3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Ioan Rus afirmă că Ungaria va termina abia la primăvară autostrada...

Ministrul Ioan Rus afirmă că Ungaria va termina abia la primăvară autostrada până la Nădlac

Ungaria va termina abia la primăvară autostrada până la Nădlac, în timp ce segmentul de la Pecica până la graniță va fi circulabil din decembrie, dar se va putea ieși din țară tot prin vama actuală din Nădlac, printr-o bretea rutieră de șase kilometri, a spus ministrul Transporturilor Ioan Rus, joi.

"Am aflat cu surprindere că facem autostrada mai repede decât ungurii, ne-am apucat cu o hărnicie deosebită să lucrăm", a spus ministrul Ioan Rus.

Directorul șantierului de pe partea română, Adrian Adler, a precizat că, deși autostrada va fi circulabilă în decembrie, ieșirea din țară se va face tot prin actualul punct de frontieră de la Nădlac.

"Până la sfârșitul anului vom putea da în circulație autostrada. Din informațiile noastre, legătura cu Ungaria nu se va putea face întrucât partea maghiară nu termină lucrările în acest sezon. Va fi un drum de legătură cu DN 7, de șase kilometri, aflat în execuție, pe care se va putea circula prin actuala vamă Nădlac", a declarat Adler.

El a adăugat că traficul greu nu va putea folosi această bretea rutieră care va leaga autostrada de Nădlac, pentru că nu există condiții de așteptare în coloană a autocamioanelor pentru ieșirea din țară, avându-se în vedere că pe DN 7 există aproape în permanență coloane de automarfare.

"Autocamioanele din Vama Nădlac nu vor putea aștepta și pe drumul de legătură cu vama, pentru că va avea doar două benzi", a spus Adler, care a propus ca doar autoturismele și autocarele să aibă acces pe segmentul de autostradă dintre Pecica și Nădlac.

Adler a precizat că se fac eforturi pentru a se finaliza și primii șase kilometri din segmentul cuprins între Pecica și Arad (lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad), astfel încât de la Arad la graniță să se circule pe șoseaua de mare viteză.

"Facem eforturi ca pentru lotul doi să finalizăm primii șase kilometri de legătură cu DN 7. Aici avem probleme cu vremea, cu ploile, pentru că sunt 70.000 de metri cubi de umplutură pentru terasamente de realizat", a spus Adler.

Referitor la conexiunea de la frontieră a autostrăzii realizate de România cu cea din Ungaria, Adrian Adler a spus că este necesar cât mai repede un acord guvernamental între cele două țări privind punctul de trecere a frontierei. Acest punct ar urma să fie realizat pe teritoriul României, în urma unei înțelegeri cu Ungaria, care prevede ca pe teritoriul acestui stat să fie un punct la Borș, pentru o viitoare autostradă care va trece pe acolo.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de consorţiul româno-portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,9 milioane de lei, iar lotul al doilea (16,6 kilometri) de compania germană Alpine Bau, pentru 411,4 milioane de lei.

CNADNR a reziliat însă, în 2012, contractul pentru primul tronson, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

La finele anului trecut, CNADNR a atribuit asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl un contract de 308 de milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, care fusese început de constructorul Romstrade. Contractul de proiectare şi execuţie al autostrăzii Nădlac-Arad şi drum de legătură, Lot 1 – km 0+000 – km 22+218, a fost atribuit în 19 decembrie, în urma unei licitaţii deschise, pentru preţul cel mai scăzut.

CNADNR a reziliat în vara anului trecut şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului doi, în lungime de 16,6 kilometri, după falimentul constructorului, Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%, câţiva kilometri fiind neasfaltaţi.

Astfel, asocierea italo-germană Astaldi-Max Boegl va finaliza lucrările la cel de-al doilea lot, între Pecica şi Arad, pentru 110,7 milioane de lei, (25,1 milioane de euro) cu TVA.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunța că în 26 septembrie a fost semnat contractul de proiectare și execuție la Autostrada Nădlac-Arad și Drum de legătură, Lotul 2, km 22+218 – km 38+882 pentru remedierea lucrărilor existente și finalizarea lucrărilor rămase de executat. Contractul a fost atribuit, în urma unei licitații deschise, Asocierii Astaldi SpA – Max Boegl România SRL și are o valoare totală de 89.348.287,63 lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene (85%) și sume de la bugetul de stat (15%).

Lucrările se vor realiza pe o lungime de 16,6 kilometri. Contractul vizează finalizarea lucrărilor rămase de executat, inclusiv conexiunea cu primul lot al autostrăzii și varianta de ocolire a oraşului Arad.

Cele mai citite

Ana Bogdan și Anca Todoni pe tabloul principal la Brisbane!

Ana Bogdan și Anca Todoni au reușit să se califice pe tabloul principal al turneului WTA de la Brisbane, în urma unor victorii solide. Competiția,...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...

Florinel Coman ar putea deveni coleg cu Dani Carvajal la Al-Gharafa!

Florinel Coman, transferat recent la Al-Gharafa, ar putea să-l aibă ca viitor coleg pe Dani Carvajal, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă