4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialGiselle și eterna ei poveste de iubire

Giselle și eterna ei poveste de iubire

Iubitorii dansului pot vedea duminică noua premieră a Operei Naționale București: „Giselle“ de Adolphe Charles Adam, în coregrafia semnată de Johan Kobborg și Ethan Stiefel,  unul dintre cele mai îndrăgite spectacole de balet romantic.

Giselle” prezintă în pași de dans o intrigă simplă, dar suficientă pentru a declanşa un spectru larg de emoţii: un simplu flirt duce la iubire, speranţă, tristeţe, disperare.

„Fiecare personaj – Giselle, Albrecht, Hilarion – iubeşte. Giselle reprezintă iubirea fără limite, iubirea pură. Albrecht descoperă iubirea adevărată prea târziu. Hilarion reprezintă iubirea neîmpărtăşită. Este o ciocnire între ceea ce iubim, cum şi când. Ce este mai rău: să murim de dragoste sau să trăim fără ea?”, spune Johan Kobborg.

Acest balet-basm, creat de Jean Coralli şi Jules Perrot în anul 1841, adaptat mai târziu de Marius Petipa, a fost repus în scenă în anul 2012 de doi dintre cei mai cunoscuţi dansatori şi coregrafi de astăzi, Ethan Stiefel şi Johan Kobborg, pentru Baletul Regal din Noua Zeelandă și s-a bucurat de un succes imens. Cei doi coregrafi au adus şi adaptat această producţie pentru Opera Naţională Bucureşti, cu o nouă distribuţie, mai mare decât cea iniţială, şi cu anumite influenţe româneşti, prezente în costumele create de Natalia Stewart şi decorurile lui Howard Jones. Subiectul acestei montări este plasat în secolul al XIX-lea, mai aproape de perioada în care a fost creat baletul, iar coregrafia a fost adaptată după versiunea lui Marius Petipa, dar cu mai multă mişcare, pasiune şi acţiune.

„Am vrut să aducem povestea mai aproape de noi, atât cât era posibil din punct de vedere estetic pentru un spectacol care trebuie să fie mare, bogat, dar în acelaşi timp contemporan, cu linii clare, curate. Nu am dorit să-l reproducem greoi, cu aspect învechit, prăfuit. Am căutat
să-i dăm un aer proaspăt din toate punctele de vedere, şi în ceea ce priveşte decorurile şi costumele”, spune coregraful Ethan Stiefel, adăugând: ”Cred că naraţiunea din Giselle este mereu proaspătă, fără legătură cu o epocă anume, este o poveste puternică, pe care o poţi întâlni şi în zilele noastre. Acest tip de povestire rezonează cu oricare spectator, pentru că se referă la un bărbat care a trădat iubirea unei femei. El a cunoscut pe cineva de care s-a simţit atras, totul a început cu un flirt care a evoluat până la dragoste. Cred că putem fi cu toţii de acord că această poveste, într-un fel sau altul, este posibilă în orice moment din istorie” .

Aceste adăugiri fine oferă o nouă viaţă lucrării şi extrag esenţa poveştii, punând-o într-o lumină nouă pentru privitor. Ethan Stiefel şi Johan Kobborg au dorit să refacă baletul într-un mod cât mai interesant pentru diferite tipuri de public, respectând în acelaşi timp tradiţia. Scopul lor principal a fost găsirea unei modalităţi de a armoniza vechiul şi noul, fără a accentua o anume trăsătură în pofida alteia.

„Cred că povestea baletului «Giselle» este pur și simplu fascinantă. Ea atinge două aspecte ale vieţii şi dragostei. Realismul şi acel realism pe care ni-l creăm prin imaginaţie şi pe care îl credem adevărat. Sunt fascinat de motivele pentru care oamenii acţionează într-un fel sau altul, care este gândul din spatele fiecărei acţiuni şi, adesea, găsesc aceste lucruri mai interesante chiar decât reacţiile lor. Câteodată, ne dăm seama prea târziu de ceea ce avem, iar Albrecht este în această situaţie”, mărturiseşte și coregraful Johan Kobborg.

Atât Ethan Stiefel, cât şi Johan Kobborg, aflați acum în postura de coregrafi, s-au aflat în trecut și în ipostaza de dansatori, interpretând de multe ori rolul principal masculin, Albrecht, rol nelipsit din repertoriul oricărui mare balerin.   

Cele mai citite

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă