Cum ne afectează sănătatea preţul uleiului

„În 1998, bugetul sănătăţii era de 800 milioane de dolari. În 2008, ajunsese la 8 miliarde dolari. Vi se pare că s-au îmbunătăţit de zece ori  condiţiile din sănătate?”, se întreabă, retoric, dr. Dan Pereţianu, fost preşedinte al  Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România. Declaraţia medicului Pereţianu arată aparentul paradox în care trăieşte sistemul medical românesc. Explicaţiile sunt însă simple şi au legătură directă cu managerii unităţilor sanitare, care plătesc sume uriaşe pentru produse pe care fiecare dintre noi  le putem cumpăra la preţuri mult mai bune de la primul magazin care ne iese în cale.

Cât de scump poate să fie uleiul de gătit?

Mai bine de jumătate din bugetul unui spital este alocat salariilor personalului medical, potrivit Ziarului Financiar. Restul reprezintă achiziţii publice şi plata utilităţilor.  Pentru a ilustra cât de  umflate sunt preţurile cu care spitalele cumpără produsele de care au nevoie, am luat câteva dintre cele mai la îndemână exemple. Un spital, în funcţie de importanţa sa, consumă anual între 1.500 şi 6.000 de litri de ulei comestibil pentru prepararea hranei pacienţilor. În analiza noastră, am luat ca preţ de referinţă un litru de ulei de calitate medie vândut în reţeaua Selgros la 3,5 lei, fără TVA. Reţineţi că acest tarif conţine şi adaosul comercial pe care îl practică orice vânzător. Pentru comparaţie, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti a cumpărat, în urma unei licitaţii publice, ulei alimentar la un preţ de peste două ori mai mare, şi anume 7,9 lei pe litru, fără TVA. Pentru acelaşi aliment, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a plătit 6 lei pe litru. Prin urmare, s-ar putea trage concluzia că cele două unităţi pierd anual, din fondurile şi aşa mici alocate din bugetul sănătăţii, între 3.750 şi 26.000 de lei numai pentru achiziţionarea banalului ulei de gătit.

Ce înseamnă 4 bani?

La prima vedere, o diferenţă de preţ de numai 4 bani pentru o seringă nu atrage atenţia nimănui. Însă, dacă această sumă se înmulţeşte cu 460.000 de seringi, câte a achiziţionat, de exemplu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş pentru acest an, vom observa că statul pierde consistent numai din acest „fleac”. Unitatea mureşeană a cumpărat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) seringi de unică folosinţă de 10 ml la un preţ de 0,29 lei bucata. Noi am găsit, de la prima încercare, tot pe SEAP, acelaşi tip de seringi la 0,25 lei bucata. O altă diferenţă de 2 bani am identificat şi la seringile de 20 de mililitri. Foarte puţin, veţi spune. Da, dar pentru toată cantitatea suma  în plus pe care a pierdut-o spitalul este de 14.000 lei. Purtătorul de cuvânt al unităţii, Lavinia Cosma, nu a fost concludentă în explicaţii. „Diferenţa ar putea apărea din cauza TVA”, ne-a declarat iniţial, pentru ca ulterior să susţină că, de fapt, „preţurile de pe SEAP sunt estimative şi variază de la un contract la altul”. De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş a achiziţionat pentru acest an numai feşi de tifon de peste 100.000 euro.

Preţul sărăciei

Cum motivează însă managerii diferenţele mari dintre produsele achiziţionate? Directorul Spitalului Clinic de Urgenţă din Teleorman, Florentina Cătrună, afirmă că, de fapt, este obligată să plătească un preţ mai mare pentru aceste produse deoarece nu poate achita facturile la timp. „Uleiul, zahărul şi orezul le-am avut până acum o lună şi ceva la preţuri mai mici. De exemplu, uleiul la 4,5 lei, zahărul la 3,2 lei şi orezul la 5,1 lei. Dar nu le-am putut achita la 30 de zile, cum ne-am angajat, şi am solicitat un termen de plată între 60 şi 90 de zile. Furnizorii ne-au răspuns că, dacă vrem prelungirea termenului de plată, măresc preţul. A trebuit să acceptăm, pentru că noi abia avem bani pentru salarii, şi alea vai de mama lor.” Practic, din afirmaţiile managerului rezultă că spitalele trăiesc un alt paradox bugetar: sunt sărace, motiv pentru care trebuie să plătească preţuri mai mari.

Declaraţia Florentinei Cătrună este confirmată de un agent comercial care vinde produse prin SEAP. Acesta ne-a explicat, sub protecţia anonimatului, că aproape toate firmele care lucrează cu statul cer din start preţuri umflate. „Eu pun uneori şi 100% la preţ, pentru că statul plăteşte facturile la patru-cinci luni, dar nouă ne cere TVA în momentul în care livrăm produsul. Iar dacă nu plătim, ni se percep majorări. Atât eu, cât şi colegii mei încercăm, prin urmare, să obţinem la, rândul nostru, penalizări cât mai mari de la instituţiile publice cu care colaborăm”, a explicat omul de afaceri.

Diferenţe de la un spital la altul

Exemplele de mai sus nu reprezintă excepţii. Iată încă o dovadă: Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria a cumpărat, în urma unei licitaţii unde criteriul esenţial de selecţie este „preţul cel mai mic”, dezinfectant marca „Surfanios citron” cu preţul de 67 lei pe kilogram. Noi am găsit în câteva minute de căutare pe internet aceeaşi marcă la un preţ mai mic cu 20 de lei. O firmă din Bacău vindea exact „Surfanios citron” cu 48 de lei pe litru. Şi în ceea ce priveşte alte produse alimentare am descoperit diferenţe mari de preţ de la un spital la altul, deşi toate şi-au făcut cumpărăturile prin SEAP. Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău a plătit 5,45 lei pe kilogramul de orez, în timp ce Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti a reuşit să achite şi mai mult, respectiv 6,5 lei pe kilogram. În schimb, unitatea de urgenţă din Sfântu Gheorghe a cumpărat orez cu 3,64 lei kilogramul, iar Spitalul de Urgenţe „Sf. Spiridon” din Iaşi a plătit doar 3,33 lei pe kilogram. Este drept că nu avem informaţii despre mărcile cumpărate de unităţile menţionate, dar e greu de crezut că în situaţia actuală spitalele se orientează spre produsele de tip „premium”. 

Liftierele şi vandalismul pacienţilor

Aberaţii în modul de gestionare a bugetelor proprii pot fi remarcate şi în ceea ce priveşte personalul angajat. La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti lucrează 25 de liftiere la un număr total de 13 lifturi. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, dr. Bogdan Popescu, salariul mediu net al acestora este între 1.000 şi 1.300 de lei pe lună. La sumă se adaugă şi impozitele la stat pentru salarii, astfel că, lunar, din bugetul Spitalului Clinic Municipal Bucureşti se întorc la stat aproape jumătate de miliard de lei vechi. Dr. Bogdan Popescu nu consideră că există prea multe liftiere în acest spital. „Din punct de vedere al funcţionalităţii, nu sunt multe. E o chestiune foarte delicată de discutat, pentru că aşa a fost gândit spitalul în anii ’70, când a fost construit, şi nu avem bani acum pentru a concepe alte sisteme. Dacă mai dai afară din liftiere, să faci economie, poate apărea o problemă: vandalismul poporului român. Dacă ajungem la costuri mai mari după aia?”, a replicat purtătorul de cuvânt.

Banii publici, cheltuiţi confidenţial la Constanţa

O situaţie neaşteptată s-a ivit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Directorul unităţii, dr. Dănuţ Căpăţînă, a refuzat să ne ofere preţurile produselor cerute de noi. Într-o adresă, acesta ne-a comunicat că „nu pot fi făcute publice decât cu acordul părţilor contractuale, întrucât contractele de achiziţie au clauză de confidenţialitate”. Având în vedere că respectivele contracte s-au încheiat cu o instituţie publică, i-am solicitat mai multe explicaţii lui Dănuţ Căpăţînă. Acesta însă şi-a menţinut poziţia. „Ştiţi că într-o piaţă concurenţială preţurile sunt principalul fundament al unui contract. Dacă obţineţi acceptul firmelor cu care lucrăm, că nu o să mă apuc eu să le cer acceptul, că nu e treaba mea, vă dau toate datele. Dar până atunci nu pot”, a replicat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca a cumpărat ulei alimentar cu 7,9 lei/litru, fără TVA, în timp ce pe piaţă acelaşi produs costă şi 3,5 lei/litru.