Preşedintele Klaus Iohannis urmează să prezinte, la finalul lunii iunie o strategie de dezvoltare economică pentru perioada 2016-2020 care va cuprinde măsuri de accelerare a creşterii economice de la o medie de 3% în prezent la o medie de 5%, care să asigure convergenţa reală cu Europa de Vest, notează Ziarul Financiar.
Conform unor surse apropiate grupului de lucru care execută această strategie, este gata un document iniţial de 39 de pagini care urmează să fie trimis către alţi participanţi la viaţa economică şi socială din România pentru opinii şi contribuţii, scrie Ziarul Financiar.
Primul anunţ despre această iniţiativă strategică a fost făcut la începutul acestei săptămâni, când a fost o întâlnire pe temă între preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, transmite Mediafax.
Iniţiativa creării unei strategii de accelerare a creşterii economice vine dinspre Banca Naţională, care încearcă astfel să creeze premisele unei creşteri echilibrate, dar mai rapide decât cea din prezent pentru ca România să poată adopta euro de pe o poziţie mai apropiată ca dezvoltare economică de media UE.
Este pentru prima dată când BNR excede cadrului său de garant al stabilităţii preţurilor, al stabilităţii macroeconomice şi bancare pentru a se implica într-o strategie care priveşte economia reală. Documentul tratează componentele Produsului Intern Brut – investiţiile, consumul, exportul net – şi analizează posibilităţi de impulsionare a acestora în condiţii de echilibru macroeconomic.