În perioada 14-22 mai 1981, cei doi cosmonauţi au efectuat la bordul navei cosmice Soyuz-40 şi al laboratorului spaţial Saliut-6 un zbor cosmic cu o durată totală de şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute. Dumitru Prunariu şi Leonid Popov au fost prezenţi la emisiunea „Tonomatul DP2″ de la TVR 2 şi au oferit un scurt interviu pentru România liberă.
Ce a reprezentat zborul în spaţiu din 1981 şi ce reprezintă în continuare pentru România?
Dumitru Prunariu: Efectiv a fost un zbor cosmic din perioada 14-22 mai 1981. A fost un zbor ştiinţific, dar în acelaşi timp a rămas un zbor istoric. A fost primul zbor al României în spaţiul cosmic cu un om la bord, pentru că până atunci trimisesem experimente în cadrul altor misiuni spaţiale şi trimitem în continuare. Zborul a rămas unic pentru că a fost înregistrat în toate enciclopediile cosmice, în toate documentarele legate de cosmos ca primul zbor cosmic comun al României cu o ţară vecină, cu Uniunea Sovietică atunci. Relaţiile continuă între noi, cosmonauţii, continuă şi între institutele de cercetare şi se planifică în continuare zboruri cosmice, dar fără oameni la bord. Cred că pentru încă mulţi ani acest zbor va rămâne unic.
Aţi putea să ne povestiţi câteva momente deosebite din timpul zborului?
DP: O, este mult de povestit. Ar trebui să vă povestesc opt zile, cât a durat întregul zbor cosmic, dar ceea ce este mai important este faptul că abia când a început să funcţioneze racheta cosmică şi să ne împingă spre spaţiul cosmic am realizat faptul că nu sunt în simulator şi că sunt într-o navă reală, pentru că în nava cosmică totul este identic cu simulatorul. În momentul în care iei loc în nava cosmică ai acelaşi mediu, aceeaşi ambianţă pe care ai avut-o de sute de ori la antrenamentele de la sol în simulator, doar că simulatorul este static. Odată ajuns în spaţiul cosmic apare imponderabilitatea. Desigur, în avion o simulezi pentru câteva zeci de secunde. Acolo apare imponderabilitatea de lungă durată, care altfel acţionează asupra organismului, comparativ cu cea de scurtă durată. În afară de aceasta, activitatea propriu-zisă în condiţii de imponderabilitate, de un disconfort al organismului datorat noilor condiţii în care trăieşte, este şi ea interesantă şi foarte importantă. Totul este descris pe zile, pe ore, pe minute. Funcţie de cum trebuie să efectuezi anumite experimente, funcţie de cum trebuie să te adaptezi zilele şi nopţile, de acolo de sus când trebuie să faci anumite observaţii externe, fotografii şi aşa mai departe.
Cum era Dumitru Prunariu în cosmos?
Leonid Popov: Eu spun tot timpul că succesul zborului şi buna lui desfăşurare depind de componenţa echipajului, de înţelegerea dintre cei doi, de încrederea pe care o au unii în alţii. Trebuie ca fiecare din echipaj să se regăsească el însuşi, şi atunci lucrul se îndeplineşte mai uşor, chiar dacă e zbor de lungă durată. Dacă se obţine această înţelegere între membrii echipajului, totul merge. Cel mai în vârstă este comandant, dar din punctul de vedere al sarcinilor tehnice, inginerul de bord are sarcinile lui, răspunde de întreaga funcţionare a tehnicii la bord. De asemenea, responsabilitatea de a lua diferite experimente… ce să iei, de unde, cum… De asemenea, inginerul de bord trebuie să fie un foarte bun psiholog, pentru că nu ştii întotdeauna cum se comportă comandantul. El reprezintă puterea, dar trebuie să te adaptezi unor situaţii şi sunt lucruri fine între echipaj. Dacă inginerul de bord este un ajutor puternic pentru tine, totul merge normal.
În legătură cu mine, după Gagarin, am fost unul dintre cei mai tineri cosmonauţi care au zburat în cosmos. Am avut 28 de ani, iar ceilalţi au zburat mai în vârstă. La pregătirea de la sol, noi participam la toate fazele zborului şi dădeam examen până la sol, vizavi de toate etapele zborului. Nu am făcut nicio greşeală în timpul pregătirii şi examenelor.
Când credeţi că un cosmonaut, un român, va mai ajunge în spaţiul cosmic?
DP: Este foarte greu de spus, după opinia mea, cu experienţa pe care o am şi văzând cum se dezvoltă anumite relaţii internaţionale, dar şi tehnica spaţială. Cred că mai repede de 20 de ani nu vom mai avea un cosmonaut.
Marte este o ţintă foarte îndepărtată
Când consideraţi că omul va ajunge pe Marte?
DP: Este greu de spus când va ajunge pe Marte. Deocamdată vor fi reluate zborurile spre Lună. Desigur, Luna va fi din nou investigată în regim automat. Chinezii au anunţat că în anul 2020 vor aduce primele mostre de lună pe Pământ în regim automat, dar aceasta implică dezvoltarea ulterioară a programului de investigare a Lunii şi probabil că într-un viitor puţin mai îndepărtat vor fi construite baze umane permanente pe Lună. Marte este o ţintă foarte îndepărtată. Deocamdată, planeta Marte este investigată cu roboţi.
Până nu se cunoaşte foarte bine ce este pe Marte, care sunt condiţiile în care omul ar putea petrece acolo câteva luni, nu se va executa un prim zbor cu echipaj uman spre Marte. În acelaşi timp se desfăşoară numeroase experimente la sol, care pregătesc inclusiv psihologic un zbor de lungă durată, un echipaj din mai mulţi membri, unul internaţional. Un program care se numeşte Marte 500 se desfăşoară chiar acum lângă Moscova.
La el participă voluntari ruşi, americani, chinezi, care trăiesc 500 de zile într-un mediu închis, limitat, în care se simulează viaţa la bordul unei nave cosmice care se deplasează spre Marte. Acolo trăiesc, acolo muncesc, acolo au tot ce le trebuie pentru a-şi urma un curs normal al vieţii. Dar, desigur, în 500 de zile, mai mulţi oameni cu culturi diferite, compatibilităţi diferite, într-un mediu închis, încep să apară anumite probleme. Acestea sunt studiate inclusiv de medici şi de psihologi, pentru că este foarte important să fie cunoscute pentru un viitor zbor real spre planeta Marte.
