„În şedinţă de Guvern a fost o primă ordonanţare de urgenţă, numărul unu, prin care prim-ministrul a decis amânarea termenului de depunere a acestui formular până pe 15 aprilie. Până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. Chiar dacă unii vor spune că nu este în mod clar menţionat într-un act normativ, atâta timp cât a fost prelungit acest termen nu mai trebuie să depună contribuabilii un astfel de formular. Cei care vor să o facă, pot să o facă. Dar atât timp cât noi spunem că vom găsi o soluţie faţă de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la fisc să depună mai departe aceste formulare”, a declarat Teodorovici.
El a precizat, joi, într-o conferinţă de presă organizată la Tulcea, că, în acest termen, urmează să fie discutată o formulă mult simplificată a acestui formular, mai ales în contextul în care debirocratizarea sistemului fiscal din România este una dintre priorităţile sale pe acest mandat.
„S-a prelungit pentru a avea timp să găsim o soluţie. Gândim orice fel de soluţie care duce la simplificare. Că-l comasăm cu 200 (formularul – n.r.), că renunţăm la anumite elemente din acel formular… Oricum, va fi o variantă bună şi, cum a zis doamna prim-ministru, permanentă. (…) Sunt două, trei scenarii, lucrăm pe ele. Discutăm cu toţi cei interesaţi ca să vedem exact cea mai bună formă. Trebuie să înţeleagă toţi cetăţenii că tu, stat, trebuie să te finanţezi. Ai de făcut multe dintre obiectivele pe care cu toţii le dorim. Ne raportăm tot timpul la ţări din vestul Europei când e vorba de calitatea serviciilor, dar când e vorba de plata către stat a anumitor servicii ne raportăm la alte state, care sunt foarte jos. Nu poţi să ai şi una şi alta. Trebuie să găsim calea de mijloc ca să fim cu toţii mulţumiţi”, este de părere noul ministru al Finanţelor.