Saşii ardeleni au fost una dintre ţintele predilecte ale represiunii bolşevice după anul 1945.
Transilvania noastră, după stabilirea germanilor cu peste 800 de ani în urmă pe aceste meleaguri, a devenit, prin hărnicia, ordinea şi spiritul novator, un fel de land translatat firesc pe pământul nostru daco-roman. Aşa se pot explica toate prefacerile şi elementele de civilizaţie umană aduse cu ei şi regăsite şi azi în toate localităţile unde au trăit saşii. Cum tot aşa se explică şi spiritul de sacrificiu la nevoie, al acestei populaţii, uneori împins până la martiriu. Mă refer la Ştefan Ludwig Roth, martirizat chiar în cetăţuia Clujului în timpul Revoluţiei de la 1848, învinuit şi de faptul că a susţinut, sus şi tare, că naţionalităţile conlocuitoare au, ca limbă de translaţie şi de înţelegere, limba română.
Dilema retragerii germanilor din România
Ei bine, peste ani, adică imediat după 23 august 1944, când armata germană, neputând face faţă puhoiului bolşevic, se retrăgea precipitată spre hotarele ţării sale, unii lideri ai fostului Grup Etnic German, mai ales un lider de la Braşov, susţineau şi propagau agitat teoria potrivit căreia şi saşii din Transilvania trebuie să se retragă o dată cu aceste trupe. În acest context, iată, un alt Roth, Hans Otto, care a fost timp de 20 de ani, în perioada interbelică, reprezentantul minorităţii germane în Parlamentul României, senator de drept, îndemna populaţia de origine germană să stea pe loc, să nu-şi părăsească pământul şi atelierele din locurile hărăzite de Dumnezeu, pentru că aici s-au născut şi au trăit în pace cu românii şi, unde a fost cazul, şi cu maghiarii.
Chiar fiul său a fost trimis să-şi facă stagiul militar în armata română (timp de şapte ani), deşi dacă unii l-au considerat „trădător”. În acest context, saşii, precum şi şvabii l-au ascultat pe Roth, cu mici excepţii, şi nu şi-au părăsit locurile natale.
Fiică demnă de tatăl său
Şi iată, fiica lui, Maria Luise Roth-Hoppner, care trăieşte şi azi la Sibiu, face o mărturisire emoţionantă la un simpozion organizat, cu ani în urmă, de Ana Blandiana, secondată în toate acţiunile de Romulus Rusan, soţul ei. În esenţă, Maria Luise Roth-Hoppner spune că tatăl ei, prestigiosul H.O. Roth, a fost arestat în 1952 şi dus la colonia de muncă Fundulea, apoi adus la Ghencea, după o condamnare – „administrativă” – la doi ani de închisoare. El a murit la Ghencea. Dar nici restul familiei n-a fost cruţat. Maria Luise Roth-Hoppner şi fratele ei au fost condamnaţi la şase ani de închisoare corecţională, făcând astfel cunoştinţă cu regimul exterminator al puterii bolşevice, regimul dur al închisorilor din Oradea, Miercurea Ciuc, Arad, Oradea, între iulie 1958 şi iunie 1964.
Împinşi din spate de autorităţile bolşevice de la cârma ţării, care în nici un caz nu doreau să le ofere angajări pe măsura pregătirii lor celor doi tineri ai familiei Roth, aceştia au hotărât, după ce au epuizat toate eventualele soluţii din ţară, să emigreze în Germania. Acolo a murit şi mama doamnei Maria Luise Roth-Hoppner, care, de fapt, a dus tot greul acestei drame, cu un adevărat eroism. Apoi, Maria Luise Roth-Hoppner spune: „Încă din decembrie 1989, urmărind la radio secundă cu secundă evenimentele din România, am fost decisă să mă întorc, în sfârşit, acasă. Din mai 1991 trăiesc cu soţul la Sibiu (…). Multă lume se miră că am avut curajul să revin (…). Ca fiică a unui politician, n-aş fi răbdat să stau comod în Germania, când aici, în ţara mea, se întâmplă evenimente atât de interesante. (…) Împreună cu alţii veniţi sau reveniţi să trăiască în România (nu numai saşi, nu numai germani) am înfiinţat «Asociaţia de sprijin a persoanelor care se repatriază ori se stabilesc în România», al cărei preşedinte sunt. (…) Şi de aceea pledez pentru revenirea a cât mai mulţi din cei care au învăţat să se implice în mod democratic, pentru a ne ajuta pe drumul ţării noastre spre democraţie, spre toleranţă, spre Europa (…)”. Este mesajul pe care ni-l lasă familia acestui mare patriot sas şi de aceea noi, cei de azi, îi aducem, şi prin aceste modeste rânduri, un omagiu bine meritat.
