Mai multe organizații nonguvernamentale atrag atenția că dreptul la liberă exprimare a trei jurnaliști de la Radio România Actualități a fost încălcat de către Consiliul de Onoare al Societății Române de Radiodifuzine. Astfel, a fost declanșată o procedură de cercetare, după ce ei au reclamat, într-o dezbatere publică, o campanie demarată de instituție împotriva Legii de funcționare a SRTv și SRR.
„Această campanie a fost amendată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, în integralitatea ei, printr-o somaţie publică aplicată SRR. În loc să declanşeze o cercetare pentru a identifica cine a dispus şi conceput campania, Consiliul de Onoare decide să cerceteze jurnaliştii care au semnalat derapajele profesionale şi legale, la sesizarea redactorului-şef responsabil de conţinutul editorial al programelor de ştiri invocate. Cercetarea creează premisele ca jurnaliştii din SRR să lucreze sub presiunea autocenzurii. Avertizăm asupra faptului că acest caz nu este unul singular, ci face parte dintr-o politică managerială a administraţiei Miculescu", se precizează într-o scrisoare deschisă transmisă, miercuri, președintelui Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloş şi preşedinţilor Comisiilor de cultură din Senat şi Camera Deputaţilor.
ONG-urile semnatare atrag atenția că asemea practici afectează grav rolul și misiunea postului public de radio.
„Un post public, precum şi libertatea jurnaliştilor de exercitare a profesiei, libertatea opiniilor şi cea de exprimare sunt fundamentale pentru o societate democratică. Vom urmări cu maximă atenţie cazul celor trei jurnalişti din Societatea Română de Radiodifuziune şi ne exprimăm disponibilitatea de a-i sprijini şi asista în cazul în care asemenea măsuri abuzive vor continua. Vă solicităm, având în vedere calitatea în care aţi nominalizat membri în Consiliul de Administraţie al SRR, să identificaţi formele prin care întreaga activitate a managementului Miculescu să fie evaluată, iar drepturile fundamentale ale omului protejate", precizează sursa citată.
Cum răspunde SRR
Scrisoarea deschisă face parte din seria acțiunilor de denigrare a instituției și de manipulare a opiniei publice, generând consecințe grave și prejudicii de imagine, consideră Societatea Română de Radiodifuziune.
SRR a descris, într-un comunicat de presă, atribuțiile Consiliului de Onoare, precizând că există nicio dependenţă/subordonare/interferenţă între conducerea SRR şi Consiliul de Onoare.
„Consiliul de Onoare este o instanţă internă de arbitraj. Consiliul de Onoare audiază, analizează şi mediază situaţiile conflictuale, dând şanse egale părţilor implicate să-şi susţină punctele de vedere. În egală măsură, Consiliul de Onoare urmăreşte respectarea normelor editoriale şi etice, cuprinse în Legea de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune, în reglementările CNA, în prevederile Statutului jurnalistului de radiodifuziune şi în reglementările interne ale Radio România", susține SRR.
Potrivit sursei citate, rolul şi atribuţiunile Consiliului de Onoare, ca instanţă de arbitraj, sunt în concordanţă cu prevederile art. 10, (lit. e) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, nu intră în atribuţiile acestuia să efectueze cercetări disciplinare şi să ia/propună măsuri administrative care ar putea fi interpretate ca presiuni, astfel că acționează doar ca un mecanism intern de arbitraj.
Scrisoarea deschisă a fost semnată de: ActiveWatch, APADOR-CH, Asociaţia Frontline Club Bucharest, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român de Politici Europene, Freedom House România.