15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieSpecialiştii atrag atenția Guvernului: "România pierde bani"

Specialiştii atrag atenția Guvernului: “România pierde bani”

“Avem o problemă legată de soluţionarea alternativă a litigiilor transfrontaliere. Există prevăzut de Ordonanţa 38/2015 şi e cumva în sarcina centrelor de soluţionare alternativă să poată să fie în stare să soluţioneze litigii transfrontaliere. Autoritatea competentă este cea care notifică Comisia Europeană că există centre de soluţionare alternativă care îndeplinesc condiţiile pentru a face această soluţionare alternativă a litigiilor transfrontaliere. De câteva luni bune (instituţia n.r.) este la Ministerul Economiei. A fost la ministerul Energiei şi aşa mai departe. S-a tot plimbat pe la ministere. Noi am făcut notificarea existenţei Centrului, pentru că noi funcţionăm în baza Ordonanţei, avem o schemă de personal, spaţiu, tot ce trebuie ca să funcţionăm legal. Am făcut cinci notificări la Ministerul Economiei, iar prima a fost la Ministerul Energiei în decembrie 2015. Nu am primit niciun răspuns”, a spus Păunescu.

El a precizat că România pierde bani şi know-how dacă nu are calitatea de membru în reţeaua de centre de soluţionare.

“Anul trecut, pe la jumătatea anului, ni s-au solicitat nişte clarificări. Le-am dat. România nu are niciun centru de soluţionare alternativă notificată la Comisia Europeană. Este singura ţară, împreună cu Spania, care nu are niciun centru, nici CSALB, nici SAL-FIN, niciun alt centru, ceea ce e destul de ciudat. Pierdem know-how. Calitatea de membru în reţeaua de centre de soluţionare înseamnă know-how, conferinţe regionale şi europene care se organizează din care afli multe lucruri, apartenenţa la o reţea internaţională şi bani. De exemplu, CSALB munceşte să finalizeze procedura de implementare a unui soft informativ de administrare a dosarelor, chestie care ne-a costat 40.000-50.000 de euro”, a explicat Păunescu.

Acesta a dat ca exemplu un centru de soluţionare alternativă a litigiilor care a primit gratuit un soft asemănător.

“Un centru de soluţionare alternativă din altă ţară a obţinut gratuit de la un centru canadian acest soft. Nu văd care este motivul pentru care Ministerul Economiei nu se mişcă o dată să ne notifice. Am făcut 30.000 de hârtii, reveniri pentru reveniri”, a explicat oficialul CSALB.

CSALB este o entitate independentă, apolitică, non-profit, de interes public, înfiinţată prin OUG 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, mai scriu jurnaliştii de la Agerpres.

Instituţia administrează infrastructura necesară soluţionării alternative a litigiilor dintre consumatori şi instituţiile financiar-bancare şi nebancare, în afara instanţei, prin colaborare cu experţi din domeniul financiar-bancar (conciliatori), care, în funcţie de procedura aleasă de părţi, pot propune/identifica o soluţie de rezolvare a litigiului.

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă