De fiecare din noi se bucură şi se întristează pământul întreg. Şi nu numai pământul, ci şi apa, focul, aerul, toate stihiile, spunea Origen. Iată un gând care ar trebui să stea pe biroul fiecărui primar din România. Căci este ţara unde organizaţiile ecologiste par să nu aibă nici o putere când este vorba de a se mai tăia nişte copaci din marile oraşe, de mai reduce din spaţiul verde intraurban. Iată un exemplu concret: Bucureşti, sectorul 3, strada Gh. Petraşcu nr. 12-14. Vizavi de blocuri este un părculeţ fără nume, cu o mică biserică de lemn în stil maramureşean. Practic este mult mai mic decât suprafaţa de joc a unui stadion de fotbal. Până de curând erau acolo vreo 5 alei. Acum a intrat în renovare, numărul de alei s-a triplat, iar lăţimea acestora a devenit de aproape 3 metri!! Explicaţia este simplă: toate aceste alei sunt în curs de pietruire cu granit – ceea ce, desigur, va umfla consistent costurile. Peste tot pe unde trecea câte un căţel şi făcea o cărare de două palme lăţime, vei găsi acum alei, în detrimentul spaţiului verde şi spre umplerea buzunarelor firmei contractante. Rezultatul: închipuiţi-vă un stadion de fotbal a cărei suprafaţă verde scade brusc la jumătate, restul fiind pietruit. Suprafaţa verde a Bucureştiului se reduce văzând cu ochii. Căci trăim în Capitala spăgii endemice unde primarul general este medic degeaba, iar primarii de sector ordonatori de şpagă. Emblema oraşului ar trebui să fie unul din kitsch-urile lui Piedone – jalnice (dar bănoase!) încropiri de sârmă, iarbă şi flori plasate pe la intersecţii. Te întrebi cum îi mai rabdă pământul…
