De curand am avut prilejul sa vad un film rusesc care m-a pus pe ganduri. Actiunea are loc cu vreo 450 de ani in urma, pe vremea tarilor. Se intiuleaza chiar "Tarul", in regia deja celebrului Pavel Lunghin, cel care a turnat capodopera "Ostrovul".
Filmul trebuie vazut, chiar daca nu se ridica la rafinamentul din "Ostrovul". In "Tarul" sunt puse in balanta mistica autentica si pseudomistica. Iar fiindca pseudomistica altoita pe puterea politica naste monstri, protagonistul nu poate fi mai potrivit decat insusi Tarul Ivan cel Groaznic. Singurul care gaseste puterea sa i se opuna este un prieten din copilarie, monahul Filip, chemat de tar si uns mitropolit. Cateva simboluri folosite de Pavel Lunghin, acest urias discipol al lui Andrei Tarkovsky, par de aceasta data cam ostentative (icoana Maicii Domnului care "impinge" fizic piciorul unui pod pentru ca, daramandu-l, sa incline balanta unei batalii etc.), dar filmul continua sa pastreze tensiunea spirituala din "Ostrovul".
Influenta lui Tarkovsky si a filmului sau de neuitat "Andrei Rubliov" este vadita prin cateva scene de un splendid suprarealism impletite cu dramatismul shakesperian – ma gandesc la prepararea si momentul intalnirii prime cu monahul Filip, de pilda. Paradoxurile lumii crestin ortodoxe sunt abil exploatate – vezi rolul bufonului care indeobste l-a indemnat numai spre rele pe tar, dar care este gata sa moara precum un mucenic etc.
Mistica autentica, aflata intr-o neincetata dinamica, intrupata de Mitropolitul Filip, are un final pe masura sacrificiului hristic. Aceasta nu face decat sa evidentieze monstruozitatea unuia precum tarul, care se roaga continuu, cere ajutor ceresc pentru Rusia, dar faptele sale sunt in contradictie totala cu vorbele: setea de putere il determina sa ucida orice inchipuire de tradare, instaurand o cumplita teroare. Cu toate acestea, gaseste totdeauna istete pasaje biblice pentru justificarea actiunilor sale grotesti. Balansul acesta intre pseudomistica dusa pe cele mai abrupte prapastii si mistica autentica, smerita si tonica este, in fond, una din tragediile lumii in care traim. Caci cel mai parsiv mod de a zapaci lumea si de-a o duce in deriva este tocmai acela prin care actiunile si faptele unor personaje grotesti sunt "vandute" drept acte de adanca religiozitate.
Pastrand proportiile si schimband ceea ce este de schimbat, revin la un personaj autohton miliardar, al carui nume nici nu mai trebuie pomenit, intens promovat de mass media si chiar decorat de ierarhi ai Bisericii. Personal, am auzit o singura pozitie publica a unui ierarh care a refuzat demn "ofertele" financiare ale magnatului. Sa ne mai miram ca numerosi tineri il iau drept model pe acest personaj ale carui panseuri pretins mistice continua sa ne asalteze, in timp ce, din nefericire, clerul intarzie sa-l conteste ferm?
