Mariana Şora, autoarea a numeroase volume de eseistică, memorialistică, critică literară şi romane, a decedat luni, la München, la vârsta de 94 de ani, potrivit unui anunţ remis astăzi Mediafax.
„«Mon cœur mis à nu». Sub această expresie ar putea sta întreaga operă a Marianei Şora: nu «inima dezvăluită» (aşa cum a fost trădat Baudelaire în limba română), ci «sufletul în palmă». Căci există, în această operă, o generozitate funciară, pe care literele noastre (împovărate de vidul atâtor orgolioase credinţe în sine) nu o practică spontan şi destins ori au îngropat-o de mult sub tribulaţii conjuncturale”, se spune în anunţ.
Mariana Şora (Budapesta, 26 mai 1917 – München, 19 decembrie 2011) este autoarea a numeroase volume de eseistică, memorialistică, critică literară şi romane.
În 1919, familia se stabileşte la Timişoara. Începe să înveţe limba română odată cu începerea studiilor primare, limbile materne fiind până atunci germana şi maghiara. Pe data de 3 ianuarie 1939 se căsătoreşte cu Mihai Şora. Între 1939 şi 1945, devine bursieră a Guvernului francez. În această perioadă se nasc primii doi copii, Andrei şi Sanda. În 1948, scriitoarea se reîntoarce în ţară; se naşte cel de-al treilea copil, Tom. În 1978 s-a stabilit la Munchen, potrivit site-ului editurii Cartea Românească.
Cele mai importante sunt, înainte de toate, cărţile de critică ale Marianei Şora: „Heinrich Mann” (Editura pentru Literatură Universală, 1966), „Unde şi interferenţe. Studii, eseuri, articole” (Editura pentru Literatură, 1969), cu texte despre I. L. Caragiale, Ion Creangă, Lucian Blaga, Thomas Mann, Jacob Wassermann, Robert Musil, Franz Kafka, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Heinrich Böll, Günter Grass etc.; „Cunoaştere poetică şi mit în opera lui Lucian Blaga” (Editura Minerva, 1970), „Cioran jadis et naguère” (Éditions de L’Herne, 1988), „Despre, despre, despre…” (Editura Nemira, 1995, 2000). Mereu în empatie cu cel despre care scrie, analiza Marianei Şora este participativă (fără emfază), rafinată (fără înflorituri), subtilă (fără maliţie). De fapt, perspectiva este, de fiecare dată, mai curând ontologică decât (strict) literară, se arată pe site-ul programului Restitutio Benjamin Fondane, coordonat de filosoful şi eseistul Mihai Şora şi scriitoarea şi cercetătoarea Luiza Palanciuc.
Potrivit aceleiaşi surse, sunt, apoi, numeroasele traduceri ale Marianei Şora în germană sau franceză din literatura română clasică şi contemporană (din nou: Caragiale, Eliade, dar şi Blecher, Delavrancea, Filimon etc.); din germană, franceză, maghiară în română (cele două volume consistente, însoţite de un comentariu nuanţat, publicate la Editura Minerva, în 1973, sub titlul „Gândirea lui Goethe în texte alese”, dar şi Ionesco, Böll, Kafka, Thomas Mann, Magda Szabó); din maghiară în germană (Nagy István, Balla Károly etc.).
Urmează scrierile de ficţiune ale Marianei Şora: „Rătăcire” (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995), reluat, ulterior, în volumul „Mărturisirile unui neisprăvit” (Editura Cartea Românească, 1999); scrierile confesive (jurnale, memorii): „O viaţă-n bucăţi” (Editura Cartea Românească, 1992, 2001, 2007), „Filigrane. Scrisori din Paris şi alte proze din cinci decenii” (Editura Elion, 2000), „Cenuşa zilelor. Jurnal, 1997-2001” (Editura Albatros, 2002), „Două jurnale faţă în faţă” (Editura Cartea Românească, 2009).
Aceasta este partea vizibilă a operei Marianei Şora. Complexă, coerentă şi pătrunzătoare deopotrivă. Ei i se adaugă cealaltă, risipită sub forma unor prefeţe, studii, recenzii, interviuri, precum şi cea încă inedită: corespondenţa de sute de pagini (cu Cioran, Crohmălniceanu, Eliade, Ionesco şi alţii), pe care o îngrijeşte, în acest moment, Tiberiu Avramescu – vechi prieten al familiei, jurnalele netranscrise ori volumul confesiv „De senectute”, potrivit Restitutio Benjamin Fondane.
