Pasiune. Curaj. Îndrăzneală. Spirit de aventură. Curiozitate. Sunt calităţile „eroilor Discovery” şi, aşa cum Discovery România ne-a demonstrat anul trecut, astfel de persoane nu sunt doar creaţiile unui concept de televiziune, ci le găsim, în fiecare zi, printre noi. Da, chiar şi în România!
Vă mai amintiţi cum şi-a lansat Discovery Channel anul trecut grila de toamnă? Pe scurt: pe lângă noi serii ale documentarelor difuzate deja, Discovery România a lansat, sub conceptul „Descoperă eroul din tine”, şapte filme de scurtmetraj, cu protagonişti români.
Am putut vedea poveştile a şapte români obişnuiţi, care şi-au transformat visele în realitate şi deseori i-au influenţat pe cei din jur. Era vorba despre Roland Hermann, doctorul stomatolog care-şi petrece două luni pe an în diferite locuri, oferind servicii medicale acelora care nu şi le permit; Florin Căpitănoiu, un tânăr aeromodelist de două ori campion naţional la acrobaţie; Marian Chiriac – pasionat de cursele maraton; Florin Mârza, unul dintre cei mai cunoscuţi practicanţi de parkour din România; Szabo Jeno, scufundător care a iniţiat un proiect pentru a-i ajuta pe surdo-muţi să comunice sub apă; Mihai Barbu, cel care a plecat în vacanţă singur pe motocicletă până în Mongolia; şi Sebastian Codreanu din Braşov, cel care construieşte şi proiectează singur motociclete.
Am reamintit despre campania de anul trecut a Discovery Channel şi de protagonişti, pentru că a trezit interesul multor români şi pentru că Discovery România a demarat deja o a doua campanie, „Oricine poate fi erou”, de fapt o continuare a primeia. De data aceasta, fiecare dintre noi poate propune un „erou” pe Facebook până pe data de 3 aprilie, după care juriul internaţional va selecta zece dintre poveştile expuse. Câştigători vor fi cei care au propus eroii, tot ei vor participa la un workshop organizat de Discovery, unde vor învăţa cum se realizează un documentar. După care se trece la treabă: cei zece finalişti vor realiza scurtmetrajele, ce vor avea ca protagonişti eroii propuşi de ei, iar noi le vom putea vedea pe micile ecrane probabil de la sfârşitul lunii iunie.
Mai jos vă propunem un interviu cu Ada Roseti, Channel Director Europa de Sud-Est, despre feedback-ul primei campanii, dar şi despre „Oricine poate fi erou”, iniţiată în urma reacţiei telespectatorilor la campania de anul trecut.
Pregătiţi o continuare a campaniei din 2010, „Descoperă eroul din tine”. Înainte de a afla despre ce este vorba, ne spuneţi cum a fost primită prima campanie?
Ada Roseti: Campania de anul trecut a fost un succes din toate punctele de vedere. Feedback-ul a fost pozitiv, iar asta s-a văzut în audienţe, în numărul de mesaje pe care le-am primit pe Facebook şi mai ales în felul în care poveştile eroilor aleşi de noi au fost preluate de public sau de presă şi duse mai departe, devenind din ce în ce mai cunoscute. Audienţa a crescut după lansarea campaniei toamna trecută, însă nu putem spune foarte clar cât din această creştere vine din interesul pentru eroi, cât din interesul pentru programele Discovery şi cât se datorează altor factori. Pentru noi, modul în care telespectatorii au reacţionat şi audienţele au fost două indicii clare că trebuie să continuăm proiectul.
La campania „Oricine poate fi erou” vor fi implicaţi şi telespectatorii, care vor avea posibilitatea de a propune diferite persoane.
A.R.: Exact. Reacţiile fanilor Discovery la campania de anul trecut ne-au determinat să continuăm proiectul într-o variantă mai amplă, în care îi recompensăm atât pe cei care ne propun un erou potrivit, cât şi pe eroii înşişi. Am ales varianta asta pentru că am văzut dorinţa publicului de a se implica în găsirea şi răspândirea acestor poveşti. În urma primei campanii am primit multe sugestii şi propuneri, aşa că am decis să oferim oamenilor şansa să fie implicaţi în acest proiect de la început până la final.
Dacă vrem să propunem pe cineva, cum trebuie să procedăm?
A.R.: Este foarte simplu, în perioada 4 martie – 3 aprilie, cei interesaţi pot propune pe cineva cunoscut sau chiar pe ei înşişi pe www.facebook.com/discovery.romania, unde există o secţiune dedicată campaniei. Cu alte cuvinte, dacă ştiţi un potenţial „erou Discovery” sau dacă vă consideraţi unul, intraţi pe Facebook şi scrieţi-ne despre asta. Un juriu internaţional format din reprezentanţi Discovery Networks va selecta în final zece dintre poveştile propuse, care mai apoi se vor transforma în filme de scurtmetraj.
Ce fel de persoane căutaţi?
A.R.: Îi căutăm pe cei care trăiesc în spiritul Discovery, cei care îşi descoperă şi trăiesc cu entuziasm o pasiune, un hobby sau o meserie. Mai mult decât atât, îi căutăm pe cei care, dincolo de pasiunea lor, fac ceva în plus, au îndrăzneala de a schimba ceva şi prin ceea ce fac îi influenţează pozitiv pe cei din jur.
Câte persoane intenţionaţi să alegeţi la final şi cine le va selecta?
A.R.: Un juriu internaţional format din reprezentanţi Discovery Networks va selecta zece dintre poveştile propuse. După anunţarea proiectelor selectate, în luna aprilie, cei zece finalişti vor participa la un workshop organizat de Discovery, în care vor învăţa şi vor experimenta cum se filmează documentarele de scurtmetraj. Ulterior, va avea loc filmarea propriu-zisă a celor zece scurtmetraje despre eroii propuşi, cu ajutorul unei echipe de producţie profesioniste.
Când credeţi că le vom vedea pe micul ecran?
A.R.: În luna iunie cele zece filme vor fi gata şi vor fi prezentate la TIFF şi puse pe pagina noastră de Facebook. Dupa aceea vor începe să fie difuzate pe Discovery Channel. Va fi vorba tot despre scurtmetraje, ca şi anul trecut, cel mai probabil între emisiunile mai lungi din grila noastră.
Scurtmetrajele din campania „Descoperă eroul din tine” au fost primele producţii locale marca Discovery. Acum pregătiţi o a doua campanie, tot locală. Intenţionaţi să vă concentraţi pe producţiile locale?
A.R.: Ne dorim să realizăm şi alte producţii locale şi analizăm în permanenţă oportunităţile cu care ne întâlnim. Pentru moment însă, ne vom concentra asupra noii campanii pe care abia am lansat-o şi în urma căreia vom obţine zece noi scurtmetraje pentru Discovery Channel. În ceea ce priveşte TLC, în prezent lucrăm la un proiect local de producţie şi vom reveni cu mai multe detalii cât de curând.