România a fost forţată să se alăture Germaniei de ostilitatea arătată de URSS şi de Ungaria.
Mărturii ce ne permit o retrospectivă legată de ceea ce s-a întâmplat cu peste şase decenii în urmă ni le-au oferit amintirile generalului G. Magherescu, fostul şef de cabinet al mareşalului Antonescu, „omul-cheie” care-i întocmea în fiecare zi dosarul cu toate informaţiile şi hărţile ce reflectau mersul războiului. Amintirile lui sunt redate într-o convorbire „fluviu” de peste 500 de pagini, avută, după război, la Palma de Mallorca, cu Iosif Constantin Drăgan. Citite azi, ele ne fac să înţelegem mai bine istoria celui de-al doilea război mondial şi implicarea României în desfăşurarea lui. Ne vom limita azi la a rezuma situaţiile comentate de Magherescu, privind conjunctura internaţională nefastă care a implicat România în vâltoarea unui război nimicitor pentru o mare parte din omenire.
Justificare
Justificarea intrării noastre în război – spunea Magherescu- apare mai limpede (…) în lumina documentelor publicate. Ziarul maghiar „Kritica” – de atunci- publica un memoriu al fostului ministru de război al Ungariei din 1941, în care se arată următoarele: „Dacă vom întârzia cu intrarea în război alături de Germania, cu toate forţele militare şi puterea economică, în acest caz vom fi nevoiţi să renunţăm pe vecie la viitoarele pretenţii teritoriale asupra României, putând primejdui tot ceea ce am obţinut până acum (adică prin Diktatul de la Viena)”.
De aici rezultă – afirmă Magherescu – că Ungaria nu era mulţumită de Diktatul de la Viena şi avea pretenţii asupra întregii Transilvanii. Prin Diktat, Hitler nemulţumise nu numai România, ci şi Ungaria. Apoi, din documentul respectiv rezultă că Ungaria se angaja total şi fără reticenţe alături de Hitler, din simplu oportunism politic, fără a avea nici un motiv de a ataca Rusia. Total diferită faţă de România, care pierduse un sfert din teritoriul ei, smuls sub ameninţarea forţei. Armata era umilită, se crease o tensiune permanentă la noile frontiere, România stătea sub ameninţarea invaziei. Ungaria nu pierduse nici o parte din teritoriu , ba câştigase o frontieră comună cu Rusia… Întrebarea firească – o pune Magherescu: ce s-ar fi întâmplat dacă România nu se angaja alături de Germania? Se angajase, deşi din Axă făcea parte şi Ungaria. Contradicţiile reprezintă un aspect caracteristic războiului de coaliţie, când, între aliaţi se remarcă numai interese divergente.
Concluzia
Şi acum iată concluzia lui G. Magherescu: „Mareşalul luase conducerea ţării în condiţii catastrofale: graniţele prăbuşite de jur împrejur; provinciile de Est şi Nord, pierdute fără luptă; Ardealul, pierdut pe jumătate, tot fără luptă. În interior, legionarii produseseră un început de anarhie. Problema refugiaţilor, economia zdruncinată, finanţele dezorganizate, populaţia demoralizată, Coroana compromisă, armata umilită, insuficient instruită şi prost dotată. În exterior, vechile alianţe părăsite, noile alianţe abia începând să funcţioneze… Nici un om politic din istoria ţării nu fusese pus în faţa unor probleme atât de grele şi complexe, cele mai importante legate de pierderile teritoriale, practic părând de nerezolvat. Nimic nu mai rămăsese din România Mare!”.
Iar pentru că în timpul războiului nu au lipsit excesele şi acţiunile profund inumane, mareşalul Antonescu a plătit cu viaţa.
