» Peste 20 de lucrari de mare amploare, destinate in special refacerii infrastructurii rutiere si a sistemului de canalizare, sunt in acest moment in derulare in judetul Ilfov.
» Valoarea totala a investitiilor care se vor face in fiecare an in cel mai bogat judet din Romania este de 200 de milioane de euro, bani care provin in mare parte de la Uniunea Europeana.
» Consiliul Judetean Ilfov va juca un rol determinant in gestionarea acestor bani.
Multa lume s-a intrebat dupa ce a urmarit scandalurile de la alegerile locale, care este adevarata miza a luptei pentru putere din judetul Ilfov. Raspunsul: banii.
Consiliul Judetean Ilfov va administra 200 de milioane de euro anual, destinate dezvoltarii celui mai bogat judet din Romania. Presedintele acestei institutii va fi ordonatorul de credite si gestionarul fondurilor europene care vor fi alocate mai ales pentru infrastructura. Consiliul judetean va beneficia in perioada imediat urmatoare de un buget de la stat de peste 1 milion de euro, la care se adauga, pentru lucrari de investitii in acest an, aproape 200 milioane lei din fondurile structurale. Sunt in executie peste 20 de proiecte, concentrate in special pe refacerea infrastructurii rutiere si de canalizare si aductiuni de apa. "Judetul Ilfov are un specific aparte. Este cel mai bogat judet, este o prelungire a Bucurestiului.
Este o zona aglomerata din punct de vedere economic, mai ales in conditiile in care marile complexuri industriale au fost mutate in afara Capitalei, deci pe teritoriul judetului Ilfov, fapt care a dus la cresterea accentuata a valorii terenurilor. Cel care trebuie sa gestioneze problemele judetului si care a obtinut puteri mai mari in urma votului uninominal este presedintele consiliului judetean. De fapt, el are in mana bugetul intregului judet. Mai trebuie spus ca presedintele consiliului judetean este, timp de doi ani din cei patru ai mandatului, cel care administreaza fondurile pentru Regiunea de Dezvoltare Bucuresti-Ilfov", ne-a explicat Gabriel Oprea, presedintele PSD Ilfov, miza alegerilor pentru castigarea consiliului judetean.
Dominatia PSD a fost intrerupta
Judetul Ilfov a fost controlat de PSD timp de 18 ani. Un celebru baron local, Bebe Ivanovici, a fost presedinte al consiliului judetean intre 2000 si 2004. Ivanovici este cunoscut ca fiind unul dintre apropiatii lui Ion Iliescu, declarat revolutionar, calitate in care a primit mai multe terenuri in judetul de langa Bucuresti. Fostul baron de Ilfov a fost urmarit penal pentru traficul cu certificate de revolutionar, dar a scapat basma curata. De asemenea, despre Ivanovici se stie ca l-a ajutat pe Gigi Becali sa puna mana pe o parte din pamanturile din Pipera. Tot el a avut un prieten de nadejde in gestionarea problemelor judetului: Viorel Gheorghiu, fost deputat de Ilfov in legislatura 2000-2004, condamnat la doi ani pentru fals si uz de fals, dupa ce a inscenat furtul propriului autoturism Mercedes pentru a incasa prima de asigurare.
Dupa 2004, presedinte al consiliului judetean a fost ales pesedistul Doru Laurian Badulescu. Acesta se lauda ca in judetul Ilfov "s-a facut performanta cum nu s-a facut niciodata in 18 ani dupa Revolutie". El sustine ca in perioada 2008-2009 vor intra in acest judet 120 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, "suma nemaiintalnita pana acum in bugetul consiliului judetean". Banii vor fi gestionati de presedintele Cristache Radulescu. Acesta a precizat ca "pana in 2004 consiliul judetean Ilfov nu castigase nici un proiect european".
Proiecte mari pentru drumuri
In perioada urmatoare, in judetul Ilfov se vor derula cinci proiecte cu bani europeni (40 milioane euro) obtinute pe baza Programului Operational Regional – Axa II, pentru infrastructura rutiera. Tot pentru investitii in acest domeniu se va derula si un alt proiect, in valoare de 76 milioane de euro , obtinut in cadrul Regiunii de Dezvoltare Bucuresti-Ilfov. De asemenea, incepand cu acest an vor incepe lucrarile la un pasaj suprateran pe soseaua Pipera-Tunari, in valoare de 6,25 milioane de euro.
Banii vin in proportie de 65% de la Comisia Europeana (4 milioane euro), in cadrul unui parteneriat intre Consiliul judetean Ilfov, Consiliul Local Voluntari si Consiliul Local al Sectorului 2. De la bugetul statului va fi alocata suma de 1,3 milioane euro, iar de la consiliile locale aproape 1 milion de euro. De asemenea, vor incepe lucrarile la constructia de canalizari si aductiuni de apa. Este vorba de patru proiecte in valoare totala de 80 milioane de euro, fonduri nerambursabile, bani distribuiti de Ministerul Mediului. La acest capitol sunt in faza de proiect lucrari la unele statii de epurare, reprezentand investitii din partea consiliului judetean in valoare de 200 milioane de euro.
Lucrarile sunt intarziate, termenul de 1 mai fiind depasit. Pana la aceasta data trebuia sa fie selectata firma care sa execute respectiva lucrare.
Lucrari incepute si intarziate
Doru Laurian Badulescu spune ca in mandatul sau, cu bani de la Guvern si Consiliul Judetean, au inceput "lucrari strategice" privind constructia si repararea drumurilor judetene. Este vorba de soseaua din zona de sud a Bucurestiului, care leaga localitatile Berceni, Vidra, Jilava si duce la Magurele, Bragadiru pana la Autostrada A1. O alta lucrare strategica aflata in executie este cea care leaga Bucurestiul de Tunari, in timp ce a treia vizeaza zona din imediata apropiere a Bucurestiului, un fel de inel in jurul Capitalei. Toate aceste proiecte sunt incepute, iar banii vor veni in perioada 2008-2009. Insa, pe hartie, in judetul Ilfov toate sunt bune si frumoase. Potrivit unor documente de la presedintia Consiliului Judetean, rezulta faptul ca majoritatea lucrarilor sunt in intarziere, iar altele nici nu au inceput.
Astfel, din 30 de proiecte aflate in derulare in acest moment si care aveau ca termen de executie acest an, doar trei sunt finalizate. Este vorba de lucrari in valoare de zeci de milioane de euro. Majoritatea vizeaza refacerea drumurilor judetene. Dintre acestea, opt lucrari, care insumeaza investitii de peste 5 milioane lei, abia au fost incepute in campania electorala, desi ele trebuiau sa fie terminate de mult. Aceste proiecte presupun refacerea drumurilor in localitatile Cornetu, Ciolpani, Domnesti, Varteju, Afumati, Petrechioaia. Interesant este faptul ca, potrivit evidentelor de la Consiliul Judetean, la inceputul acestui an majoritatea lucrarilor "au fost sistate pentru timp nefavorabil", desi ele nici macar nu incepusera. Banii pentru refacerea soselelor din judetul Ilfov au fost alocati Consiliului Judetean de catre Guvern prin HG 577/2007.
BATAIE POLITICA
» Judetul Ilfov a reprezentat in alegerile locale teatrul unor adevarate batalii politice. Scrutinul a fost anulat in doua localitati (stefanesti si Vidra) din cauza unor mari disfunctionalitati in exercitarea dreptului de vot a cetatenilor. S-a spus chiar ca unii dintre candidati ar fi dat mita alegatorilor ca sa-i voteze. O lupta foarte stransa s-a dat si pentru conducerea Consiliului Judetean Ilfov. Aceasta a fost castigata de Cristache Radulescu (PD-L), care s-a luptat cu candidatul PSD, fostul antrenor de fotbal al Romaniei Anghel Iordanes-cu. Radulescu a obtinut cu aproape o mie de voturi mai mult decat contracandidatul sau de la PSD. Componenta Consiliului Judetean arata in acest moment astfel: PSD – 11 mandate, PD-L – 10 mandate, PNL – 9 mandate.
Firmele clientelare au fost abonate timp de 18 ani la lucrari din bugetul judetean
Marele castigator al proiectelor pentru refacerea infrastructurii rutiere din Ilfov este firma SC Contrans Ilfov SA, cu capital de stat (AVAS detine cele mai multe actiuni). In 2001 societatea era vaca de muls a presedintelui Consiliului Judetean de atunci Bebe Ivanovici. In Consiliul de Adminsitratie al societatii au ajuns presedintele Consiliului Judetean si membri ai Consiliului, oameni ai PSD: vicepresedintii Dorel Tudor, George Georgescu (care a ajuns apoi presedintele PNL Ilfov), dar si trei consilieri pesedisti. Dupa 2004 SC Contrans a ramas in sfera de influenta a partidului, obtinand in continuare lucrari importante in infrastructura rutiera.
Aceasta firma a obtinut anul trecut cinci lucrari referitoare la pietruirea, plombarea si asezarea unui covor asfaltic pe drumurile dintr-o serie de localitati, cum ar fi Afumati, Petrechioaia, Moara Vlasiei. Majoritatea lucrarilor trebuiau sa fie finalizate anul trecut, insa nu au fost executate decat in proportie de doar 50%, in timp ce un proiect de refacere a soselei in zona Afumati-Petrechioaia nici nu fusese inceput la sfarsitul anului trecut, desi trebuia finalizat in decembrie 2007. De asemenea, doua sereleuri, SC Glacial Prod SRL si SC Grossman Engineering, au contractat lucrari in valoare de peste 5 milioane lei pentru pietruirea si asfaltarea in localitati precum Clinceni, Ciolpani, Varteju. Desi aceste societati trebuiau sa termine lucrarile la inceputul lui 2008, la sfarsitul anului trecut proiectele nici nu demarasera.
In schimb, anul acesta s-a incheiat constructia canalului colector de ape menajere, lung de 9 km, pe tronsonul Buftea-Bucuresti, in valoare de peste 20 milioane lei si care a fost executata de firma Energoconstructia Bucuresti.
Noua conducere a Consiliului Judetean Ilfov va prelua o situatie foarte incalcita. In primul rand, va trebui sa urmareasca legalitatea lucrarilor care au fost executate pana acum, dar si care se afla in derulare. Acest lucru, pentru ca, desi pe hartie situatia arata foarte bine, in realitate gropile din asfalt fac inca legea pe drumurile judetului.