Ministerul Fondurilor Europene a organizat, miercuri, o dezbatere pe tema versiunilor actualizate ale programelor operaţionale pentru perioada de programare 2014 – 2020 cu reprezentanţii instituţiilor implicate în gestionarea fondurilor europene şi cu potenţiali aplicanţi.
Versiunile actualizate ale programelor au fost prezentate de oficialii Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice şi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Cele trei ministere menţionate au funcţii de autoritate de management în viitoarea perioadă de programare după cum urmează:
• Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Operaţional Asistență Tehnică şi Programul Operaţional Infrastructură Mare;
• Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă, respectiv pentru programele de cooperare teritorială europeană;
• Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi autoritate de management pentru: Programul Național pentru Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional pentru Pescuit.
Prezentările susţinute în cadrul evenimentului au fost publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro.