4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialJustitia lui tatutu iarta

Justitia lui tatutu iarta

De aproape trei ani, la Parchetul doljean ajung ca pe banda rulanta dosarele penale ale lui Iustin Covei, fiul magistratului craiovean Marin Covei. Este, probabil, unicul caz din tara in care odrasla unui judecator comite infractiuni in lant si nimeni nu-i poate veni de hac. Tot ceea ce s-a intamplat in Craiova in acesti ultimi ani intareste ideea ca cei ce impart legea sunt deasupra ei, scotand inca o data la lumina coruptia din justitie. E strigator la cer faptul ca un gainar infunda puscaria pentru ca a furat te miri ce, iar beizadeaua unui judecator si nepot de procuror in acelasi timp, care a terorizat un intreg oras, comitand o gramada de infractiuni pentru care un om de rand plateste scump, scapa mereu basma curata.


Domnul Goe din Craiova

Pe cand era copil, Iustin Covei isi teroriza vecinii de pe strada pe care locuieste bunicul sau, Romeo Popescu, fost director al Liceului Nicolae Titulescu din Craiova. Nimeni nu indraznea sa-i zica nimic „domnului Goe”, pentru ca imediat iesea ori bunicu', ori taticu' si-l punea la punct pe vecin. Intotdeauna copilul familiei Covei avea dreptate, chiar daca injura sau ameninta. Educat de mic in acest spirit, „copilul” a priceput ca are „ceva” in plus fata de ceilalti oameni de pe strada. Nu pricepea prea multe – ca si acum de fapt -, dar prinsese jocul si-i placea. Cu timpul, lucrurile au depasit limitele obrazniciei copilaresti, pe cele ale strazii si chiar limitele legii. Avea de ce! Incepuse sa inteleaga ce inseamna sa ai un tata magistrat si un unchi procuror.

Primul dosar

In luna mai 2003, la numai 16 ani, Iustin Covei s-a ales cu primul dosar penal. Avea deja suficienti bani pentru a-si lua un BMW de ocazie. Nu s-a gandit sa-l inscrie in circulatie. Pur si simplu, cu sau fara stirea parintilor, s-a urcat la volan si a plecat la plimbare cu un amic. Dupa nici o suta de metri a dat nas in nas cu un echpaj de politie, care l-a tras pe dreapta. Primele infractiuni: Iustin Covei a pus in circulatie pe drumurile publice un autovehicul neinmatriculat si fara a poseda permis de conducere. Dosarul intocmit de politisti a ajuns pe mana procurorilor, dar… Cum spuneam, fratele tatalui lui Iustin este procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova. Nu stim ce s-a intamplat, dar… primul dosar penal se prafuise.

Al doilea dosar

La nici un an dupa asta, primul dosar penal al beizadelei craiovene este ajuns din urma de-al doilea. Pe data de 18 ianuarie 2004, acesta a participat la un chef, organizat de un coleg al sau, la barul „Blue Generation”, din cartierul craiovean Sarari. Pe la ora la care la ultimele ferestre din cartier se stingea lumina, in barul amintit incepe scandalul. In mijlocul acestuia nimeni altcineva decat odrasla magistratului. Personalul localului si ceilalti participanti la chef i-au dat afara pe scandalagii, inclusiv pe Covei jr. Vadit deranjat de tratamentul primit, beizadeaua isi aduna vreo zece prieteni si se intoarce la acel bar pentru a-i „pedepsi” pe cei ce l-au dat afara. Atunci s-a lasat rau. Unul dintre cei vizati de gasca lui Covei a fost chiar omul care asigura linistea si paza la local. De aici s-a incins o bataie ca-n filme. In cele din urma, Covei si derbedeii sai au fost pusi iar pe fuga. Abia dupa asta a ajuns si un echipaj de politie acolo, iar apoi a plecat in urmarirea agresorilor. In intunericul cartierului, politistii au vazut o umbra gonind printre blocuri si sarind gardurile vii. Fara prea mai eforturi, politistii l-au pescuit pe suspect. Atunci s-au trezit amenintati si injurati ca la usa cortului. La Sectia nr. 3 Politie „repertoriul” a continuat: „Va dezbrac, sa moara mama! Voi stiti, ba, fraierilor, cine sunt eu? Stiti cine e tata si unchiul meu? Va termin, va dezbrac pe toti!”. Vazand ca n-are acte la el, politistii au cerut referiri la Sectia nr. 4, pe raza careia spunea respectivul ca domiciliaza. Confirmarea a picat ca un trasnet: pusesera mana pe Iustin Covei, feciorul magistratului. In cateva minute, la sectia amintita soseste mama delincventului. In acel moment, profitand de prezenta mamei sale, lui Covei jr. i se pune iar „dunga” pe politisti si – strigandu-le inca o data ca-i dezbraca – ii trage unuia dintre ei un pumn in figura. Numai mama sa l-a scapat de o bataie sora cu moartea in acel birou. Aceasta s-a interpus intre el si omul legii, tipand la derbedeu: „Vrei sa infunzi puscaria?”.

Al treilea dosar

Cateva zile mai tarziu, langa cele doua dosare penale ale lui Iustin Covei a venit si al treilea. Si acesta a luat loc, „cuminte”, langa celelalte doua. Deja se auzeau multe voci care spuneau: „Cat e ta-su ce e, nu-i face nimeni nimic!”. Si, intr-adevar, pilele lucrau!
Totul a iesit la iveala doua saptamani mai tarziu. Atunci magistratul Marin Covei si-a dat arama pe fata, exercitand presiuni pe fata asupra politistilor din serviciul rutier. Era intr-o luni dimineata, pe 9 februarie anul trecut, cand Iustin Covei pleca iar la plimbare fara permis, cu o masina neinmatriculata. Si tot ca prima data, a vrut sa-i arate unui amic ce Mitsubishi tare si-a luat. Cei doi au plecat de la scoala, de la Liceul Nicolae Titulescu, cu masina adusa din Germania. Intr-o intersectie, Covei a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens si a izbit frontal un Opel condus regulamentar de Dic Stanache. Conducatorul Opelului, ocupantul locului din dreapta, sotia lui Stanache, precum si Covei jr. au ajuns in stare grava la spital. Toata lumea credea ca asta pusese capac si ca de aici urma sa i se infunde. Cu totii se inselau amarnic! Tatal beizadelei s-a dus seara, dupa mai bine de zece ore de la producerea accidentului, la Politia Rutiera Craiova. Acolo a zbierat si amenintat cadrele serviciului, de la agent pana la comisar, nescapand nimeni de umilire. Magistratul Marin Covei l-a luat mai mult pe sus pe subcomisarul Dumitru Paraschiv, spunandu-i sa se urce imediat in masina sa si sa-l insoteasca la locul accidentului, pentru a „cauta” martori oculari. Paradoxal, acolo se afla un taximetrist – ce trasese pe dreapta in asteptarea clientilor – care… vazuse accidentul.

Al patrulea dosar

Politistii i-au intocmit si al patrulea dosar penal, cu propunerea de trimitere in judecata. Ajungandu-le pe primele trei, acest ultim dosar a ingrosat colectia lui Iustin Covei de la Parchet. Cercetarile au durat atat de mult, de parca respectivul ar fi avut… judecatori si procurori in neam. Totusi dosarele au ajuns pe rolul Judecatoriei Racari, judetul Dambovita, unde au fost conexate intr-unul singur. Lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Beizadeaua nu s-a potolit nici dupa ce a iesit din spital. Pe data de 20 aprilie, seara, acesta pleaca la plimbare cu un scuter personal, iar intr-o intersectie, din cauza neacordarii prioritatii, a intrat intr-o Dacie 1300 apartinand… Ministerului de Interne.

Al cincilea dosar

Atunci, cu patru dosare penale pe rolul instantei, toata lumea a spus ca individul nu este sanatos mintal! Se potcovise cu al cincilea dosar penal. Pe data de 8 iunie a.c., instanta Racari se pronunta… Pe oricine il pufneste rasul cand aude ca, din cele patru condamnari cu privare de libertate, Iustin Covei trebuie sa execute cea mai „grea” pedeapsa: trei luni cu… suspendare! Pai, sa nu te apuce rasul? Adica pentru trei stiuleti de porumb justitia pedepseste hotia cu ani grei de puscarie, iar un individ care a terorizat politia unui oras scapa cu suspendare. Tot el, nemultumit ca n-a fost achitat, a declarat recurs, procesul mutandu-se la Tribunalul Dambovita, unde pe data de 12 septembrie a.c. va avea loc primul termen. Insa cel mai incredibil fapt este ca beizadeaua poseda permis de conducere, iar parintii i-au facut cadou „mititelului” un Peugeot 206… ca sa fie cuminte si sa asculte… Dincolo de orice imaginatie, odrasla magistratului sfideaza si acum justitia. Acum este cercetat iar pentru ultraj impotriva bunelor moravuri.

Al saselea dosar

Acest dosar poarta numarul 6. In fata acestor faradelegi, ne punem o intrebare pertinenta: acesta este un individ care nu prezinta pericol social. Un tip care injura si ameninta pe oricine, de la taximetrist la politist, ca-l termina, ca-i ia gatul! Atitudinea prin care un magistrat incearca sa acopere infractiunile comise de feciorul sau nu pune inca o data intr-o lumina proasta Justitia romana? Ba da, insa aceasta „lumina” scoate la iveala coruptia din sistem. Si atunci, cine sa mai aiba incredere in oamenii in roba neagra, cand si cei in violet incalca legile atunci cand interesele o cer? Cazul Covei din Craiova a adus destula atingere imaginii acestei Justitii, si asa fara credibilitate in fata comisarilor europeni.

Cele mai citite

Bitcoin ar putea atinge valoarea istorică de 100.000 de dolari

În urma alegerilor din 2024, prețul Bitcoin a depășit pentru prima dată 90.000 de dolari, iar experții în criptomonede consideră că moneda ar putea...

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Românii preferă să meargă la muzeu sau la cinema în defavoarea concertelor de muzică clasică sau teatru

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a lansat recent Barometrul de Consum Cultural 2023, în cadrul unui eveniment la care au participat...
Ultima oră
Pe aceeași temă