Actorul Bogdan Stanoevici a fost unul dintre cei mai cunoscuţi membri al grupului SONG. Acesta povesteşte pentru România liberă cum a debutat la grupul condus de Ioan Luchian Mihalea.
-Aţi debutat de fapt în SONG, aşa e?
Da. Încă nu intrasem la teatru. Eram elev în clasa a-XI-a şi SONG-ul de-abia începea să existe. La început au fost 6 studenţi la Conservator şi apoi 12, 12 oameni furioşi printre care eram şi eu. Primele mele experienţe artistice au fost cu SONG-ul, inclusiv prima poezie pe care am spus-o în faţa camerelor, într-o emisiune a lui Tudor Vornicu. Era poezia „Un duel” de Topârceanu. Şi pentru că eu îmi construisem un personaj bâlbâit şi spuneam „eroii meei sunt doi co-co-coşi”, mi-am căpătat porecla de „Coco de la SONG”.
– SONG-ul a fost un fenomen. Deşi nu făcea jocul partidului era totuşi agreat cumva de autorităţi. Cum a fost posibil?
SONG-ul avut două şanse: una se numea Tudor Vornicu şi a doua, oricât ar părea de ciudat, chiar Nicu Ceauşescu.
SONG-ul a cântat vreodată melodii patriotice?
Una: „Trompetele sună, românii se adună”, dar nu era nimic cu „trăiască şi-nflorească.” Bine, Oanţă a făcut faţă multor presiuni. „Pe mine mă puteţi obliga, dar pe ăştia nu”, spunea el, „eu o să vin, dar voi dirija un cor care nu există.”
În schimb cântaţi colinde…
Făceam în fiecare an un spectacol în decembrie, chiar de ziua lui Oanţă, la Sala Palatului. Şi-n primul an, am cântat două colinde, am crezut că se rupe sala. A fost o recaţie extraordinară. Urlete! Să auzi în sala congreselor PCR colinde cu „Fecioara Maria naşte pe Mesia”, îţi dai seama!
Aţi păţit ceva atunci ?
Nimic. S-au închis ochii încă o dată. Dar noi cântam în fiecare an colinde. Mergeam în vacanţe în Poiana Braşov şi luam hotelurile la rând . Apoi, intram în oraş şi luam de data asta casele la rând. Mergeam la oameni simpli, dar şi la primar şi la secretarul de partid şi la şeful Securităţii. Toţi ne aşteptau cu mesele pline, ne omeneau. Oricât erau ei de comunişti, dar tot aveau brad în casă, ascultau colinde, na, că aşa-i românu’.
Citiţi interviul integral pe romanialibera.ro la ora 22.30.