România are nevoie de investiţii în infrastructură în valoare de 237 de miliarde de dolari până în anul 2040. Dar tendinţele de cheltuieli indică o sumă investită de numai 226 de miliarde de dolari.
Rezultă un decalaj de 11 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de Global Infrastructure Hub (GIH). La nivel mondial, GIH estimează că infrastructura are nevoie de investiţii totale în valoare de 94.000 de miliarde de dolari.
Tendinţele curente indică investiţii de doar 79.000 de miliarde de dolari, rezultând un decalaj global de 15.000 de miliarde de dolari. GIH, înfiin-ţat de G20 acum trei ani, are scopul de a ajuta la creșterea oportunităţilor pentru investiţiile publice și private în infrastructură, la nivel mondial.
În Telecomunicaţii, investiţiile necesare calculate se ridică la 34 miliarde de dolari. Investiţiile în transporturile aero ar trebui să ajungă la 1,4 miliarde de dolari. În prezent, tendinţele în acest sector sunt de doar 674 de milioane de dolari, rezultând o diferen-ţă de 715 milioane de dolari.
În cazul infrastructurii portuare, investiţiile ar trebui să ajungă la 1,8 miliarde de dolari, trendul actual fiind de 990 de milioane de dolari. Diferenţa ajunge la 781 de milioane de dolari, potrivit raportului.
În sectorul feroviar, investiţiile ar trebui să crească constant până în anul 2040, pentru a ajunge la 10 miliarde de dolari. Tendinţele de investiţii înregistrate sunt de 5,9 miliarde de dolari. Astfel, decalajul este de 3,6 miliarde de dolari.
Cuvântul-cheie: structurarea finanţării
Dar ce anume presupune realizarea acestor investiţii? Analistul economic Sorin Dinu spune că, în primul rând, „trebuie să știi ce sumă ai de investit. Iar suma aceasta de investit depinde de structurarea finanţării. Dacă consideri că e investiţie publică, trebuie să ai un disponibil la buget pentru investiţie“.
Sorin Dinu, analist economic: “Ai nişte poli de dezvoltare, ce produc mutaţii sociale în toată ţara. Apare întâi industria uşoară, mai intensivă în forţă de muncă. Pe măsură ce cresc salariile, trebuie mers pe robotizare. Atunci, dezvoltarea se duce spre exterior, în cercuri concentrice, iradiind.”
Dinu detaliază, explicând că „fie ai un surplus primar înainte de investiţie și ai dobânzi, fie atragi fonduri private, prin parteneriat public-privat. Este ceva mai scump. Poţi să folosești metoda bazei reglementate a activelor, care are un sistem de calcul asemănător distribuţiei de Energie“.
Centrala Cernavodă, sub semnul întrebării
GIH a evaluat că în Energetică investiţiile necesare sunt de 62 de miliarde de dolari, în timp ce trendul actual este de 57 de miliarde de dolari. Se remarcă astfel un decalaj de 5,8 miliarde de dolari, care e cel mai mare înregistrat de România în orice domeniu al infrastructurii.
Sorin Dinu spune că în acest domeniu lucrurile sunt mai complicate. Investiţii s-ar putea face în unităţile nucleare 3 și 4 și în reabilitarea Unităţii 1. Mai mulţi interlocutori au explicat de-a lungul timpul RL că problema cu reactoarele 3 și 4 este găsirea unui mod de a le face rentabile.
„În al doilea rând, toate centralele pe combustibil fosil sunt foarte vechi, exceptând cea a OMV“, a atras atenţia RL Dinu. În mai, Energy Report anunţa că Centrala electrică pe gaz Brazi a OMV va fi func-ţională în T3. „Întrebarea este dacă mai păstrezi mixul energetic actual“, explică analistul economic, deoarece „acum a apărut o altă teorie, privind renunţarea la combustibilii fosili și trecerea la resurse exclusiv regenerabile“.
Dar resursele acestea regenerabile sunt volatile și e necesar un back-up din alte investiţii. „Ce tip de tehnologie alegi? Care e noul mix? Trebuie luat în calcul și preţul. Schimbările climatice pot duce la o schimbare a disponibilului pentru hidroenergie și atunci nu te mai poţi baza pe întreaga putere de la Hidroelectrica“, spune Sorin Dinu.
Perioada de garanţie pentru o investiţie este de minimum 10 ani și atunci se folosesc contractele de tip CFD, explică Dinu. Contractele pentru diferență („CFDs“) sunt produse care se supun efectului de levier și presupun un nivel de risc ridicat, ca și cele de pe Forex.
Teoria polilor de dezvoltare
În infrastructura rutieră, investiţiile ar trebui să ajungă la 110 miliarde de dolari, iar cele din sectorul maritim se ridică la 18 miliarde de dolari. Există unele studii făcute de Institutul de Economie de la Kiel, care arată legătura dintre investiţii și starea infrastructurii.
Într-o bună parte dintre zonele ameninţate de sărăcie, subdezvoltare, ca Oltenia sau Moldova, e necesară o autostradă, care există în Master Planul UE. Este vorba despre „axele sărăciei“, pe relaţia Lugoj – Turnu Severin – Calafat – Alexandria – București. Apoi, importante mai sunt conexările dintre Târgu Mureș și Iași și cea dintre București și duo-ul Iași – Suceava.
„Odată ce avem această infrastructură, intră în funcţiune teoria polilor de creștere“, a explicat RL Sorin Dinu. Astfel, „ai niște poli de dezvoltare care produc mutaţii sociale în toată ţara. Apare întâi industria ușoară, mai intensivă în forţă de muncă. Pe măsură ce cresc salariile, trebuie mers pe zona mai robotizată. Atunci, dezvoltarea se duce spre exterior, în cercuri concentrice, iradiind din polii de dezvoltare“, detaliază Dinu.
237 de miliarde de dolari este necesarul de investiţii în infrastructură până în anul 2014
De la Iași, iradiază spre restul Moldovei, de exemplu. „Astfel, apare un efect de antrenare și pentru restul zonelor ţării. „Centrul crește, periferia crește și ea. Ridici periferia“, spune expertul.
Din aceste zone, spune Sorin Dinu, „trebuie să porneas-că infrastructură foarte bună, care se mută spre periferia zonei. La un moment dat, zonele de influenţă se intersectează și periferia crește, generând creșterea salariilor, investiţii și locuri de muncă“.
