7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăInterviu cu Gheorghe Piperea, avocatul care a inițiat legea dării în plată:...

Interviu cu Gheorghe Piperea, avocatul care a inițiat legea dării în plată: Sistemul bancar şi piaţa imobiliară sunt într-o criză perpetuă

Un raport ING arată că un amendament prin care s-ar exclude Programul „Prima Casă“ din legea dării în plată, în Camera Deputaților, care este cameră decizională pe actul normativ, “ar reduce costurile potenţiale pentru bănci, limitând posibilitatea unor eventuale abuzuri”. Raiffeisen Bank estimează că deputaţii ar putea accepta modificări la proiectul de lege, care a fost adoptat deja de Senat. Avocatul Gheorghe Piperea, un susţinător consacrat al legii dării în plată, explică într-un interviu pentru „România liberă“, că Programul „Prima Casă” nu poate fi eliminat dintre prevederile acestui proiect și susține că România va fi lovită spre finalul anului de o nouă criză financiară locală, care va crește numărul de credite neperformante.

Citește și: Legea dării în plată, argumente pro și contra

Cum comentaţi raportul ING şi estimarea Raiffeisen Bank, care susțin că ar fi de preferat scoaterea Programului „Prima Casă” din Legea dării în plată?

G.P.: Vrabia mălai visează…

Explicaţi de ce afirmați astfel?

G.P.: Programul “Prima Casă” nu are cum să fie scos din legea dării în plată, pentru că, pe partea privitoare la garanţia statului român pentru aceste credite, actul normativ se referă exact la credite garantate de stat. Legea, deci, nu s-ar aplica. Există o motivaţie simplă: statul român nu este un consumator. În consecinţă, eliberarea de datorie este un efect pe care îl poate obţine şi debitorul din Programul „Prima Casă”, căruia i se şterge doar datoria lui, pentru că el este consumator. Nu se șterge şi datoria statului, care este un profesionist, adică nu este o persoană fizică.

Ce înseamnă asta, mai exact?

G.P.: Este o problemă falsă de la un capăt până la altul, aşa cum este pusă acum. Nu s-a pus niciodată problema ca Legea dării în plată să afecteze garanţia statului român, acordată prin acest program. Este vorba doar despre a elibera de datorii persoanele fizice. Dacă se continuă cu această idee, înseamnă că cei care fac aceste comentarii suferă de infantilism, suferă de prostie. Va veni un moment în care să discutăm cu foarte mare atenţie despre oportunitatea şi chiar şi despre legalitatea acestui program “Prima Casă”.  Statul român este cel care decide dacă programul continuă sau nu. A făcut acest lucru printr-o lege, care nu are nici o legătură cu legea dării în plată.

Ce se va întâmpla, de fapt?

G.P.: Statul român va plăti această garanţie, indiferent dacă debitorul va fi liberat de datorie sau nu. Adică din buzunarele noastre. Şi va face această plată pentru a ajuta băncile din România, acele bănci, care fac un profit consistent în momentul de faţă, și este vorba despre un profit de 3%. Nu există nici un fel de risc, tot riscul este acoperit de ipotecă şi de garanţia statului român.

Care este în acest moment ponderea creditelor ipotecare Prima Casă?

G.P.: 91% din creditele ipotecare date în România sunt prin programul “Prima Casă”. Exact din acest motiv, pentru că nu există nici un fel de risc.

Este bine? Este rău?

G.P.: Un program care ar fi trebuit să însemne o situaţie excepţională, temporară, de ieşire din criză, ca să ajutăm piaţa imobiliară şi a construcţiilor să iasă din criză, ca să ajutăm familiile de tineri, sărace, să-şi ia o casă, a devenit un program predilect, cu care băncile fac profit, foarte avantajos pentru acestea. Dar este foarte avantajos pentru bănci, nu şi pentru creditaţi. Emil Boc, iniţiatorul Programului „Prima Casă“, spunea că luptă cu efectele crizei. Dacă faci o analiză din această perspectivă, se observă că din anul 2009 până acum sistemul bancar românesc şi piaţa imobiliară sunt într-o criză perpetuă, care nu s-a rezolvat, din moment ce statul menţine Programul “Prima Casă”.

Parcă se spunea că am ieşit din criză.

G.P.: Ori acest program s-a transformat într-o hiper-oportunitate pentru bănci, şi evident că acestea nu vor să o piardă, ori sistemul bancar şi piaţa imobiliară sunt într-o criză pe care nu o vedem, camuflată de aceste credite. Cifrele legate de programul “Prima Casă”, pe care le vehiculează domnii aceştia din banking, sunt înşelătoare, ca şi cifrele pe care le vehiculau prin anul 2007.

Dați-ne un exemplu.

G.P.: Atunci se vorbea despre sub 1% credite neperformante, din categoria creditelor ipotecare. După anul 2009, această cifră a ajuns la 33%, adică a crescut într-un singur an de 33 de ori! La ora actuală, se vorbeşte despre o cifră penibilă, de 0,04% credite neperformante. O să vedeţi că, prin luna septembrie sau octombrie, procentul acesta de credite neperformante pe programul “Prima Casă” va ajunge la cel puţin 5%.

De ce?

G.P.: Dobânda interbancară ROBOR este de doar 1%. Domnul Mugur Isărescu a anunţat deja că unele costuri ale creditării vor creşte, deci ROBOR va ­ajunge probabil la 5% – 6%. Imediat, va creşte dobânda la credite, de la 3%, cât este în ­momentul de faţă, la 8%, ceea ce înseamnă o dublare a ratei, iar atunci, în mod evident, rata creditelor ­neperformante va creşte absolut exponenţial. A doua chestiune, poate cea mai dură dintre toate, este că băncile din România nu mai ­creditează ­firmele. Este o involuţie cu 1% a creditelor date firmelor în anul 2015. Aceasta înseamnă că nu se mai fac investiţii. Adică firmele trimit acasă oamenii în şomaj. Reduc costurile, ca să poată să supravieţuiască. Nu-i aşa că vor fi concediaţi exact cei care au credite “Prima Casă”?

Probabil că da.

G.P.: În curând, aceştia vor fi şomeri şi nu vor putea să-şi plătească datoriile.

Înseamnă că ne aflăm în ­stadiul incipient al unei crize localizate pe România?

G.P.: Una foarte dură, mult mai dură decât a fost în anul 2009. Debitorul din Programul “Prima Casă”, acum, fără această lege a dării în plată, este în următoarea situaţie: dacă va fi trimis în şomaj, i se va lua casa de către bancă. Apoi, deşi la prima vedere se poate considera că este un ajutor dat consumatorului, în realitate statul român, după ce plăteşte restul de 50% către bancă, se îndreaptă împotriva consumatorului şomer, care, din datornic la bancă, devine datornic la stat. Exact ca orice datornic fiscal.

Executându-l silit.

G.P.: Fiscul stabileşte nişte dobânzi, nişte penalităţi şi accesorii, care ajung la ora actuală undeva pe la 18% pe an. Astfel, datoria debitorului va creşte cu 300%. Debitorul, care „cică” este ajutat prin Programul Prima Casă.    

Cele mai citite

Nicolae Stanciu, premiat pentru Golul anului 2024. „Este cel mai frumos din cariera mea”

Mijlocașul echipei naționale a României a fost recompensat pentru execuția spectaculoasă din meciul cu Ucraina, de la EURO 2024, un moment definitoriu pentru parcursul...

Cum te convingi că formația de nuntă pe care o alegi este ceea ce căutai?

Organizarea unei nunți este, fără îndoială, una dintre cele mai emoționante provocări. Printre cele mai importante decizii, alături de locație și meniu, se află...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...
Ultima oră
Pe aceeași temă