Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, considerat unul din cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei, a slujit timp de 35 de ani la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. A trecut prin închisori mai mult de un deceniu şi a fost călugăr 64 de ani.
Părintele s-a stins din viaţă ieri, la mănăstire.
Din închisori: „Eu nu am murit”
Arsenie Papacioc, pe numele lui de mirean- Anghel Papacioc, s-a născut în august 1913, în satul Misleanu, Perieţi, judeţul Ialomiţa. În 1932, a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii. După îndeplinirea stagiului militar, Papacioc pleacă la Braşov, unde lucrează la fabrica de armament Malaxa. În decembrie 1938, este arestat pentru prima dată şi închis în lagărul de la Miercurea Ciuc.
Este eliberat în 1940 şi se stabileşte la Zărneşti.
După ce ajunge primar al comunei, este arestat din nou, în urma rebeliunii legionare din 1941. Condamnat la şase ani de închisoare, face cerere să fie eliberat ca să lupte pe front. Iniţial, i se aprobă, este lăsat în libertate, însă, când ordinul este evocat, încearcă să fugă peste graniţă, în Iugoslavia. Prins în 1942, este închis la Aiud, până în 1946.
„Nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie i se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani – un an, doi – numai în zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit”, povestea părintele într-un interviu pentru revista „Lumea Monahilor”.
„Suntem o fiinţă valoroasă, mai mult decât oricare altă fiinţă”
După ce iese de la Aiud, se hotărăşte să se călugărească.
„Am intrat în monahism în anul 1947, la 15 ianuarie, la Mănăstirea Cozia. Am fost călugarit în anul 1949, la Mănăstirea Antim, dar pe seama Mănăstirii Sihăstria – Neamţ, la 26 septembrie, prin aprobarea expresă a Patriarhului Iustinian.
Am primit hirotonia în preot exact la un an după călugărie, la 26 septembrie 1950, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii. Lucrul acesta m-a încurajat foarte mult şi nu l-am considerat fără semnificaţie în marea răspundere preoţeasca şi călugărească. Între 1950 şi 1952, am fost numit spiritualul Seminarului Monahal Neamţ, singurul din tară la vremea aceea. Apoi am fost egumenul Mănăstirii Slatina-Suceava, timp de mai mulţi ani. Aici ne mutase Sfântul Sinod, pe 30 din călugării Mănăstirii Sihăstria.
Am fost preot paroh la parohia Filea de Sus şi Filea de Jos, din judeţul Cluj -un centru catolic- timp de 2 ani.
Apoi am fost stareţ la Mănăstirea Cheia – Prahova, vreme de 6 ani; econom mare şi casier la Mănăstirea Căldăruşani; preot si duhovnic la Mănăstirea „Dintr-un lemn”; slujitor la Mănăstirea Cernica, vreme de un an şi jumătate. Din 1976, sunt preot slujitor şi duhovnic la Schitul Techirghiol – Constanţa”, îşi spune istoria vieţii Arsenie Papacioc, citat în crestinortodox.ro.
În iunie 1958, a fost arestat din nou şi judecat pentru legionarismul pentru care fusese închis şi în timpul regimului Antonescu. Arsenie Papacioc este condamnat, în noiembrie 1958, la 20 de ani de închisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava. A fost eliberat în 1964.
Supranumit „Duhovnicul de la malul mării”, Papacioc este considerat unul din cei mai importanţi duhovnici ortodocşi români. A scris trei cărţi: „Convorbiri duhovniceşti” (1984-1986), „Ne vorbeşte Părintele Arsenie” (2004) şi „Veşnicia ascunsă într-o clipă” (2004).
„Nu sunt pentru nevoinţă, ca duhovnic. Sunt de 95 de ani. Sunt pentru o stare de prezenţă continuă a lui Dumnezeu. Exist! Şi ne punem întrebarea: De ce? Ce e cu mine? Ce e cu moartea? Ce-s cu aceste elemente, care sunt valabile? Moartea nu vine să îi faci o cafea. E fără cruţare! Te ia aşa cum eşti! Nu o putem amâna nici o fărâmiţă de secundă când va veni. Judecata de Apoi nu trebuie văzută cu Dumnezeu stând pe un tron de judecată. Te judeci singur, repede. Suntem o fiinţă valoroasă, mai mult decât oricare altă fiinţă”, spunea părintele Papacioc, într-un interviu pentru revista „Lumea monahilor”.
