Riscul maxim, un sistem de protecţie inexistent şi o femeie care este luată la ţintă de către soţul ei compun una dintre reţetele fabricării şi testării sticlei antiglonţ în anii ’30. Imaginile şochează prin gradul de iresponsabilitate din partea tuturor celor implicaţi în testarea rezistenţei materialului.
Sticla laminată a fost descoperită, din greşeală, de chimistul francez Edouard Benedictus în 1903, însă cercetările ulterioare au fost realizate cu scopul precis de a crea o sticlă pe care nici gloanţele să n-o poată sparge.
Începând din Primul Război Mondial, sticla laminată şi-a dovedit utilitatea militară. Ochii măştilor de gaze erau fabricaţi dintr-un astfel de material.
Tehnologia s-a perfecţionat, iar sticla antiglonţ a fost folosită la scară largă în timpul celui de-al II-lea Război Mondial.
Testele de rezistenţă au fost nenumărate.
Unul dintre teste, însă, a fost filmat şi poate şoca oricând privitorii. În filmuleţul de mai jos se observă cum un bărbat o împuşcă, în repetate rânduri, pe soţia sa, care ţine în mâini, la nivelul feţei, o bucată de sticlă antiglonţ. Vezi cum gloanţele provoacă, la impact, şocuri de proporţii!