Firmele străine care activează în Europa de Est se plâng că nu mai găsesc lucrători, iar forţa de muncă a devenit prea scumpă. Specialiştii în recrutare îi contrazic, arătând că salariile au scăzut în ultimii ani, iar persoane cu experienţă, trecute de 40 de ani, nu îşi găsesc de lucru.
Şomajul redus subminează mode-lul de creștere al Europei de Est bazat pe mâna de lucru ieftină, susţine Bloomberg, arătând că proprietarii companiilor au probleme în a găsi muncitorii de care au nevoie. Astfel, după ce mâna de lucru ieftină și piețele potențiale au atras investiții de miliarde de euro, alimentând o creștere economică solidă, în special după aderarea la Uniunea Europeană, în prezent șomajul este redus, milioane de muncitori migrând în căutarea unor salarii mai bune.
Bloomberg îl citează pe Radomir Jac, economist-șef la divizia de asset-management unit a Assicurazioni Generali SpA, care afirmă că există două modalități de a soluționa această problemă pe termen scurt: importul de muncitori sau creșterea salariilor prin abandonarea modelului de creștere bazat pe industria manufacturieră. „Europa Centrală are nevoie de un nou model economic care să nu fie dependent atât de mult de exporturi și industria auto. Economiile din regiune trebuie să se diversifice și să înceapă să livreze produse cu valoare adăugată“, a apreciat Radomir Jac.
Însă, Daniela Necefor, specialist în recrutare şi director general al companiei Total Business Solutions, contrazice ipotezele lansate de Bloomberg: „Nu ştiu dacă Europa de Vest se aşteaptă doar la forţă de muncă ieftină în Europa de Est. Din punctul de vedere al muncitorilor, aceştia nu sunt bine plătiţi. Chiar şi la nivel de middle şi top management salariile au scăzut în ultimii doi-trei ani. Piaţa forţei de muncă nu este atât de scumpă cât susţin cei din afară. Probabil că ar vrea să fim şi mai ieftini“. Aceasta spune că o problemă este aceea că marea majoritate a companiilor au început să recruteze oameni fără experienţă, pe principiul să fie mai ieftin. „Dacă ai 40 de ani, este foarte dificil să-ţi găseşti un loc de muncă. Ceea ce nu este normal, fiindcă un om la 40 de ani este în plină forţă fizică şi psihică. Între 35 şi 50 de ani este vârsta optimă de lucru. Începând de anul trecut, noi am sesizat că 40 de ani a devenit pragul critic, care până în 2015 se situa la 50 de ani“, a precizat, pentru România liberă, Daniela Necefor. Reprezentanta Total Business Solutions arată că, în cazul în care un candidat cu experienţă acceptă un post pe bani mai puţini fiindcă s-a închis firma la care lucra, unele companii refuză să-l angajeze deoarece iau în calcul posibilitatea că acesta va pleca pe bani mai mulţi dacă economia îşi revine. „Acea companie omite faptul că poate încheia o înţelegere cu persoana respectivă. Pe de altă parte, nu există o fidelizare a angajaţilor. Fiindcă cine se dezvoltă profesional într-un mediu de lucru prietenos nu va pleca la concurenţă pentru o sumă mai mare de bani. Pe de altă parte, nu ai siguranţa că poţi ieşi la pensie din compania la care ai lucrat zeci de ani“, spune Necefor.
Muncitorii chinezi, sclavi
Specialista în recrutare îi demontează „construcţia“ lui Radomir Jac, arătând de ce „importul“ de forţă de muncă ieftină nu este o idee bună. „A aduce muncitori din afară nu este o soluţie atât timp cât trebuie să-i întreţii pe ceilalţi prin ajutoare de şomaj şi pensii. or creşte atât şomajul, cât şi costurile pe care în final le suportăm noi toţi. De ce marile companii, în loc să aducă forţă de muncă din Asia, nu îşi fac şcoli profesionale? Se fac contracte cu anumite clauze, prin care cei şcolarizaţi să rămână în companie câţiva ani şi astfel vom avea şi forţă de muncă calificată, care ne lipseşte cel mai mult în prezent. Fiindcă cei care au fost foarte buni au plecat din ţară pe salarii mari“, este de părere Necefor.
Reamintim că, în 2007, în plin boom economic, unele companii au încercat să aducă în ţară muncitori străini, care să vină să lucreze pe bani puţini. De exem-plu, fabricile de confecţii din Vrancea au testat piaţa muncii din India. Iar în construcţii au fost angajaţi chinezi. Însă socoteala acestora de acasă nu s-a potrivit cu cea din România, în final muncitorii protestând în faţa Ambasadei Chinei pentru a fi repatriaţi, după ce nu şi-au mai primit salariile timp de câteva luni. Mai mult, aceştia au venit în ţara noastră pentru a munci legal, pe baza unui permis temporar, dar în cazul multora formalităţile nu au fost făcute. De asemenea, unele dintre firmele intermediare sau angajatorii nu şi-au asumat promisiunile făcute în contracte, veniturile muncitorilor chinezi neajungând la nivelul convenit în prealabil între cele două părţi sau fiind reduse drastic.
