17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăHassiotis, Bancpost: Orice bancă este de vânzare la un anumit preţ

Hassiotis, Bancpost: Orice bancă este de vânzare la un anumit preţ

Orice bancă din sistem ar putea fi de vânzare pentru un anumit preţ. Proprietarul respectiv poate cumpăra apoi o bancă mai mică pe care s-o dezvolte şi să-i crească valoarea, a declarat marţi preşedintele executiv al Bancpost, Anthony Hassiotis, citat de Mediafax.

"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune: ”îţi dau o sumă dublă faţă de bilanţ”, mă grăbesc să semnez, pentru că îmi cumpăr apoi o bancă mai mică şi o iau de la capăt, dar dacă imi spune: ”îţi dau o sumă cât jumătate din bilanţ”, îi spun: ”nu, mulţumesc!”„, a declarat Hassiotis.

Pe de altă parte, reprezentantul Bancpost a atras atenţia că cei dispuşi să cumpere credite neperformante trebuie ascultaţi de către bancheri, chiar dacă au intenţia de a vinde sau nu. Asta pentru că, spune Hassiotis, preţul contează foarte mult. Totodată, preşedintele Bancpost apreciază că diferenţa dintre preţul cerut şi cel oferit s-a redus foarte mult.

"Mă aştept la două-trei tranzacţii încheiate în acest an. Piaţa românească este în vizorul investitorilor, dar nu văd totuşi prea mulţi investitori să alerge cu banii pentru a cumpăra o bancă din România", a adăugat Hassiotis, scrie Mediafax.

Declarațiile reprezentantului Bancpost vin în contextul în care în această perioadă se discută intens pe tema creditelor neperformante și oportunitatea vânzării acestora de către băncile care fie nu le mai pot suporta, fie nu doresc să provizioneze integral creditele neperformante cu datorii mai mari de 360 de zile şi cele aferente firmelor intrate în insolvenţă pentru a le scoate din bilanţ.

În plus, ipoteza lansată de către Anthony Hassiotis este întărită și de estimarea făcută de Josh Silver, director la Deutsche Bank. Acesta din urmă a precizat că valoarea creditelor neperformante scoase la vânzare pe piața românească este de aproximativ un miliard de euro în prezent, dar potențialul acestor tranzacții ar putea ajunge chiar și la trei miliarde de euro anul viitor.

Cele mai citite

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă