestuia postata pe site-ul institutiei.
Coincidenta sau nu, in timp ce sentintele favorabile lui Iocsa s-au pronuntat cu o rapiditate uluitoare, procesele intentate de Augustin Pegulescu nu sunt solutionate nici astazi. O alta coincidenta: consilierii primului ministru veniti in control la Baile Herculane pentru instrainarea centralei termice au concluzionat la finalizarea anchetei ca Ilie Iocsa a intrat ilegal in posesia bunurilor cumparate din patrimoniul public al statiunii turistice banatene.
Potrivit unor declaratii ale edi-lului de atunci, Ion Popovici, aparute in presa, primaria a incercat sa obtina inapoi bunurile cumparate ilegal de Iocsa. Nu a reusit din cauza unor judecatori care fie au predat ei insisi la institutia patronata de acesta, fie au avut membri ai familiei angajati in cadrul fundatiei.
In urma anchetei de la Baile Herculane, Corpul de control al primului ministru a sesizat Parchetul, Ministerul de Justitie, Garda Financiara si Ministerul Finantelor.

Diplome contra cost

Fundatia „Dacia” Herculane nu s-a formalizat, orientandu-se doar catre oameni cu nume. Unele diplome au fost pur si simplu cumparate de absolventi, care au platit cateva mii de dolari pentru un astfel de act. Procurori din cadrul PNA Bucuresti au reusit sa-l prinda in flagrant pe Ilie Iocsa pe cand primea de la o studenta suma de 1.500 de dolari ca sa-i remita lucrarea de diploma si sa-i faciliteze obtinerea licentei de drept. Pe baza acestui flagrant, barbatul a si fost condamnat la cinci ani de inchisoare, din care a ispasit un an si patru luni la Penitenciarul brasovean Codlea, de unde a fost eliberat sub supraveghere judiciara in septembrie 2004.
Ca acest tip de practica era unul uzual o dovedeste un alt scandal din februarie 2002, cand alti doi angajati ai fundatiei din Baile Herculane au acceptat sa primeasca 7.000 de dolari mita de la doi asa-zisi absolventi, intre care cunoscuta solista banateana de folclor contemporan Stana Izbasa, pentru a le elibera diplome de absolvire.

Poveste fara sfarsit

In ciuda tuturor evenimentelor derulate in jurul fundatiei din Baile Herculane, institutia functioneaza si astazi, sustine Valentin Popescu, desi inca din 2002 CNEAA anunta primaria orasului si pe unicul fondator al fundatiei, Augustin Pegulescu, ca „Fundatia Romana pentru Tineret "Dacia" nu a fost si nu este autorizata sa functioneze provizoriu, nu a avut si nu are nici o specializare de invatamant superior autorizata sa functioneze provizoriu, nu are dreptul sa desfasoare activitati de invatamant superior si nici sa poarte denumirea de universitate, nu are dreptul sa emita si sa elibereze documente scolare referitoare la invatamantul superior”.
Mai mult, chiar luna trecuta CNEAA a dat publicitatii lista facultatilor particulare carora le-a fost retras avizul provizoriu de functionare si au intrat in lichidare incepand cu anul universitar 2002/2003, lista pe care se afla si Fundatia „Decebal” din Baile Herculane (cea absorbita in anul 2000). Cu toate acestea, Pegulescu nu a reusit nici astazi sa-si gaseasca dreptatea, iar Facultatea de Drept care functioneaza complet in afara legii continua sa scoata an de an, pe banda rulanta, viitori juristi.
In ciuda incercarilor repetate de a obtine un punct de vedere si de la cel incriminat, demersurile noastre au ramas fara ecou. Dincolo de toate, persista insa o intrebare la care autoritatile statului vor trebui o data si o data sa raspunda: ce se va intampla in momentul in care cineva se va sesiza si va cere anularea tuturor actelor emise de absolventii facultatii din Herculane pe motiv ca nu aveau calitatea legala sa-si exercite profesia in oricare din domeniile juridice? Cate procese ori acte juridice vor ramane in aer si ce haos vor genera ele sunt aproape imposibil de imaginat.

Cele mai citite

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Președintele din Coreea de Sud se confruntă cu o posibilă destituire

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol se află într-o luptă intensă pentru a-și păstra funcția, după ce propriul său partid a început să se alinieze...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU