Pe parcursul a două decenii, în aviaţia românească s-au petrecut nu mai puţin de cinci accidente aviatice majore.
În urma incidentului în care a fost implicată aeronava prezidenţială Boeing 707 (YR-ABD) în ianuarie 1991, s-a plătit cea mai mare daună achitată vreodată de un asigurator român în proporţie de 100% – 33 milioane de dolari.
De peste 20 de ani, Astra Asigurări administrează aproape toate contractele de asigurări din domeniul aviaţiei. Lider pe acest segment, compania a despăgubit, până acum, sumele cele mai mari din istoria modernă a asigurărilor româneşti.
Iată cele mai tensionate momente din istoria recentă a zborurilor, asigurate de Astra.
Cea mai mare daună din istoria asigurărilor – 33.000.000 de dolari
Aeronava prezidenţială Boeing 707 (YR-ABD) aparţinând Romavia, a efectuat în ianuarie 1991 un zbor de pregătire înaintea misiunii prezidenţiale în China, şi, la ultimul viraj, a atins cu planul stâng solul, primul dintre cele două motoare de pe aripă luând foc la contactul cu pista, iar al doilea motor a luat foc ulterior.
Pentru acest zbor aeronava fusese alimentată cu 41 tone de petrol, aflate în cele două aripi şi în fuselaj. Odată aprins, focul a cuprins toată aripa stângă şi s-a extins şi în spatele fuselajului, pe exterior.
Aeronava era asigurată la Astra la valoarea de 561.000.000 lei, echivalentul a 33.000.000 de dolari, la data evenimentului.
Experţii de la Boeing şi Lufthansa veniţi la faţa locului au concluzionat că aeronava nu mai este aptă de zbor.
Astra a achitat singură cea mai mare daună din istoria asigurărilor moderne ale României din 1991 şi până în prezent: 33 de milioane dolari! Ulterior, compania a obţinut o recuperare din echipamentele de bord aflate in stare functională cât şi din mobilier şi anume 196.350.000 lei, la data încasării echivalent a 5.610.000 de dolari.
Aeronava Tarom lovită de un vultur în 1991 – 200.000 de dolari
În data de 23 octombrie 1991, aeronava de pasageri Boeing 707 (YR-ABC) aparţinând TAROM, a fost lovită de un vultur în momentul decolării de pe aeroportul din Viena, fiind nevoită să se reîntoarcă la sol.
Motorul avariat de tip JT-3DB a fost înlocuit şi trimis la IAI Bedek (Israel) pentru investigare şi reparaţie.
Impactul a fost extrem de puternic, toate paletele ventilatorului fiind rupte, bucăţile rezultate parcurgând întreg motorul şi distrugând turbina. A fost un miracol faptul că motorul nu a explodat în aer.
Cazul a fost complex, în final efortul financiar de aproximativ 200.000 de dolari a fost susţinut integral de Astra Asigurări.
Accident la aterizare al unei aeronave cargo Tarom în 1993 – 4.400.000 de dolari
La 12 ianuarie 1993, aeronava cargo Boeing 707 (YR-ABM) apartinand TAROM a suferit avarii majore în cadrul procedurii de aterizare la Abidjan. Deşi condiţiile de aterizare prezentau anumite dificultăţi – ceaţa deasupra pistei aeroportului din Abidjan – în baza indicaţiilor de la bordul aeronavei dar şi de la sol, aterizarea ar fi trebuit să fie reuşită, însă, datorită unor greşeli în lanţ, avionul a atins solul la 30 metri înaintea pragului pistei de aterizare.
Urmare a primului impact al jambei drepte cu solul la 30 m de prag şi apoi al ambelor jambe cu solul la 2 m de prag, a rezultat deteriorarea aeronavei constând în dislocarea jambelor principale ale trenului de aterizare, polizarea părţii inferioare a fuselajului, a carcaselor motoarelor 3 si 4, ingerări de corpuri străine de toate cele 4 motoare, ducand zn final ca avionul să stea sprijinit pe jamba de bot, cea stângă şi motorul nr.3.
În acestă situaţie, costul repunerii în folosinţa a aeronavei avariate a fost estimat ca depăşeşte 75% din valoarea asigurată a aeronavei – 4 mil. de dolari -aeronava devenind astfel daună totală constructivă.
Per total, împreună cu sumele pentru tractare si parcare, valoarea finala platita de ASTRA împreună cu reasiguratorii internaţionali a fost de 4.400.000 de dolari.
De acestă dată însă, re-asigurarea a fost acceptată şi plasată prin brokerul Willis Corroon.Participarea Astra atât la prime cât şi la daune in acel an a fost de 1%, restul de 99% fiind reasigurat.
Cea mai complicată daună din istorie – 70 milioane de euro
La 13 decembrie 1995 aeronava de pasageri Antonov 24 (YR-AMR) aparţinând Romavia închiriată în system wet-lease la Banat Air s-a prăbuşit în momentul decolării de la Verona, toţi cei 41 de pasageri şi 7 membri ai echipajului murind la impactul cu solul. Vremea potrivnică, degivrarea incompletă, încărcarea la limită, au fost cauzele principale ale tragediei.
Multitudinea de litigii care au urmat se întinde pe câteva sute de volume, complexitatea cazului început la tribunalul din Verona in 1996 şi mutat ulterior la cel din Veneţia, se află şi astăzi în stare de judecată.
Părţile implicate sunt Banat Air, Romavia, Aeroportul din Verona, agentul tour-operator, Autoritatea Naţionala de Aviaţie Italiană, şi, evident urmaşii victimelor.
Între timp Banat Air s-a dizolvat, la fel şi asiguratorul acesteia, Asigurarea Anglo-Română, singurul rămas în picioare fiind Astra, care a fost prezentă continuu pe tot parcursul celor 16 ani de la data tragediei, efectuând plăţi repetate către rudele victimelor şi preluând cotele de risc ale unor mari firme de reasigurare (ARIG, Dutch Aviation Pool, Gerling) intrate şi ele în dizolvare.
Cuantumul daunei a fost la început de aproximativ 3 milioane de dolari, dar astăzi pretenţiile în instanţă sunt de 70 milioane de euro, fără speranţă că se va finaliza nici în 2012.
Este de departe cea mai complicată daună derulata de vreun asigurator român având în vedere multitudinea de pretentii formulate de urmasii victimelor, a mai multor parti implicate (romane si italiene), a dizolvarii unor entitati romane dar si internationale, dar mai ales datorită întinderii în timp (peste 16 ani) şi a cuantumului pretenţiilor : 70 de milioane de euro.
Până în prezent, participarea Astra depăşeşte o jumătate de million de euro, atât prin participarea proprie de 1%, dar în special datorită preluarii cotelor re-asiguratorilor intraţi în dizolvare.
Un utilaj „uitat” pe pistă – 10 milioane de dolari
La data de 30.12.2007 în timpul rulării în vedera decolării, aeronava de pasagerei Boeing 737 (YR-BGC) aparţinând Tarom a lovit un utilaj „uitat” pe pistă. În urma accidentului, autovehiculul a fost distrus, iar aeronava a fost grav avariată ca urmare a impactului, părăsind pista şi rulând pe o distanţă de aproximativ 300 m de la locul impactului pe terenul viran din vecinatatea pistei. Pasagerii, în număr de 117, si cei 6 membrii ai echipajului au fost evacuaţi în deplină siguranţă.
Inspectorii au recomandat declararea aeronavei drept Dauna Totală Constructivă, iar avionul a fost adus în faţa Hangarului Tarom.
În tot acest timp, în baza raportului Airclaims, brokerul de reasigurare Willis a început demersurile de colectare a sumelor de la toţi reasiguratorii implicaţi, valoarea agreată de 10 milioane de dolari a aeronavei fiind plătită în totalitate de către Astra.
Aterizare pe o pistă inundată – 4.200.000 de dolari
Pe data de 22.04.2008, aeronava de pasageri Bae 146 (YR-BEB) a companiei Romavia zbura pe ruta Craiova-Bucureşti efectuând o cursă CarpatAir. Condiţiile meteorologice erau de ploaie deasă, vânt puternic în rafale şi pista inundată. În cursul aterizării pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe parcursul rulării cu viteză mare ulterioare aterizării, aeronava nu a mai putut fi controlată şi s-a rotit către marginea pistei.
Trenul de aterizare principal dreapta a cedat, iar aeronava a lovit solul cu motorul nr 4 şi vârful aripii dreapta.
Aeronava avariată a fost declarată Daună Totală Constructivă, suma de 4.200.000 de dolari fiind plătită proprietarului aeronavei, firma de leasing Trident Jet (Jersey) Limited.
Accident din cauza zăpezii – 896.240 de dolari
Aeronava Boeing 737-800 (YR-BIC) aparţinând Blue Air trebuia să efectueze în data de 28 ianuarie 2010 cursa 0B125 Bucureşti – Malaga.
În timpul decolării de pe aeroportul Băneasa, aeronava a rulat pe marginea pistei şi a atins cu motorul stâng malul de zăpada de pe marginea pistei.
Acest lucru a dus la pătrunderea de zăpada în motor, conducând la deteriorarea motorului stâng. Decolarea a fost întreruptă, iar avionul a revenit la stand fără alte incidente.
Despăgubirile pentru avariile produse la motor au însumat 896.240 de dolari.
Decolare cu probleme – 742.037 de dolari
Aeronava ATR42-500 (YR-ATG) a companiei Tarom, în data de 23 ianuarie 2010, aflându-se pe o cale de rulare spre pista în vederea decolării de pe Aeroportul Bacău, a suferit la unul din motoare o creştere de putere necomandată, care a dus la ieşirea de pe calea de rulare.
Despăgubirile plătite de Astra pentru avariile produse trenului de aterizare şi pentru repararea motorului au însumat 742.037 de dolari.