Potrivit telegramelor WikiLeaks, fiica mai mare a preşedintelui uzbec a controlat în ultimii ani sectorul hidrocarburilor acestei ţări din Asia Centrală prin intermediul unei firme înregistrate în Elveţia, Zeromax.
Gulnara Karimova, 39 de ani, a reuşit să devină mai celebră decât tatăl ei, Islam Karimov, preşedintele Uzbekistanului, pe site-ul internet – unde se prezintă doctor în ştiinţe politice – narând despre numeroasele ei opere caritabile.
Din 2008 ea a fost numită reprezentant permanent la Geneva pe lângă misiunea ONU. În 2010, a fost numită ambasador în Spania şi îşi împarte timpul între Madrid şi Geneva. Dar celebritatea ei nu se datorează activităţilor culturale ci super-afacerilor, Gulnara reuşind să pună în funcţiune un adevărat sistem de jefuire a resurselor naturale ale Uzbekistanului printr-o reţea de firme oculte. Telegramele WikiLeaks arată că uzbecii o percep ca pe o femeie avidă de putere, care îşi foloseşte tatăl pentru a zdrobi orice concurenţă, ceea ce i-a permis să acumuleze o avere considerabilă într-o ţară unde salariul mediu este de 30 de dolari. Baza sistemului a fost pusă în 2001. La 28 iulie, după o dispută cu soţul ei, Mansur Maqsudi, un afgano-american cu care locuia la New Jersey, el cere divorţul, iar ea pleacă la Taşkent.
După câteva luni, Curtea economică decide confiscarea părţii lui Maqsudi în firma mixtă pe care o făcuse în Uzbekistan, Coca Cola Bottlers, invocând o datorie de 12 milioane dolari. În acest timp, Gulnara îşi înregistrează mai multe firme în Emiratele Arabe Unite şi două dintre ele primesc sume importante din partea Coca Cola Bottlers din Uzbekistan, pe care le mută în conturile ei personale. Doi ani Gulnara a primit 5,2 milioane dolari, oficial drept „salariu” pentru gestionarea firmelor.
Strategia Gulnarei
Din 2003 schimbă strategia şi afacerile le derulează prin firme înregistrate în Dubai. Apare Zeromax, o firmă creată în 1999 în Delaware, SUA, condusă de uzbecul Miradil Djalalov şi americanul Harry Eustace Sr, care îi vor deveni asociaţi apropiaţi. Grupul Zeromax a fost mutat în cantonul Zug în 2005, în momentul când regimul de la Taşkent era condamnat pentru masacrarea civililor în oraşul Andijan, iar Gulnara are grijă să nu apară în acte ca proprietară. Afacerile curente ale acestui grup – care gestionează averea familiei Karimov – vor fi gestionate de uzbecul Ikromjon Iokubov, trimis în Elveţia. Din refugiul său elveţian, Zeromax devine un imperiu tentacular care controlează economia Uzbekistanului, firma devenind activă în petrol, gaze, ciment, bumbac, grâne, textile, producţia de bentonită şi staţii service (UzGazOil).
În 2006, Zeromax preia o participare de 15,5% în Oxus Gold, o firmă britanică ce exploata câmpurile aurifere Amantaytau şi obţine ca asociatul ei Miradil Djalalov să fie numit în conducerea Oxus Gold. În 2008, imperiul elveţian Zeromax se extinde în comerţul cu petrol şi gaze şi un an mai târziu, la Zug, se instalează şi FMN Logistics, condusă de fiul lui Harry Eustace Sr. Firma avea un cvasi-monopol asupra contractelor de aprovizionare a trupelor americane şi ale NATO în Afganistan, trecând prin Uzbekistan.
80% din exporturile de gaze
Zeromax a ţesut o incredibilă pânză în Uzbekistan şi în alte state, fiind implicat în aproape orice afacere de petrol şi gaz uzbec şi a ajuns să „sifoneze” 80% din exporturile de gaz natural. Prin Zeromax, fiica cea mare a preşedintelui Karimov controla direct sectoarele de hidrocarburi ale celei de a treia ţară producătoare de gaze din fosta URSS. Potrivit WikiLeaks, activitatea anuală a entităţii Zeromax era de 3 miliarde, adică 10% din PIB-ul Uzbekistanului. A obţinut de la stat concesiuni asupra resurselor naturale în condiţii avantajoase şi activa, prin intermediul altor filiale, în sectorul minier, bumbacului şi alte sectoare economice. Gulnara a folosit puterea tatălui ei pentru a înlătura oamenii de afaceri sau pe cei care îi stăteau în drum.
În telegramele Ambasadei americane din Taşkent apare şi numele lui Salim Abduvaliev, cu reputaţie îndoielnică. Acesta intervenea ca intermediar pentru aranjarea ofertelor guvernamentale şi facilita accesul unor anumiţi candidaţi, dispuşi să plătească, la funcţii publice. „Salim repera investitorii străini sau alţi interesaţi de ofertele guvernamentale şi punea în legătură cu un om de afaceri iranian ce deţinea paşaport britanic. Iranianul pregătea documentele pe care le supunea Gulnarei pentru aprobare.
Gazprom, în culise
O telegramă din 2010 prezintă Zeromax drept „cel mai mare angajator privat din ţară”, dar şi unul din „principalele recipiente elveţiene de devize provenind din Uzbekistan”, prin intermediul unui acord de import de gaz complex cu o societate elveţiană. Este vorba des¬pre firma ZMB Schweiz, o filială a gigantului rus Gazprom. Un raport al ZMB Schweiz (2008) dezvăluie vânzări de 1,9 miliarde de franci şi profituri nete de 350 milioane. Aşadar, comerţul cu gaz reprezenta două treimi din activitatea anuală a Zeromax, evaluată de americani la peste 3 miliarde dolari, echivalentul a 10% din PIB-ul Uzbekistanului.
Din 2008, după ce a fost numită reprezentant la ONU, Gulnara Karimova s-a instalat într-un cartier de lux din Geneva, pe malul lacului Leman, analiştii estimând că scopul real era de a controla direct conglomeratul cu sediul în Elveţia, înainte de a-l falimenta în august 2010.
Faliment regizat
Zeromax şi-a trăit ultimele zile după jumătatea anului trecut şi Tom Moyne, specialist în problemele Uzbekistanului, consideră că Gulnara Karimova a pus în scenă falimentul conglomeratului din Zug. Ea a dorit să reorganizeze imperiul său economic şi să îşi refacă reputaţia în străinătate şi a decis închiderea Zeromax, care devenise prea ostentativ. Ambasadorul american la Taşkent, Craig Murray, scria pe blog că „firma a funcţionat eficient ani de zile ca mască pentru disimularea faptului că familia Karimov pusese mâna pe o bună parte a bogăţiilor ţării. Dar faţada s-a fisurat în urmă cu doi ani.
Aşa că Gulnara s-a debarasat de Zeromax ca un şarpe care îşi abandonează pielea. Nu cred că Gulnara a pierdut vreun cent în această operaţiune. Dacă Zeromax dă faliment, datoriile sale vor fi anulate şi nu m-aş mira dacă activele societăţii rămân în mâinile Karimovilor, sub egida unui nou vehicul de făcut bani”.
Un apropiat al regimului arăta că cele două fiice ale preşedintelui Islam Karimov caută să asigure viitorul în care tatăl nu va mai fi la putere. Ele caută să scoată cât mai mulţi bani din ţară, plasându-i în special în conturi şi afaceri imobiliare în străinătate, iar Zeromax a fost firma ocultă care a gestionat comoara clanului Karimov.
Zeromax s-a prăbuşit în câteva săptămâni. La 5 mai 2010, Curtea economică din Taşkent a ordonat încetarea activităţilor şi sechestrarea bunurilor. Miradil Djalalov a fost arestat pentru „deturnare de fonduri”, imensele şantiere din capitala uzbecă, între care un stadion de fotbal, au fost oprite, mii de angajaţi trecuţi în şomaj tehnic. Lichidarea Zeromax a făcut valuri şi în Elveţia.
Uzbekistanul este condus de preşedintele Islam Karimov de la independenţa din 1991. Populaţia este 90% sunnită şi deţine importante resurse miniere: gaz, petrol, aur.
