Ceea ce urmeaza sa scriu acum incepe chiar cu o marturie. …Se petrecea cu cativa ani inainte de ’89. Eram in perioada descoperirii si cautarilor legate de isihasm. Am avut sansa de a ajunge la sursa cea buna: am locuit cateva saptamani la manastirea Sihastria. Marele meu noroc a fost acela de a fi fost gazduit – fara sa fi visat macar vreodata la asa ceva – de pr. Varsanufie in aceeasi casa in care locuia si pr. Cleopa, marele duhovnic. Am fost astfel martor, pentru putina vreme, dinlauntru, la legenda ce se tesea in jurul pr. Cleopa. De aceea, sper ca voi fi inteles cum se cuvine si nu deformat in cele ce urmeaza.
Exista pe atunci la Sihastria o biserica de mici dimensiuni unde te simteai cu adevarat ca acasa. Nu voi uita nicicand frumusetea si misterul slujbelor de noapte de acolo. Ei bine, dupa ’89, am constatat cu surprindere ca se va construi in aceeasi incinta inca o biserica. Nimic rau in asta. Faima pr. Cleopa aducea multimi imense de credinciosi iar acestia continua si astazi sa vina in numar mare, dupa moartea parintelui. O biserica ceva mai spatioasa era necesara. Dar ceea ce vedeam construindu-se era deja de marimea unei imense catedrale. Astazi aceasta este terminata si ma intreb de fiecare data cand ajung pe acolo cum a fost posibil ca un loc care spune prin insasi numele sau totul, pornind de la actul de a cauta linistea (isihia) tocmai fugind de lume, sa aiba astazi un astfel de destin. Situata in mijlocul padurii la distante destul de mari de localitatile aglomerate, catedrala de la Manastirea Sihastria surprinde prin dimensiunile sale nefiresti. Cu exceptia celor cateva mari sarbatori, rostul sau este discutabil.
Nu vreau sa reiau aici o polemica deja inutila. Am fost printre cei care ar fi preferat ca banii pentru viitoarea catedrala Patriarhala sa fie folositi pentru ajutorarea, crestineasca, a celor napastuiti. Accept ca o catedrala era necesara in Bucuresti dar putea sa mai astepte. Daca tot s-a pus insa piatra de temelie, sper sa se faca o catedrala care sa nu aibe ambitia de a eclipsa Palatul Parlamentului.
Ceea ce vreau sa spun este insa altceva. Anume ca daca pana si la Sihastria lucrurile au degenerat, inseamna ca ceva se petrece cu noi. Apetitul pentru firesc ne-a fost serios perturbat. Poate ca, intr-adevar, frustrarile unor clerici si ierarhi sunt astfel manifestate. Undeva, in subconstient macar, multi realizeaza ca ar fi putut sa fie mai putin obedienti cu puterea comunista si vor sa-si spele pacatele in acest mod.
Atunci cand constructiile vazute se inmultesc in detrimentul celor nevazute, ar trebui sa ne oprim si sa meditam la ceea ce se petrece cu adevarat. Din pacate, putini realizeaza ca astfel de intreprinderi sunt totdeauna insotite de ispite pe masura. Am cunoscut mai multe cazuri de indivizi care toata viata au construit nenumarate case pe care nu le-au locuit cu adevarat nicicand. si, ceea ce este mai trist, nici urmasii lor.