Admirator al memorialisticii feminine, după cum a dovedit şi prin antologia „De la coroana regală la Cercul Polar“, criticul literar Dan C. Mihăilescu a reunit mai multe destine din literatura confesivă românească sub titlul Castelul, biblioteca, puşcăria,cu subtitlul „Trei vămi ale feminităţii exemplare“, într-o lucrare în care sunt prezentate spre a fi public admirate de cititori câteva dintre femeile care au marcat România în ciuda unei istorii adeseori potrivnice.
Printre „personajele“ lui Dan C. Mihăilescu se numără Regina Maria, Annie Bentoiu, Zoe Cămărăşescu, Aniţa Nandriş, Lena Constante, Adriana Georgescu, Jeni Acterian şi altele. Cartea urmează să fie lansată la Târgul Gaudeamus.
„Am fost şi sunt un fanatic al memorialisticii, pledând constant pentru absorbirea ei (nu doar a literaturii epistolare) în organismul literar. Recitesc periodic, şi cu aceeaşi savoare, însemnările lui Argetoianu, jurnalele şi memoriile lui Eliade, corespondenţa lui Caragiale, Cioran, Kogălniceanu, Odobescu, Ghica-Alecsandri, Ion. D. Sîrbu, evocările lui Ion Ioanid, Nicolae Steinhardt, Gh. Jurgea-Negrileşti, Radu Mărculescu… Însă marea febleţe, marile emoţii, ceasurile de delectare absolută mi-au fost prilejuite invariabil de aceste doamne extraordinare, regine sau ţărănci, studente sau profesoare, fiice, soţii, mame şi văduve, amante de alcov princiar, deportate douăzeci de ani în Siberia sau Bărăgan, deţinute în închisorile comuniste, doamne de onoare ale reginelor României, ori spirite academice perfect sincrone Occidentului, dialogând de la egal la egal cu somităţi de mare calibru. (…)
Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil sau parşiv alintată, cu capricii şocante, meandre imprevizibile, cochetării inofensive, hedonism exploziv, impulsuri contradictorii, adeseori decisive la vârful politicii naţionale. Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one-woman-show cu efecte invariabil seducătoare.
Feminitatea ultragiată, a cărei naturală, inocentă vulnerabilitate se vede călcată în copitele unei istorii bestiale, trecând umilitor din avuţie, adică din confortul domestic al gospodăriei ţărăneşti, sau din efervescenţa saloanelor culturale, în animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor şi duhorile dormitoarelor colective.
Şi feminitatea spirituală, iniţial etic, apoi afectiv şi civic arhitecturată conform opreliştilor, cruzimilor, aberaţiilor şi malformărilor specifice unei istorii în care omul devenise doar o cifră în statisticile ororii.
Am jubilat, m-am înfiorat şi m-am vindecat, cu mândrie şi suspin, scriind aceste pagini“, menţionează Dan C. Mihăilescu în prefaţa cărţii.
Iată un fragment din capitolul dedicat lui Annie Bentoiu:
Ca stil sufletesc, Annie Bentoiu este, cred eu, din aceeaşi plămadă cu Alice Voinescu. Aceeaşi îngăduinţă înţelegătoare, asimilând înţelept, cu nobilă resemnare şi sobră credinţă, dramele şi meandrele umilitoare ale destinului. Dacă ar fi trecut prin închisoare, am fi avut o demnă pereche pentru Lena Constante: aceeaşi seninătate nevictimizantă, aceeaşi inadecvare la patetism, vulgaritate, răzbunare. Iar dacă ar fi ales calea exilului, s-ar fi înţeles perfect cu Sanda Stolojan. Pe scurt, naturaleţea aristocraţiei crepusculare, firescul acelei boierii moderate, deloc ahotnică de artificii, false străluciri şi emfaze autocompătimitoare.
De aici, însă, din chiar natura echilibrată, de bună cuviinţă, toleranţă şi rectitudine morală, a confesiunii, rezultă forţa sa penetrantă. O percutanţă invariabil convingătoare.“
