Nu departe, pe strada Sevastopol, la alte trei clădiri, deşi mai mici ca dimensiuni, datorită destinaţiei lor rezidenţiale, recunoşti acelaşi stil care se repetă în proximitate la casa de pe strada Moxa. Toate poartă semnătura inconfundabilă a lui Nicolae Ghika-Budeşti, care a creat un stil, o variaţiune distinctă a stilului neoromânesc.
Caracteristici, surse de inspiraţie
Fără îndoială că monumentalitatea, sobrietatea şi eleganţa sunt caracteristicile cele mai importante ale acestor construcţii realizate din piatră şi cărămidă roşie. Bolţile şi andacramentele gotice de tip moldovenesc, loggia brâncovenească, decoraţiuni speciale, turnuri de palat sunt elementele care, mixate ca printr-o reţetă magică au ca rezultat arhitectura lui Nicolae Ghika-Budeşti.
Ca surse de inspiraţie a acestui stil eclectic se pot aminti: arhitectura medievală românească (bolţile), arhitectura bizantină (monumentalitatea, faţadele de cărămidă), elementele decorative populare româneşti şi chiar elemente de stil romanic şi arhitectură clasică franceză. Este important de subliniat faptul că, aşa cum declara, Nicolae Ghika-Budeşti nu a avut intenţia de preluare şi apoi mixare a acestor elemente de culturi extrem de diferite ci doar să păstreze spiritul tradiţiei şi caracterul operelor istorice, toate acestea pentru a găsi un stil specific, un stil naţional.
Proiecte grandioase
Clădirea sediului Muzeului Ţăranului Român este cea mai reprezentativă operă a arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti precum şi a variantei stilului neoromânesc pe care l-a dezvoltat. Construcţia actualului monument istoric, care adăposteşte o colecţie de 100 000 de obiecte de artă, a fost începută în anul 1912 având destinaţia de muzeu, iar în forma actuală a fost fondat de Horia Bernea în anul 1990.
Inspirată în special tradiția brâncovenească, clădirea dispusă în forma incintelor de tip monastic, a fost finalizată în anul 1941, luînd înfățișarea actualului monument de arhitectură. Zidăria aparentă din cărămidă roșie, arcadele și elementele traforate, foișorul amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri, conferă clădirii somptuozitatea unui adevărat palat al artei. Muzeul deține colecții de ceramică, port popular, țesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarțe. În curtea muzeului dinspre bulevardul Ion Mihalache a fost montată o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea, strămutată aici în anul 1992.
În anul 1914 George Ştirbey a construit pe baza planurilor lui Ghika-Budeşti Conacul Ştirbey de la Dărmăneşti, un adevărat castel în stil neoromânesc, cu parc, 1000 metri pătraţi, având un hol somptuos şi o terasă cu superbă privelişte spre munţi.
Actualul proprietar intenţionează să restaureze construcţia destul de degradată datorită lipsei de interes a autorităţilor, să o readucă la grandoarea iniţială şi să-i dea destinaţia de hotel de lux.
Reşedinţele familiei Radu R. Rosetti şi Nicolae Ghika-Budeşti
Dr. arh. Ruxandra Nemțeanu, expert atestat al Ministerului Culturii
Meritele lui Nicolae Ghika-Budeşti (1869-1943) – despre care în mod cu totul nedrept, există o bibliografie relativ săracă, în domeniul creaţiei arhitecturale, precum şi în cel al cercetării monumentelor istorice din România, atât din Ţara Românească cât şi din Moldova, revelă o personalitate cu totul deosebită, care a ştiut să împletească spiritul ştiinţific de sinteză cu gustul artistic rafinat.
Este dificil de a aprecia care au fost cele mai mari merite ale lui Ghika-Budeşti: ca istoric al arhitecturii sau ca arhitect, care a creat o variantă foarte originală a stilului neoromânesc.
Plecând de la cunoaşterea foarte profundă a monumentelor istorice, mai ales a bisericilor şi mănăstirilor, el a ajuns la o sinteză a elementelor vechii arhitecturi a Ţării Româneşti şi a Moldovei care se exprimă în numeroase clădiri ale căror proiecte le-a realizat. În centrul creaţiei sale se află Muzeul de Artă Naţională, fondat de Alexandru Tzigara-Samurcaş (1872-1952) – actualul Muzeu al Ţăranului Român – un edificiu cu înalt sens simbolic pentru spiritualitatea românească și căruia în aceste zile i s-a făcut recepția amplelor lucrări de consolidare şi restaurare exterioare și interioare.
Aceeaşi aspiraţie către arhitectura monumentală, aceeaşi rigoare se regăsesc la Ghika-Budeşti, care a împărtăşit cu Petre Antonescu – şi cu alţi arhitecţi români ai epocii – pasiunea pentru arhitectura medievală românească, văzută ca obiect de studiu şi sursă de inspiraţie. După cum s-a remarcat foarte bine, stilul neoromânesc este legat – aproape în mod paradoxal – de influenţa Şcolii de Arte Frumoase din Paris. Contradicţia dintre cele două surse principale ale curentului neoromânesc este aparentă, pentru că tinerii români au făcut ucenicia trecutului artistic al naţiunii lor, asimilând stilul eclectic “Beaux-Arts”. În acest context, este revelator faptul că un arhitect ca Victor Laloux (1850-1937), a fost profesorul lui N.Ghika-Budeşti. Sursele de inspiraţie ale lui Victor Laloux erau foarte eclectice: de la stilul romanic până la arhitectura clasică franceză a secolelor XVII şi XVIII.
Una dintre sursele de inspiraţie – de mai multe ori mărturisită ca atare, existând şi o afinitate de sânge cu civilizaţia Bizanţului – a lui Ghika-Budeşti a fost arhitectura bizantină, de unde venea şi înclinaţia sa pentru faţadele în cărămidă roşie, atât de caracteristice stilului său în arhitectura civilă nouă.
“Am căutat – scria el – a da locul de onoare formelor esenţiale ale nobilei arhitecturi bizantine din cari se trag şi formele noastre româneşti, atât unele cât şi celelalte rezultând în mod logic din tehnica cărămizii, care a fost în trecut, aşa cum a fost şi în Bizanţ, pentru motivul de neînlăturat, că este cel mai răspândit şi chiar singurul care este şi bun şi ieftin, singurul care în consecinţă poate fi întrebuinţat în toate cazurile”.
Deja în primul număr al reviste “Arhitectura” – a cărei primă apariţie a fost efemeră Nicolae Ghika-Budeşti a explicat cercetările sale pentru a găsi un stil specific, un stil autohton. “Autorul acestor rânduri – scria arhitectul în 1906 – a fost preocupat de multă vreme de dorinţa de a studia elementele decorative populare româneşti, de a le coordona şi de a extrage din ele un stil românesc. Pentru aceasta se impune mai întâi : studiul principiilor pe care este fondată arta noastră şi cercetarea felului în care aceste principii sunt aplicate la diferite materiale, lemn, metale, ţesături etc., apoi crearea de elemente şi de motive noi care, păstrând spiritul tradiţiei şi respectând caracterul operelor trecutului, să nu fie niciodată copii servile şi în acelaşi timp să fie potrivite cerinţelor vieţii noastre moderne. Într-un cuvânt, a face o muncă modernă şi a face o muncă românească, aceasta este dorinţa şi scopul autorului acestei încercări”.
Pe această concepţie s-a bazat design-ul mobilelor, precum cele care decorau “Sala românească” de la Universitatea din Pittsburgh (1937) şi mai ales proiectele de clădiri cu programe arhitecturale foarte variate : biserici – între care biserica “Sf.Vasile”, biserica unită de pe strada Polonă -, muzee – între care Muzeul de Istorie din Târgovişte -, imobile private – între care cel unde a locuit, pe strada Sevastopol nr.10, la Bucureşti, sau cel al generalului Radu Rosetti, pe strada Mihail Moxa nr.3-5, aproape de Biblioteca Academiei Române, al cărei conservator a fost generalul Rosetti, conacul Ştirbei de la Dărmăneşti (jud.Bacău) – liceul Lahovary de la Râmnicu Vâlcea şi numeroase alte clădiri.
Arhitectura lui Ghika-Budeşti este foarte unitară şi ea oglindeşte căutarea unui stil identitar cult care îşi are sursele şi în arta bizantină şi în stilul moldovenesc – dezvoltat între secolele al XIV-lea şi al XVIII-lea, dar şi în stilul Ţării Româneşti, care a atins momentele sale de împlinire în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.
El nu a copiat nici stilul moldovenesc, nici stilul brâncovenesc, ci a aplicat un eclectism în care se armonizează loggia brâncovenească şi ancadramentele gotice din Moldova, bolţile moldoveneşti şi care seamănă cu o culă din Oltenia (turnul Muzeului de Artă Naţională). Amestecând piatra şi cărămida roşie care aduce atât de multă căldură clădirilor sale, el obţine puternice efecte picturale. Arhitectura sa este un omagiu implicit adus talentului vechilor maeştri bizantini şi români.
În 1908 arhitectul Ghika-Budeşti proiecta Casa Col. Radu R. Rosetti în strada Barbu Catargiu nr. 20, actuala strada Mihail Moxa numerele 3-5, în stilul neoromânesc realizat în propria sa versiune, foarte la modă pe atunci. Casa a fost construită în 1910-1911 de inginerul Cesare Fantoli – fratele rectorului Şcolii Politehnice de la Milano – care a lucrat mult în România. Casa este formată din două corpuri de clădire pe care le desparte o grădină și din păcate un corp relativ nou de clădire. Este una din cele mai frumoase case de locuit construite de arhitect în București.
Deşi istoricizant, stilul său nu este deloc greoi. La toate clădirile construite de Ghika-Budeşti, regăsim o anume sobrietate, o eleganţă a proporţiilor, precum şi simţul monumentalului bizantin.
