Până de curând, în Bucureşti existau 133 de clădiri încadrate în clasa unu de risc seismic. Dintre ele, 13 au fost consolidate prin programul Guvernului, iar opt din fondurile propietarilor. Restul de 112 au nevoie de consolidare urgentă, fiind considerate pericol public.
„După 1990, în Capitală au fost expertizate peste 2700 de clădiri. În urma expertizelor s-a făcut o listă de circa 120 de clădiri cu bulină roşie“, spune prof. dr. ing. Dan Lungu. Toate aceste clădiri au patru sau mai multe etaje şi sunt construite în anii ’30, pe vremea când nu existau cunoştinţe de inginerie seismică. „Rezistenţa lor până acum a fost întâmplătoare, iar din numărul total, 22 au căzut la cutremur“, explică dl. Lungu.
Asociaţiile de proprietari din lista imobilelor cu probleme sunt toate notificate. Ultima notificare fiind datată în noiembrie 2006, spune doamna Aurelia Radu, şeful serviciului de consolidari Bucureşti. Notificarea constă într-un avertisment dat proprietarilor despre încadrarea în risc seismic al imobilului, precum şi ce măsuri trebuiesc luate la nivelul asociaţiilor. Se întocmeşte un dosar care se depune la Primărie.
„Din totalul clădirilor cu risc seismic, 50 de asociaţii au depus dosarele la Primăria Capitalei, acestea fiind în diferite faze de proiectare sau execuţie“, spune doamna Radu.
Din păcate, primăria are mari probleme cu modul în care propietarii înţeleg situaţia sau cu voinţa acestora.
„Nu putem să începem consolidările în baza contractelor încheiate ca urmare a procedurilor de achiziţie publică legală, deoarece un anumit număr de propietari din cadrul unui imobil refuză semnarea contractelor de finanţare şi restituire a sumelor alocate de la bugetul statului.”
Odată încheiat contractul, propietarul are obligaţia să returneze banii alocaţi consolidării clădirii pe o perioadă de 25 de ani, cu rată fixă, fără dobândă. Deşi legislaţia este generoasă, iar consilierea propietarilor se face permanent, problemele apar din lipsă de înţelegere, de încredere sau de bani.
Clădirile care reprezintă un pericol deosebit sunt într-un regim special de finanţare. Banii pentru reabilitare sunt puşi deoparte de la bugetul de stat.
„Am încercat să dăm şi amenzi, însă nu îi putem sancţiona. Propietarii contestă deciziile cu case de avocatură şi solicită în instanţă refacerea expertizelor tehnice. Ceea ce întârzie demararea lucrărilor.“ Practic, un singur propietar poate întârzia lucrările la o clădire câţiva ani.
Majoritatea imobilelor cu bulină sunt amplasate în centrul Capitalei, iar multe aparţin unor propietari care au domiciliul în altă ţară.
„Sunt greu de găsit şi este dificil să procurăm documentele, chiar la nivelul asociaţiei de propietari“, spune doamna Radu. „Preşedinţii asociaţiilor ne spun că propietarul de la numărul cutare este în America. Păi, cum dăm noi de el în cazul ăsta?“
Există probleme şi cu propietarii de spaţii cu altă destinaţie de la parterul acestor blocuri, care, conform legislaţiei, trebuie să finanţeze toate aceste acţiuni. Şi ei blochează lucrările pentru că nu vor să închidă magazinul sau terasa.
„Propietarii se sperie şi de termenul ipotecă. Am încercat să le explicăm că ipoteca nu implică naţionalizarea casei. Mulţi cred că primăria vrea să le ia casa. Este vorba de o interdicţie de vânzare/cumpărare fără acordul primăriei. Primăria dă acordul de vânzare cumpărare cu condiţia ca propietarul să-şi restituie datoria dacă imobilul a fost consolidat cu bani de la stat“, spune doamna Radu.
Anumiţi propietari sunt intrigaţi de faptul că pereţii caselor lor par stabili, însă rezistenţa unei clădiri este dată de elementele structurii: grinzi, stâlpi, pereţi portanţi, fundaţie. Acestea sunt elemente comune la o clădire şi toţi propietarii care locuiesc într-o clădire cu probleme trebuie să acţioneze în folosul întregului.
Seism puternic egal apocalipsă
În cazul unui cutremur similar cu cel din martie 1977 multe din clădirile neconsolidate din centrul istoric al Bucureştiului au toate şansele să se prăbuşească. Cum ar putea să intervină autorităţiile pentru a-i salva pe cei prinşi sub dărâmături? Răspunsul ni l-a oferit Lt. col. Popa Adrian Vasile, şef al Centrului Operaţional I.S.U. Bucureşti.
„La cutremurul din ’77 au căzut 28 de clădiri înalte şi au fost în jur de 1500 de victime“, spune dl. Popa. Atunci au intervenit, atenţie, 200 000 de militari. În momentul de faţă, la nivelul municipiului Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi agenţiile cu care cooperăm pot mobiliza în scurt timp cel mult 20 000 de oameni. „Despre ce vorbim?“, se întreabă dl. Popa.
Vezi aici imagini exclusive, pentru romanialibera.ro, de după cutremurul din 1977
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă are 600 de cadre în serviciu zi de zi care pot interveni imediat. „Cu celelalte cadre ne putem strânge relativ repede în jur de 3000. Restul, ca să intervenim pe grămada de moloz, ne bazăm pe voluntariat.“
Cutremurul ne ia prin surprindere şi efectele pot fi apocaliptice. „Cine crezi că este pregătit acum să vadă 300 de morţi, şi e posibil ca ei să nu mai rămână întregi? Noi ne pregătim pentru o astfel de situaţie, însă avem o capacitate de intervenţie limitată.”
Serviciile de urgenţă care funcţionează în acest moment sunt proiectate pentru rutină şi nu pot reacţiona la producerea unui cataclism. În cazul unui cutremur puternic există, sau ar trebui să existe, alt tip de intervenţie.
Centrul Bucureştiului, blocat
Un cutremur devastator ar putea bloca principalele artere din centrul Capitalei, îngreunând accesul utilajelor şi al maşinilor de intervenţie. „Avem nevoie de intervenţia energică a autorităţilor locale în sprijinul nostru, a firmelor de construcţii“, spune dl. Popa. „La producerea unui seism toţi ar trebui să devenim militari peste noapte.“
Aspectectele sunt multe. Pe lângă intervenţia de căutare/salvare victime, este nevoie de asistenţă medicală. Apoi, când vrei să salvezi o victimă de sub dărâmături este posibil ca orice manevră pe care o faci să te pună în pericol şi pe tine, ca salvator. Există o pregătire specială pentru operaţiuni de salvare evacuare. Dacă victimele au fost salvate de sub dărâmături, pompierii fac triajul lor în funcţie de gravitatea traumelor şi abia apoi le transportă spre spitale.
La spital trebuie să ai capacităţi de primire şi este nevoie de crearea unor “spitale” suplimentare, improvizate în săli de sport. Este nevoie de medicamente, de apă, de utilităţi. De spaţii pentru chirurgie şi cadre medicale suficiente. Deci, ce facem în cazul unui cutremur?
